București: Al 8-lea Congres Internațional de Zoologie al Muzeului „Grigore Antipa” (CZGA 2016)

790

AL 8-LEA CONGRES INTERNAȚIONAL DE ZOOLOGIE AL MUZEULUI „GRIGORE ANTIPA”

MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE NATURALĂ „GRIGORE ANTIPA”, în parteneriat cu UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTIFacultatea de Biologie, Departamentul de Biochimie și Biologie Moleculară și ACADEMIA ROMÂNĂ – Secția de Științe Biologice vă invită la Al 8-lea Congres Internațional de Zoologie al Muzeului „Grigore Antipa” (CZGA 2016). Evenimentul va avea loc în perioada 16-19 noiembrie 2016 la BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE (amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu) din București, Calea Victoriei nr. 125 și se va bucura de prezența a numeroși specialiști din țară și de peste hotare.

Ediția din 2016 aduce în atenția specialiștilor lucrări cu specific zoologic din următoarele arii tematice: taxonomie, faunistică, zoogeografie, filogenie, evoluție și sistematică, paleontologie, ecologie, specii invazive, parazitismul în regnul animal, conservarea biodiversităţii precum și cercetarea şi valorificarea patrimoniului muzeal de ştiinţele naturii.

Dintre invitații speciali ai Congresului care vor prezenta cele mai noi descoperiri din domeniul zoologiei putem aminti următorii specialiști de renume internațional:

  • Dr. Nesrine AKKARI – Departamentul de Zoologie (Nevertebrate), Muzeul de Istorie Naturală din Viena, Austria;
  • Dr. Zeev ARAD – Departamentul de Biologie, Technion – Institutul Tehnologic Israelian, Haifa, Israel;
  • Dr. Dan COGĂLNICEANU – Universitatea ”Ovidius” din Constanța, România;
  • Dr. Zoltán CSIKI-SAVA – Departamentul de Geologie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București, România;
  • Dr. Carsten NOWAK – Grupul pentru Conservare Genetică, Institutul de Cercetare Senckenberg și Muzeul de Istorie Naturală din Frankfurt, Germania;
  • Dr. Erkki LEPPÄKOSKI – Universitatea Åbo, Turku, Finlanda;
  • Dr. Marina MALYUTINA – Institutul de Biologie Marină ”A.V. Zhirmunsky”, Academia Rusă de Științe, Vladivostok, Rusia;
  • Dr. Lajos RÓZSA – Grupul de Cercetare Ecologică MTA-ELTE-MTM, Academia Ungară de Științe, Ungaria;
  • Dr. Marius STOICA – Departamentul de Geologie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București, România.

„Anul acesta are loc a opta ediție consecutivă a Congresului Internațional de Zoologie, în care reușim să strângem la București cercetători de renume internațional, cu realizări remarcabile în domeniul zoologiei, iar acest lucru confirmă încă o dată faptul că cercetarea pe care o facem în cadrul Muzeului nostru este valoroasă și apreciată”, susține directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Dr. Luis Ovidiu Popa.

În cele trei zile ale Congresului vor fi susținute 39 de comunicări orale și vor fi prezentate 72 postere. Numărul participanţilor la acest important eveniment se ridică la peste 150 de persoane, directori de muzee, profesori universitari, cercetători ştiinţifici şi muzeografi din România, Algeria, Armenia, Austria, Bulgaria, Finlanda, Franța, Israel, Italia, Polonia, Moldova, Olanda, Ungaria, SUA, Mexic, Rusia, Slovacia, Portugalia și Germania.

Detalii pe: www.czga.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: https://www.facebook.com/muzeulantipa

București: Al șaselea Congres Internațional de Zoologie al Muzeului „Grigore Antipa”

Al șaselea Congres Internațional de Zoologie al Muzeului „Grigore Antipa”

MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE NATURALĂ GRIGORE ANTIPA, în parteneriat cu CSR MINDSET, ACADEMIA ROMÂNĂ – Secția de Științe Biologice și UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI Facultatea de Biologie, organizează, în perioada 19-21 noiembrie 2014, la București , Al șaselea Congres Internațional de Zoologie al Muzeului „Grigore Antipa” (CZGA 2014).

Ediția din acest an, care se va desfășura în cadrul amfiteatrului Ion Heliade Rădulescu al ACADEMIEI ROMÂNE (București, Calea Victoriei nr. 125), propune specialiștilor din domeniul zoologiei un cadru formal de întâlnire și dialog. Recunoscut internațional, atât prin importanța lucrărilor științifice susținute, cât și prin participarea unor nume mari din lumea academică, evenimentul a devenit deja o tradiție.

Ediția de anul acesta a CZGA aduce în atenția specialiștilor lucrări cu specific zoologic din următoarele arii tematice: taxonomie, faunistică, zoogeografie, filogenie, evoluție și sistematică, paleontologie, ecologie, entomologie criminalistică, specii invazive, parazitismul în regnul animal, conservarea biodiversității precum și cercetarea și valorificarea patrimoniului muzeal de științele naturii.

Dintre invitații speciali ai congresului, vor prezenta cele mai noi descoperiri din domeniul zoologiei specialiști de renume internațional:

· Lutz Bachmann, National Centre for Biosystematics Natural History Museum University of Oslo, Oslo, Norvegia;

· Alberto Ballerio, International Commission on Zoological Nomenclature;

· Joseph Bryja, Institute of Vertebrate Biology, Academy of Sciences of Czech Republic, Brno, Cehia;

· Saâd Hanane, High Commission for Water, Forests and Desertification Control, Rabat, Maroc;

· Andrei D. Mihalca, University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, Romania;

· Dumitru Murariu, The Romanian Academy, Bucharest, Romania

· Frank Wesselingh, Naturalis Biodiversity Center, Leiden, Olanda;

Pe parcursul celor trei zile vor fi prezentate în total 70 de comunicări orale şi 100 de postere. Numărul participanţilor la acest important eveniment se ridică la peste 200 de persoane, directori de muzee, profesori universitari, cercetători ştiinţifici şi muzeografi din România, Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Iran, Italia, Libia, Maroc, Polonia, Nigeria, Portugalia, Moldova, Rusia, Olanda, Slovenia, Turcia și Marea Britanie.

