Bucureşti: Trei meşteri populari selectaţi de Muzeul Etnografic al Moldovei participă la Festivalul Ambasadelor, 1-5 septembrie, Bucureşti

Trei meşteri populari selectaţi de Muzeul Etnografic al Moldovei participă la Festivalul Ambasadelor, 1-5 septembrie, Bucureşti
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași anunţă participarea în calitate de partener la un eveniment unic în România: FESTIVALUL AMBASADELOR, conceput în acest an în jurul temei Open Your  Culture.
Organizat în 4 puncte din Capitală (Biblioteca Națională a României, Parcul Tineretului-Lumea Copiilor, Cinema Studio și Galeria Galateca), Festivalul se adresează publicului larg, propunând pe parcursul a 5 zile, un program atractiv şi variat, cu intrare liberă, care are rolul de a promova diversitatea culturală într-un dialog al artelor şi tradiţiilor ţărilor ce au misiuni diplomatice în România şi al ţării gazdă.
Evenimentul este organizat de Asociația ESCU, adică Educație, Societate, Cultură,
Umanitate, organizație non-guvernamentală axată pe dezvoltarea culturală și educațională a societății civile din România, a cărei misiune este de a activa potențialului uman, în spiritul demnității şi solidarității, precum și sprijinirea talentului și valorilor culturale atât românești, cât și globale. Complexul Muzeal Național “Moldova”, Iași este partener al Asociaţiei ESCU la organizarea Festivalului Ambasadelor, alături de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Primăria Sectorului 4, Biblioteca Națională a României, Uniunea Cineaștilor din România, Institutul Cultural Român, Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Bucharest Tourism Board, Autoritatea Națională pentru Turism, InfoCons, Asociația Culturală Euro-Est Alternativ, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, ANPC şi Muzeul Național al Țăranului Român.
Produs marca ESCU, Festivalul Ambasadelor propune în cadrul primei ediţii o paletă generoasă de activităţi, organizate cu participarea a 50 de ambasade, institute culturale, organizaţii internaţionale, precum şi româneşti: Africa de Sud, Algeria, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Belgia, Biroul de informare al Parlamentului European din România, Chile, China și Institutul Confucius, Cipru, Coreea de Sud, Cuba, Delegația Valonia-Bruxelles, El Salvador, Emiratele Arabe Unite, India și Centrul Cultural Rabindranath Tagore, Indonezia și Centrul Cultural Indonezian, Iordania, Irlanda, Japonia și Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, Malaezia, Marea Britanie și British Council, Maroc, Mexic, Organizația Internațională a Francofoniei, Organizația Internațională pentru
Migrație, Pakistan, Palestina, Peru, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Rusia și Centrul Rus de Știință și Cultură, Siria, Spania, Statele Unite ale Americii, Tunisia, Turcia, Turkmeninstan, Ungaria, Uruguay, Venezuela, Institutul Cultural Român, Muzeul Național al Țăranului Român, Complexul Muzeal Național “Moldova” Iași, Luminu by Luminish & Atelierul de Carte, Ansamblul Doina, Ansamblul ELLAS (Grecia), Asia Fest.
Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi s-a implicat în constituirea Zonei Ateliere şi Meşteşuguri ce va fi organizată în Parcul Tineretului – Lumea Copiilor din Bucureşti în datele de 4 şi 5 septembrie, selectând pentru ilustrarea tradiţiilor din zona Moldovei trei cunoscuţi şi apreciaţi meşteri care vor expune şi performa arta populară ai cărei exponenţi sunt: Viorel Marian din Fălticeni, jud. Suceava – crestături în lemn; Iulian Mihalachi din Bălţăteşti, jud. Neamţ – scoarţe, lăicere, păretare, traiste; Costi Lungu din Humuleşti, jud. Neamţ  – bâte ciobăneşti,
măşti tradiţionale şi figurine  de ceramică.
Mai multe detalii, precum şi programul complet al evenimentului sunt disponibile pe situl
www.festivalulambasadelor.ro dar şi pe pagina de Facebook
www.facebook.com/embassiesfestival

Manager,
Dr. Lăcrămioara Stratulat

Șef Birou Relații publice,

Dr. Coralia Costaș

By |2015-08-30T10:27:59+00:00august 30th, 2015|Bucureşti, Muzee|0 Comments

About the Author:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.