Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucureşti: Noaptea Muzeelor la Antipa

17 mai, 2008

Evenimentele Nopţii Muzeelor la „Antipa”

 

„Noaptea Muzeelor” este un program european dedicat publicului larg, lansat în 2005 de către Ministerul Comunicării din Franţa.

La ora la care în mod normal muzeele îşi inchid porţile, în „Noaptea Muzeelor”, acestea şi le redeschid începând cu 18,00, vizitarea fiind gratuită şi continuă până la orele 01,00. Scopul acestei manifestări este acela de a atrage publicul într-o activitate inedită. În acest fel, muzeele, instituţii de cultură şi educaţie se fac cunoscute şi ca locaţii de petrecere agreabilă a timpului liber, cu atât mai mult cu cât omul contemporan are mult prea puţin timp liber pentru a şi-l împărţi între informare (din alte domenii decât cele din sfera profesională) şi divertisment (entertainment cultural).

Deşi a debutat timid, acest program are astăzi muzee participante din toate statele Europei, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” fiind unul dintre partenerii care au intrat in program încă de la prima ediţie. In fiecare an, ne-am propus o tematică sub care s-au derulat evenimentele serii, activităţi variate şi pentru toate categoriile de vârstă, care au completat oferta de vizitare gratuită a expunerii permanente din Muzeul „Antipa”.

În acest an, evenimentele Nopţii Muzeelor la „Antipa” sunt grupate sub genericul Nocturnă în „dreptunghiul galben”, parteneri ştiinţifici fiindu-ne National Geographic Channel şi National Geographic Kids. Diversitatea evenimentelor pregătite în cadrul Nopţii Muzeelor 2008 sunt rodul colaborării noastre din acest an cu : Orchestra de Camera Philharmonia, Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” şi Vitamina Vesela. Sponsori ne-au fost Leo Burnett, United Media, Cotidianul şi www.fotoliipuf.ro, iar ca parteneri media am avut: Cotidianul, 24 – Fun, revista Arcad@, ASUB şi UNSR, www.metropotam.ro, www.comunicatedepresa.ro, www.infonews.ro.

Informaţii suplimentare: Dr. Aurora Stănescu – coordonatorul proiectului ( 0788.593.485; e-mail: auroras@antipa.ro; 312.88.26 int 119); detalii despre program pe: www.antipa.ro

Vino să redescoperi farmecul Muzeului de la Şosea, în noapte, pe muzica lui Vivaldi, în ritmuri tribale de dans, în fauna lumii surprinsă în expoziţia permanentă, în fotografiile studenţilor, în documentarele şi albumele National Geographic, alături de noi şi „copiii dinozauri”. Pe cei care iubesc natura, îi aşteptăm să aflăm împreună ce insecte, ce păsări şi câte feluri de lilieci locuiesc în grădina Muzeului!

***

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este participant la „CIRCUIT PENTRU PUBLICUL BUCURESTEAN” – proiectul de promovare a evenimentelor desfăşurate în 12 dintre muzeele bucureştene, organizat de către Muzeul Naţional de Artă al României, finanţat de către AFCN şi BRD Societe Generale – sponsor unic. Partenerii “CIRCUITULUI” sunt: RATB, Primaria Municipiului Bucuresti şi RNMR; partenerii media implicaţi în proiect sunt TimeOut Bucuresti, ProFM Dance, Gandul, Protv Magazin, MTV şi Liternet.

Nocturnă în „dreptunghiul galben” – Noaptea Muzeelor la „Antipa”

Programul activităţilor din seara zilei de 17 mai 2008

  • orele 18,00 ( holul central al Muzeului)

FOTO-PRACTICA – vernisarea expoziţiei cu lucrările premiate la concursul FOTO-PRACTICA, organizat de către Facultatea de Geografie prin Asociaţia Studenţilor Geografi. Expoziţia va fi deschisă publicului până la data de 31 mai 2008, dar la finalul ediţiei 2008 a Nopţii Muzeelor (orele 01,30) se va desemna câştigătorul Premiului de popularitate acordat pe seama voturilor vizitatorilor din intervalul orar 18,30-01,00. (grup ţintă : tinerii şi adulţii)

  • orele 18,00 – 01,00 (Sala Insectelor)

”Cartea cu dreptunghi galben” sala de lectură organizată în Sala Insectelor în colaborare cu Editura Egmont şi National Geographic Kids. Cei interesaţi de albumele de fotografii, revistele şi enciclopediile National Geographic le pot consulta în spaţiul special amenajat . (grup ţintă : copiii, tinerii şi adulţii)

  • orele 19,00 – 00,30 (Amfiteatrul Muzeului)

Noaptea devoratorilor de documentare: vizionare-maraton de documentare organizată cu participarea National Geographic Channel. (grup ţintă: tinerii şi adulţii)

  • orele 20,00-21,00 (Sala Păsărilor)

Simfonia naturii: Concert inedit de muzica de cameră susţinut de către Philharmonia, Orchestra de cameră a Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” condusă de către dirijorul Nicolae Iliescu. Din program: Antonio Vivaldi – Concerto grosso, op. 3 nr. 11; Arcangelo Corelli – Sarabanda, Giga si Badinerie; Adrian Iorgulescu – Divertisment pentru orchestra de coarde; Piotr Ilici Ceaikovski- Serenada pentru orchestra de coarde. (grup ţintă: tinerii şi adulţii)

  • orele 19,00-20,30 (grădina Muzeului)

Dinofashion: concurs de paleontologie şi spectacol de prezentare a costumelor de carnaval realizate de către copiii şi mămicile participante la programul Zooart – atelierul de colaj si design vestimentar. Colecţia vestimentară creată de către copii este inspirată din fascinanta lume a dinozaurilor uriaşi din Patagonia. (grup ţintă: familiile cu copii)

  • orele 21,00-22,00 (expunerea permanenta si grădina Muzeului)

Midnight Dancespectacol de dans contemporan susţinut de către elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti sub îndrumarea coregrafilor Prof. Doina Georgescu şi Prof. Sandra Mavhima. (grup ţintă: tinerii şi adulţii)

  • 23,00 – 24,00 (Grădina Muzeului)

Colectare entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale.

şi

Interceptarea speciilor de lilieci din grădina Muzeului cu ajutorul detectorului de ultrasunete. (grup ţintă: elevii şi studenţii)

Demonstraţiile realizate de către cercetătorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” se vor face cu participarea vizitatorilor voluntari şi numai în condiţii meteo favorabile!

Vizitarea expunerii permanente în intervalul 18,00 – 01,00 este gratuită, accesul vizitatorilor fiind permis până la orele 24,00.

Details

Date:
17 mai, 2008
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – București
șos. General Kiseleff Pavel nr. 1
București, București 011341 Romania
+ Google Map
View Venue Website