Ipotesti, Botoșani: Ziua Mondială a Poeziei sărbătorită în România, cu ingrediente italiene

Ziua Mondială a Poeziei sărbătorită în România, cu ingrediente italiene

 

Muzeul Literaturii Române din Iași este, în acest an, co-organizator al Zilei Mondiale a Poeziei la Ipotesti, Botoșani, ediția a V-a, pe data de 21 martie, alături de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, gazda evenimentelor si organizatorul principal, precum și de Asociația „Romeni i Moldavi in Veneto”.

La eveniment au confirmat prezența personalități culturale și diplomatice din România, poeți, critici, artiști vizuali, editori și traducători din Italia si România, precum și jurnaliști români și italieni (Corriere della Sera, Il Gazzettino). Programul activităților culturale este bogat, cuprinzând recitaluri de poezie cu poeți români și italieni, proiecții de filme, piese de teatru, mese rotunde profesionale, vernisaje, prezentări de proiecte culturale.

Un moment special îl reprezintă inaugurarea secţiei de carte în limba italiană din cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie de la Ipoteşti.

Toate evenimentele au fost concepute în ideea susținerii creației poetice, stabilirii unui dialog între poezia românească și cea italiană, precum și a promovarea activității culturale la nivel international. Concret, orarul zilei de 21 martie 2015 arată astfel:

BOTOŞANI, ora 10:30 – Teatrul Mihai Eminescu

• Întâlnire moderată de Traian Apetrei, directorul Teatrului din Botoşani

• Recital de poezie: Ottavio Rossani, Clara Mărgineanu, Viorel Boldiş

• Prezentarea filmului documentar Zidul lui J.O. (dedicat poetului Emil Brumaru) de Matei Bejenaru

IPOTEŞTI, ora 14:30 – Amfiteatrul Laurenţiu Ulici

• Prezentarea invitaţilor: Traian Apetrei

• Salutul autorităţilor române şi italiene: Monica Joiţa (Direcţia Diplomaţie Publică, Culturală şi Ştiinţifică, Ministerul Afacerilor Externe România), Ezio Peraro (directorul Institutului Italian de Cultură, Bucureşti), reprezentanţi ai oficialităţilor locale

• Inaugurarea secţiei de carte în limba italiană din cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie de la Ipoteşti: Alexandra Iacob, Asociaţia Romeni i Moldavi inVeneto • Prezentarea delegaţiei de la Asociaţia Italienilor în România şi a revistei asociaţiei: Ioana Grosaru, Gabriela Tarabega

• Prezentare Rezidenţe FILIT pentru traducători străini, ediţia 2015 – Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi

IPOTEŞTI, ora 16:00 • Masă rotundă Poezie şi traducere, moderată de Irina Ţurcanu

Participă: Carmen Muşat (critic literar, redactor-şef al revistei Observator cultural), Edoardo Pittalis (jurnalist, Corriere della Sera), şi traducătorii Emanoil Marcu, Ştefan Damian, Nicoleta Dabija, Gabriele Di Palma, Clara Mitola, Serafina Pastore

IPOTEŞTI, ora 17:30 – Sala de expoziţii temporare Horia Bernea

• Vernisajul expoziţiei artiştilor Paola Volpato şi Gabriela Giurovich. Prezintă Edoardo Pittalis

• Expoziţia artiştilor Victor Foca (Botoşani) şi Eugenia Boteanu (Bacău)

IPOTEŞTI, ora 18:30 – Amfiteatrul Laurenţiu Ulici. • Prezintă Irina Ţurcanu

• Recital de chitară Gualtiero Bertelli • Recital de poezie: Severino Bacchin – Italia, Irina Nechit, Nicolae Popa, Emilian Galaicu Păun – Republica Moldova, Liviu Antonesei – România

• Recital de pian – muzică clasică, Matteo Segafreddo

IPOTEŞTI, ora 20:30 – Sala Horia Bernea

Prezentarea proiectului Pro Loco Botoşani – Diaspora botoşăneană.

