Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucureşti: Muzeul Antipa „Viata in deserturile de azi si de … maine”

28 septembrie, 2008

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE NATURALĂ “GRIGORE ANTIPA” vă invită să participaţi duminică, 28 septembrie, începând cu orele 11.00, la cea de – a opta prezentare din cadrul programului interactiv şi interdisciplinar pentru copii şi părinţi – ÎNTÂLNIREA de DUMINICĂ – ediţia 2008.

Titlul prezentării din această lună este „Viaţa în deşerturile de azi şi de … mâine” şi urmează a fi susţinută de către Dr. Corneliu Pârvu, cercetător ştiinţific. Conferinţa se va derula sub forma unei prezentări în power point, bogat ilustrată şi accesibilă elevilor.

Puterea de adaptare a vieţii la condiţii din ce în ce mai grele – în cazul nostru la căldură şi la secetă – a fost dovedită de-a lungul zecilor şi sutelor de milioane de ani. Chiar dacă viaţa este precum o floare rară şi fragilă în Univers, ea având nevoie de condiţii prielnice pentru a fi înfloritoare, nu de puţine ori a fost nevoită să înfrunte schimbări climatice puternice. Fie că a venit peste ea îngheţul din vremuri glaciare (glaciaţiunile), fie că au lovit-o călduri şi secete care au distrus vegetaţia reducând drastic sursele de hrană ale animalelor sau pur şi simplu „ prăjindu-le” pe cele mai „umede”, viaţa a trebuit să găsească metode simple sau ingenioase de a nu pieri.

Pe parcursul întâlnirii vom afla cum au rezolvat problema încălzirii diverse grupe de animale şi unele populaţii umane din deşert, urmând să constatăm dacă această eventualitate a încălzirii este chiar atât de catastrofală sau vom putea supravieţui, învătând din vasta lor experienţă.

Această prezentare va fi urmată de aplicaţia practică prin care se urmăreşte fixarea şi evaluarea cantitativă şi calitativă a informaţiilor asimilate de către participanţi şi desigur, premierea celor mai activi copii. În finalul ÎNTÂLNIRII, tot ca de obicei, se va anunţa “tema pentru acasă” asociată prezentării.

Sunt aşteptaţi toţi copiii curioşi cu vârste cuprinse între 7-14 ani, dar şi toţi cei care iubesc fauna sălbatică şi doresc să se implice în conservarea ei.

Rezervarea locurilor se face la telefon 312.88.26 int. 119 sau pe adresele de e-mail: florentinap # antipa.ro sau dianai # antipa.ro
Costul participării este de 4 RON/persoană, atât pentru adulţi cât şi pentru copii.
Parteneri : Cotidianul, www.mami.ro, www.parinti.com

Informaţii suplimentare: Dr. Aurora Stănescu, autorul programului (tel: 312.88.26, int. 118; 0788.593.485 sau e-mail: auroras # antipa.ro )
detalii www.antipa.ro

Details

Date:
28 septembrie, 2008
Event Categories:
,
Event Tags:
, , ,

Organizer

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – București
șos. General Kiseleff Pavel nr. 1
București, București 011341 Romania
+ Google Map
View Venue Website