Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucuresti: Programe educationale pentru copii ale Asociatiei Da’DeCe!

19 aprilie @ 10:41 EET

Asociația Da’DeCe invită copiii și familiile cu copii mici la două dintre atelierele noastre de succes, îmbrăcate în haine noi. Credem că începutul de an este numai bun pentru a ne forma obiceiuri sănătoase: a pune sub semnul întrebării lucrurile din jur sau a căuta cele mai potrivite întrebări și a privi cu bucurie spre natură sunt obiceiuri bune de avut tot anul. Pe acestea vi le propunem în cadrul Atelierelor de filosofie pentru copii de la 4 la 8 ani și a Atelierelor de ierburi pentru familii cu copii de la 4 la 8 ani, desfășurate la sfârșit de săptămână la Seneca Anticafe (str. Arh Ion Mincu, nr. 1) un loc deosebit din București. În plus, vă așteptăm și la un atelier special, numit Povești din Japonia, în cadrul Serilor Totul despre mame, la sfârșitul lunii ianuarie, în spațiul Librăriei Humanitas Cișmigiu.

1. Atelierele de filosofie pentru copii, cu tema lunilor ianuarie și februarie Ce mă face să fiu eu?

 

Datorită succesului pe care l-au avut atelierele de filosofie pentru cei mici, lansate în premieră de Asociație la sfârșitul anului trecut, desfășurate în primitorul spațiu Seneca Anticafe (str. Arh. Ion Mincu, nr 1), și mai ales datorită plăcerii de a participa la acestea, atât a noastră, cât și a copiilor sau a părinților, atelierele se continuă și anul acesta cu teme noi de discuție și cu activități noi. Tema Ce mă face să fiu eu? are ca punct de plecare un fragment din povestea Vrăjitorul din Oz de Frank Baum care ne va face să reflectăm împreună la legătura dintre corp și suflet, să ne întrebăm despre inimă și creier, să căutăm răspunsuri la întrebări surprinzătoare sau să ne imaginăm noi întrebări despre a simți și a gândi.

Programul de desfășurare:

– sâmbătă, 17 ianuarie 2015, ora 10:30 – pentru copii de 4-6 ani;

– sâmbătă, 24 ianuarie 2015, ora 10:30 – pentru copii de 6-8 ani;

– sâmbătă, 14 februarie 2015, ora 10:30 – pentru copii de 4-6 ani;

– sâmbătă, 21 februarie 2015, ora 10:30 – pentru copii de 6-8 ani.

În cadrul acestui program, pornind de la o metodă creată de profesorul american Thomas E. Wartenberg și folosită cu succes în multe școli din lumea întreagă, Asociația Da’DeCe realizează un concept nou și totodată adaptat nevoilor copiilor din România, care are drept scop dezvoltarea abilităților de gândire critică și argumentativă. Seria de întâlniri începută cu tema curajului, continuă acum cu tema legată de importanța minții și sufletului, a legăturii dintre ele, cu o dezbatere despre ce ne definește personalitatea și cum de rămânem aceleași persoane chiar și după ce creștem și ne schimbăm înfățișarea. Atelierele de filosofie vor continua și lunile următoare, pentru care avem în pregătire teme noi ce vin în întâmpinarea curiozității naturale a copiilor.

Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/ce-ma-face-sa-fiu-eu/

 

2. Ateliere de ierburi cu Iulia Iordan, autoarea cărții Călătorie printre ierburi și lumină

Deși ne aflăm în toiul iernii, Asociația DaDeCe vă propune un atelier cald cu ierburi în nuanțe de verde crud. Atelierul se adresează întregii familii care va fi antrenată în jocuri și activități având ca subiect lumea plantelor. Călătorie printre ierburi și lumină, editată la Editura Cartea copiilor în anul 2012, este o carte interactivă, având ca personaje o fetiță, un cățel și plante obișnuite întâlnite peste tot, cum sunt păpădia, trifoiul, pătlagina etc. Personajele descoperă o lume de poveste chiar de sub tălpile noastre prin intermediul jocurilor și a povestioarelor. Atelierele, susținute chiar de autoarea cărții, se doresc a fi o continuare a poveștii din carte prin integrarea întregii familii în poveste. Copiii vor realiza pe parcursul activităților, împreună cu părinții, desene și un minierbar, iar la sfârșit vor primi în dar un săculeț cu semințe numai bune de plantat în ghiveci sau în curte.

Programul de desfășurare:

– sâmbătă, 31 ianuarie 2015, ora 10:30 – pentru familii cu copii de la 4 la 8 ani;

– sâmbătă, 28 februarie 2015, ora 10:30 – pentru familii cu copii de la 4 la 8 ani.

Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/ateliere-de-ierburi/

3. Povești din Japonia, atelier susținut în cadrul Serilor Totul despre mame , Librăria Humanitas Cișmigiu

Povești din Japonia este un program de educație creativă în stilul Da’DeCe, construit din poveste și joc în jurul obiectelor japoneze aflate în Librăria Humanitas Cișmigiu. Programul îmbină jocurile de descoperire cu cele senzoriale, elemente de poveste și un atelier de creație prin care copiii vor descoperi câte ceva din cultura japoneză.Vom răspunde și vor răspunde mai ales cei mici la multe întrebări: Da’DeCe în Japonia se așează păpușile în martie la geam? Da’DeCe sunt așa de importante florile de cireș pentru japonezi? Da’DeCe se fac steagurile în formă de pește? Și până la urmă: Da’DeCe Japonia?

Atelierul se desfășoară în același timp cu conferința lui Gașpar Gyorgy, Tehnici de mindfulness pentru o relație caldă, sinceră și relaxată cu copiii noștri, care are loc de la ora 18:30 în spațiul Librăriei Humanitas Cișmigiu, Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38.

Intrarea atât la atelier, cât și la conferință, este gratuită, în limita locurilor disponibile. Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți un email la contact@totuldespremame.ro.

Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/povesti-din-japonia-la-serile-totul-despre-mame/

Details

Date:
19 aprilie, 2024
Time:
10:41 EET
Event Category:
Event Tags:
,