Evenimentele din data de 21 martie 2015 de la Botoșani și Ipotești vor fi urmate de recitaluri de poezie și chitară cu poeți și artiști italieni, precum prezentarea unei expoziții itinerante italiene. Duminică, 22 martie, începând cu ora 16:30, invitații italieni se vor întâlni cu publicul ieșean la Librarium Palas Mall, iar luni, 23 martie, întâlnirea cu publicul din Suceava va avea loc de la ora 18:00, la Iulius Mall.

Mai multe informații despre programul manifestărilor se află la www.muzeulliteraturiiiasi.ro, www.eminescuipotesti.ro , precum și pe pagina de Facebook a MLR Iași.

Ziua Internațională a Poeziei se sărbătorește anual pe 21 martie și este declarată de UNESCO drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume contribuie în mod remarcabil la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Persoană de contact: Relu Oneaga (0728 129 253).

Ipotești: „Ziua Culturii Nationale. Zilele Eminescu”, editia a XXXXVII-a

01Afisexpofoto2015ian

Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii Mihai Eminescu are deosebita placere de a va invita la Ipotesti, in perioada 14-15 ianuarie 2015, cu ocazia „Ziua Culturii Nationale. Zilele Eminescu”, editia a XXXXVII-a. In speranta ca ne veti onora cu prezenta dumneavoastra, va uram o zi buna in continuare!

Muzeograf-relatii publice

Berescu Elena Smaranda

01afis ZCN si ZE2015ianflayer99x210mm

Ipoteşti: activitatea culturală Târzie toamnă e acum…

Proiect cultural

Târzie toamnă e acum

Memorialul Ipoteşti- Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu organizează vineri , 25 octombrie 2013, ora 10.00 activitatea culturală Târzie toamnă e acum

Proiectul este unul de tip educaţional adresat elevilor de curs primar şi preşcolarilor, având ca obiectiv general cunoaşterea patrimoniului şi sensibilizarea acestor grupe de vârstă la miracolul frumuseţii naturii, cu ajutorul itemilor arealului metaforei eminesciene.

Vor fi folosite, ca metode de lucru, jocul de rol – ludicul cu scopul învăţării imediate, lectura, recitalul şi dialogul.

Din program:

Copaci cu suflete sub coajă… Temă de observaţie având ca scop conştientizarea necesităţii ocrotirii patrimoniului de tip memorialistic, imaterial şi imobil.

Târzie toamnă e acum…Recital de versuri, expoziţie de desene ale elevilor participanţi şi discuţii referitoare la toposul cromaticii în creaţia lui Eminescu.

Beneficiari şi recitatori: elevii clasei a III-a de la Şcoala Mihai Eminescu, Ipoteşti

preşcolarii de la Gradiniţa nr. 1, din Ipoteşti

Colaboratori : ed. Angelica Ciobanu

prof.Luminiţa Popa

Autorul proiectului şi prezentarea temelor– prof. Maria Casian, muzeograf memorialist

Muzeograf relatii publice,

Zaharescu Gianina

Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”
717253 Ipotesti, Botosani, ROMANIA
Tel.: 004 0231517602
Fax: 004 0231517404
E-mail: [email protected]
www.eminescuipotesti.ro

Ipoteşti: proiectul cultural “Carnavalul Primăverii”

CARNAVALUL PRIMĂVERII

3 APRILIE 2013

Şcoala Gimnaziala “Mihai Eminescu “ Ipoteşti împreună cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu” organizează miercuri , 03 aprilie 2013, ora 10.00 la sediul Bibliotecii Naţionale de Poezie — Amfiteatrul Laurenţiu Ulici proiectul cultural “Carnavalul Primăverii”.