Detalii pe: www.czga.ro

Informații suplimentare: Florentina Purdescu, șef birou Relații publice, marketing cultural și programe educaționale, e-mail: [email protected] , tel: 0729.074.127.

Băile Felix, Oradea: cel mai mare eveniment studenţesc ştiinţific european din domeniul psihologiei, Congresul EFPSA 2014, editia a 28-a

În perioada 27 aprilie – 4 mai va avea loc la Băile Felix, Oradea cel mai mare eveniment studenţesc ştiinţific european din domeniul psihologiei, Congresul EFPSA 2014, editia a 28-a.

Acest proiect este realizat sub egida EFPSA (Europen Federation of Psychology Students’ Associations).

Congresul European al Studenţilor la Psihologie este un proiect internaţional de tradiţie, aflat la a 28-a ediţie, iar în anul 2014 România a câştigat dreptul de a-l organiza. Acest proiect reuneşte, timp de o săptămână, peste 300 de participanţi din peste 30 de ţări, şi 25 din cele mai mari nume din România şi Europa din domeniul psihologiei.

Tema principală de anul acesta a congresului este “Development & Technology” reunind subteme precum: Roboterapie, Realitate Virtuală, Dezvoltare Organizaţională, Training şi dezvoltare, Utilizarea Tehnologiei în Psihologie.

Congresul este organizat de către Cognosis, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din România, reprezentativă pentru studenţii la psihologie din cadrul a cinci centre universitare din ţară: Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iaşi, Universitatea Babeş-Bolyai – Cluj Napoca, Universitatea Bucureşti, Universitatea Lucian Blaga – Sibiu, Universitatea de Vest din Timişoara.

Eveniment unic în România, Experienţa EFPSA Congress înseamnă implicarea într-o comunitate de studenţi şi specialişti în domeniul psihologiei, reuniţi într-un mediu axat pe dezvoltare personală şi profesională prin cunoaştere.

Programul ştiintific al evenimentului cuprinde în total 80 de comunicări ştiinţifice, dintre care: 15 prelegeri ale invitaţilor, 7 prezentari orale, 23 de prezentări de postere şi 30 de workshop-uri susţinute de studenţi si specialişti din România şi Europa.

Programul social cuprinde seri culturale, medii prielnice pentru networking şi multiculturalitate, precum şi o excursie la Salina Turda şi în oraşul Cluj-Napoca, excursie ce va avea loc pe data de 1 mai.

Programul complet al evenimentului şi lista de specialişti invitaţi pentru a susţine activităţile ştiinţifice se pot găsi pe website-ul oficial al Congresului: http://congress2014.efpsa.org/.

Târgovişte: Congres Internaţional de Tracologie la Târgovişte, cu tema “Tracii şi vecinii lor în epocile bronzului şi fierului”

AL XII-LEA CONGRES INTERNAŢIONAL DE TRACOLOGIE

TÂRGOVIŞTE (ROMANIA), 10-14 SEPTEMBRIE 2013

 

Pentru a da un nou impuls cercetării cu privire la civilizația și cultura tracilor, din patru în patru ani se organizează un Congres Internațional de Tracologie, cu rolul de a facilita schimbul de experienţă şi informaţii, şi în acelaşi timp de a creea premisele unor noi proiecte comune de cercetare pe viitor.

Anul acesta se desfăşoară al XII-lea Congres Internaţional de Tracologie la Târgovişte, cu tema “Tracii şi vecinii lor în epocile bronzului şi fierului”, locaţia fiind Centrul Internaţional de Conferinţe din cadrul Universităţii Valahia, începând de marţi, 10 septembrie 2013, ora 17.00, până pe 14 septembrie 2013.

Materialele celui de-al XII-lea Congres Internaţional de Tracologie sub formă de studii vor fi prezentate de istorici și arheologi din țările al căror teritoriu a relevat vestigii aparținând acestora: Germania, Finlanda, Polonia, Serbia, Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Egipt, Turcia, Franţa, Grecia şi România.

Congresul îşi va desfăşura lucrările pe mai multe secţiuni, iar Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte va fi reprezentat de către arheologii Ana Ilie, Gheoghe Olteanu, Ovidiu Cîrstina, A. Păunaş, I. Bogdan cu lucrarea: „Exploatarea surselor de sare din bazinul superior al Ialomiţei din perioada epocii bronzului până în sec. I dupa Christos” ( „L¢exploitation des sources salées du bassin supérieur de la rivière Ialomiţa de l¢âge du Bronze jusqu¢au Ier siècle ap. J. –C.”)

Manifestarea se desfăşoară sub patronajul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, contributia acestuia la desfăşurare fiind determinată de alegerea Târgoviştei pentru organizarea celei de-a XII-a ediţii.

Organizatori:

Universitatea „Valahia” din Târgovişte

Institutul de Arheologie „V. Pârvan” Bucureşti

Uniunea Internaţională de Ştiinţe Preistorice şi Protoistorice – Comisia 30

Complexul Muzeal Naţional „Curtea Domnească” Târgovişte

Muzeul Judeţean de Istorie Braşov

Muzeul Brăilei

Biroul Relaţii Publice al C.N.M. „Curtea Domnească” Târgovişte