Secţiunile Carnavalului vor fi:

♦ “Cântecul Primăverii” – interpretarea de cântece de către solişti vocali şi în grup;

♦ “Primăvara în satul meu” – realizarea unor filme documentare cu obiectivele cultural din satele comunei Mihai Eminescu;

♦ “Mâini îndemânatice” – realizarea de material expoziţionale dedicate primăverii: felicitări, ornamente de primăvară;

♦ “Dansul primăverii” – concurs de dans modern şi clasic

♦ “Parada costumelor de carnaval”

Echipa de proiect: director prof. Maluş Neculai

Coordinator educativ, prof. Aurora Ailoaiei

CŞE din fiecare şcoală participantă

Profesori: Tătaru Luminiţa, Atănăsoaie Teofilia, Şuşu Mihaela, Condurache Sorina, Lercă Dorina, Chirita Manoela, Sandu Marinela, Cojocariu Brânduşa, Popa Aurora, Ciobanu Cristina, Hriscu Cristina, Manolache Sergiu, Băiceanu Cătălina, Tudorache Loredana, Popa Luminiţa, Pintilii Simona.

Memorialul Ipoteşti: Manager Miluţă Jîjîie, muzeograf Zaharescu Gianina.


Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”
717253 Ipotesti, Botosani, ROMANIA
Tel.: 004 0231517602
Fax: 004 0231517404
E-mail: [email protected]
www.eminescuipotesti.ro

Ipoteşti: proiect cultural dedicat “Ziua Mondială a Poeziei – 21 Martie”

afisrzmapoeziei2013mart21

21 MARTIE – ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI

 

OPERA LUI MIHAI EMINESCU – ÎN PATRIMONIUL

CULTURAL NAŢIONAL ŞI UNIVERSAL

 

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu” desfăşoară joi, 21 martie 2013 ora 12.00, la sediul Bibliotecii Naţionale de Poezie — Amfiteatrul Laurenţiu Ulici proiectul cultural dedicat “Zilei Mondiale a Poeziei – 21 Martie”.

Acţiunea a fost organizată în parteneriat cu Teatrul Mihai Eminescu Botoşani, Cenaclul Literar Editor – Dorohoi, Liceul de Artă Ştefan Luchian- Botoşani, Colegiul Naţional A.T.Laurian – Botoşani.

recital

 

recitalC.Amitroaie2013

PROGRAM :

Prezintă: Traian Apetrei, directorul Teatrului Mihai Eminescu Botoşani

Elogiu poeziei — conferenţiere: dr. Valentin Coşereanu;

Poeţii între iubiri, şi… iubire — prezintă Ana Elisabeta Florescu, muzeograf şef secţie la Muzeul Judeţean Botoşani.

Cenaclul literar Editor din Dorohoi:

Profunzimea intuiţiei lui Eminescu — prezintă prof. Corneliu Drescanu;

Medalion liric în limba arabă — prezintă poetul Bara Haki Abdulbaki;

• Moment muzical pe versuri eminesciene susţinut de Ansamblul coral cameral George Enescu, dirijor prof. Gheorghina Guşulei;

Pe urmele poetului — Grupul HARIS de la Seminarul Teologic Liceal Sf. Ioan Iacob Dorohoi.

Profesori coordonatori: Cristina Ionela Ignat şi Hariga Daniel.

Colegiul Naţional AT.Laurian — poeme recitate de elevul Redinciuc Andrei:

Spânzuratul de Marin Sorescu şi Sunt gelos, lua-m-ar naiba… de Mircea Cărtărescu.

Momente artistice susţinute de elevi ai Liceului de Artă Ştefan Luchian. Profesori coordonatori: Alina Cojocariu şi Şobachi Cătălin.

Autoportret — recital susţinut de Cezar Amitroaie, actor la Teatrul Mihai Eminescu Botoşani.

No umăn, no crai — fragment, recital susţinut de actorul George Constantinescu —Director al

Teatrului de Artă Bucureşti.

Coordonator proiect: Director adj. Liviu Rădăşanu

Responsabili eveniment: Relu Oneaga – maestru sunet-lumini, Smaranda Pintilei – bibliotecar

Relatii suplimentare la telefon 0231517602, int. 112.

INTRAREA LIBERA.


Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”
717253 Ipotesti, Botosani, ROMANIA
Tel.: 004 0231517602
Fax: 004 0231517404
E-mail: [email protected]
www.eminescuipotesti.ro

Ipoteşti: manifestări culturale dedicate Zilelor Eminescu –IUNIE 2012

carte-postala-casapapadopol-ipotesti

afis-expozitie-pictura-ipotestiafis-zilele-eminescu-ipotestiMemorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” organizează în data de

15 IUNIE 2012 manifestările culturale dedicate Zilelor Eminescu –IUNIE 2012

după următorul program:

ZILELE EMINESCU – Ipoteşti

PROGRAM 15 iunie 2012

Ora 9,30 − Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril − Slujbă de pomenire.

Ora 10, 30 – Biblioteca Naţională de Poezie, Amfiteatrul Laurenţiu Ulici:

Deschiderea Zilelor Eminescu, ediţia iunie 2012. Cuvinte ale gazdelor şi invitaţilor.

Decernarea Premiului pentru traducerea şi promovarea operei eminesciene în străinătate.

Laudatio. Cuvântul laureatului.

Decernarea premiilor „Porni Luceafărul…”, ediţia a XXXI-a. Recitalul poeţilor laureaţi.

Prezentarea cărţilor laureaţilor ediţei precedente şi a antologiei editate de C.J.C.P.C.T. Botoşani. Prezentarea editurilor şi revistelor literare care acordă premii în cadrul actualei ediţii „Porni Luceafărul…”

Ora 12,45 − Casa ţărănească de epocă:

Cerdacul, meşteşug şi artă tradiţională.

Prezintă dr. Angela Paveliuc Olaru şi Marcel Lutic, etnograf, preşedinte al Asociaţiei Meşterilor Populari Moldova.

Târg de obiecte tradiţionale. Invitaţi − meşteri populari din Moldova.

Ora 13,15 − Sala de expoziţii Horia Bernea: Vernisajul expoziţiei de pictură Poemele luminii şi lansare de carte, autor − Elleny Pendefunda. Prezintă Cornelia Maria Savu (revista Cultura, Bucureşti) şi Elena Cristina Potop (revista Contact internaţional, Iaşi).

Ora 14,00 − Lansare de carte: Lucia Olaru Nenati – Academia Nordului 150, prezintă George Median. Lucia Olaru Nenati – Sentimentul spiralei , prezintă Aurel Ştefanache, directorul Editurii Tipo Moldova.

Întocmit,

Zaharescu Gianina

Muzeograf relaţii publice

Ipoteşti: PROGRAMUL „ŞCOALA ALTFEL” 2012

PROGRAMUL „ŞCOALA ALTFEL” 2012

LITERATURA ŞI ARTA

IZVOR DE ÎMBOGĂŢIRE SPIRITUALĂ

Proiect educaţional

Şcoala cu Clasele I-VIII Brăeşti, Şcoala cu clasele I-VIII “Mihai Eminescu” –Ipoteşti şi Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu ” organizează şi desfăşoară în data de 5 aprilie 2012 proiectul educaţional “Literatura şi artaizvor de îmbogăţire spirituală”. Acest proiect este parte integrantă a activităţilor desfăşurate la nivel naţional în cadrul programului “Şcoala Altfel” .

Scopul proiectului îl reprezintă cunoaşterea moştenirii culturale a judeţului nostru, valorificarea cunoştinţelor dobândite în cadrul orelorde curs, cultivarea respectului pentru această moştenire culturală.

Programul de activităţi va fi următorul:

– Excursie a copiilor de la Şcoala Braeşti la Ipoteşti; vizită la Casa Memorială Mihai Eminescu;

– Întâlnirea elevilor celor două şcoli partenere; prezentarea unui spectacol de muzică şi poezie susţinut de elevii Şcolii cu clasele I-VIII Brăeşti

– Concurs “Viaţa şi opera lui MIhai Eminescu” – participă elevi reprezentanţi ai celor două şcoli;

– Concurs de recitări din opera poetului – participă elevi reprezentanţi ai celor două şcoli;

– Prezentare power-point “Poezie şi culoare” şi “Primăvara la Ipoteşti” – elevi ai şcolii “MIhai Eminescu” – Ipoteşti;

– Invitaţie la lectură – poemul Luceafărul;

– Drumeţie la lac;

– Realizarea unor desene inspirate de cadrul natural şi de opera lui Mihai Eminescu.

Parteneri: Şcoala cu clasele I-VIII Brăeşti, prof. Băeşu Doina;

Şcoala cu clasele I-VIII “Mihai Eminescu” Ipoteşti, prof. Creţu Gabriela, prof. Rusu Alina;

Memorial Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu”, muzeograf Zaharescu Gianina, maestro sunet lumini Oneaga Relu.

 

Muzeograf relaţii publice,

Zaharescu Gianina

Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”
717253 Ipotesti, Botosani, ROMANIA
Tel.: 004 0231517602
Fax: 004 0231517404
E-mail: [email protected]
www.eminescuipotesti.ro

Ipoteşti: Întâlnirile Franco-Române – Invitaţie la voiaj

În perioada 29 iulie – 01 august 2011 Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu în parteneriat cu Asociaţia Dacia-Méditerranée din Sète, Franţa, organizează cea de-a XVI-a ediţie a Întâlnirilor Franco-Române – Invitaţie la voiaj . Pentru al patrulea an consecutiv, parteneriatul celor două instituţii se focalizează pe diversificarea schimburilor româno-franceze în domeniul cultural şi al turismului verde. Programul ediţiei din acest an cuprinde următoarele activităţi:

VINERI 29 IULIE 2011 – Memorialul Ipoteşti

10,00 – 13,00

• Inaugurarea celei de a XVI-a ediţii a Întâlnirilor Franco-Române – Invitaţie la voiaj

Prezentarea judeţului Botoşani şi a departamentului Hérault (Franţa).

15,30 – 16,00 – Biblioteca Naţională de Poezie Mihai Eminescu

• Vernisajul expoziţiei Ferestrele creatorului – autor Florin PRODAN. Prezintă Steliana BĂLTUŢĂ.

16,00 – 18,00 – Amfiteatrul Laurenţiu Ulici

TURISM VERDE – Oportunităţi şi perspective.

Participă primari ai comunelor Mihai Eminescu, Vorona, Ungureni, Păltiniş, primarul oraşului Flămânzi şi persoane interesate de turismul verde.

18,00 – 19,45 – Muzeul Mihai Eminescu – Sala Luceafărul

• Dezbatere literară: Traducerea în literatură /Centenarul Cioran

• Proiecţie video cu mesajul Irinei MAVRODIN – Preşedinte onorific al manifestării. Dezbatere cu Sanda NITESCO şi Emanoil MARCU.

20,00 – Amfiteatrul Laurenţiu Ulici

• Genoveva PREDA interpretează personajul Cioran – spectacol în limba franceză.

SÂMBĂTĂ 30 IULIE 2011 – Memorialul Ipoteşti

15,00 – 16,00 – Sala de expoziţii Horia Bernea

• Vernisajul expoziţiilor de artă tradiţională. Artişti populari expozanţi: Niculina ANDRONACHE, Sonia IACINSCHI, Marcel APALAGHIEI.

16,00 – 16,30 – Muzeul Mihai Eminescu

• Expoziţia de fotografie Instantanee – Clubul Fotografilor Botoşani.

16,30 – 17,00 – Muzeul Mihai Eminescu

• Dodo NIŢĂ – Istoria benzii desenate, prezentare de carte şi proiecţie de diapozitive. Dezbatere pe tema francofoniei.

17,30 – 19,30 – Amfiteatrul exterior

• Spectacol artistic realizat de : Ansamblul folcloric Trei generaţii din Flămânzi (coordonator Mihai ATODIRESE) şi Ansamblul folcloric Vorona.

20,00 – 21,00 • Concertul grupului rock Black Beauty – Franţa

21,00 – 23,00 • Concert Balkanic Blues Society susţinut de MIKE GODOROJA & Blue Spirit şi grupul Trei Parale.

DUMINICĂ 31 IULIE 2011 – Turism verde

 

• Vizită în comuna VORONA. • Vizită în oraşul BOTOŞANI.

LUNI 1 AUGUST 2011 – Turism verde

• Vizită în oraşul DOROHOI şi în comuna PĂLTINIŞ.

Relaţii suplimentare:

Memorialul Ipoteşti – Relu Oneaga, tel. +40 728 129 253

Asociaţia Dacia-Méditerranée – Costi Biolan, tel. +40 722 525 299

Ipoteşti: activitatea culturală „Muguri de floare albastră – 1 Iunie Ziua Internaţională a Copilului”, 04.06.2011 ora 10.30

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” în colaborare cu Fundaţia Tom Payne’s Ministry Bridge of Christian Relief, England – Botoşani, prin Minicentrul “Casa Ruxandra” şi Fundaţia Emmanuel prin Minicentrul “Casa Ioana” organizează în data de 04.06.2011 ora 10.30 activitatea culturală “Muguri de floare albastră – 1 Iunie Ziua Internaţională a Copilului”, activitate culturală prevăzută în programul cultural al instituţiei.

Prin aceasta activitate Memorialul Ipotesti ofera copiilor care locuiesc în cele două minicentre ocazia de a petrece ziua de 1Iunie in spaţiul mirific ipoteştean.

Cei 20 de copii de la minicentrele “Casa Ioana” şi “Casa Ruxandra”, cu vîrste cuprinse între 4 şi 19 ani, din cadrul celor două fundaţii, vor ajunge la Ipoteşti în jurul orei 11,00 unde vor vizita toate spaţiile expoziţionale ale Memorialului, vor recita poezii, vor cînta si se vor juca in foisorul amenajat in curtea Memorialului. După vizitare copii vor participa la un concurs de desene pe asfalt, concurs care se va desfăşura în parcarea instituţiei.

La finalul acestei zile speciale dedicate exclusiv copiilor, aceştia vor primi cadouri oferite de sponsorul acestei activităţi culturale, SC APETRANS BOTOŞANI, care a răspuns afirmativ invitaţiei noastre de a le oferi acestor copii o frumoasă zi de 1 Iunie.

Organizator: Memorial Ipoteşti – manager ec. Miluţă Jîjîie,

Responsabili proiect cultural: muzeograf Zaharescu Gianina, supraveghetor muzeu Muraru Magda

Parteneri: Fundaţia Emmanuel – Minicentrul “Casa Ioana” , coordonator Cristi Dumbrăveanu

Fundatia Tom Payne’s Ministry of Christian Relief, England – Botoşani, minicentrul „Casa Ruxandra”, coordonator Cătălina Croitoriu

Sponsor: SC APETRANS SRL BOTOSANI

Pentru detalii suplimentare puteţi suna la tel. 0231517602, responsabil proiect: muzeograf Zaharescu Gianina, supraveghetor Muraru Magda.

Muzeograf relaţii publice

Zaharescu Gianina

Ipoteşti: Noaptea Muzeelor la Ipoteşti, 14 mai 2011

Noaptea Muzeelor la Ipoteşti,

14 mai 2011

orele 08,00 – 24,00

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” se alătură muzeelor din intrega ţară şi anunţă că în data de 14 mai 2011muzeul este deschis în intervalul 08,00 – 24,00. Acest eveniment este realizat în cadrul programului cultural al Memorialului Ipoteşti cu ocazia desfaşurării, la nivel european, a proiectului Noaptea Muzeelor. În aceeaşi zi Memorialul Ipoteşti mai găzduieşte următoarele activităţi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor, după cum urmează:

Programul desfăşurarii activităţilor este :

w 14 Mai 2011

Ora 19,00 – Gala laureaţilor „Dansează în cartierul tău” – momente muzical – coregrafice susţinute de copii şi tineri din cadrul Asociaţiei Culturale „Arlechin”

Botoşani;

Ora 19,45 – Premierea copiilor participanţi la proiectul „Simboluri pascale” – Grupul Şcolar Bucecea (prof. Coordonator Ursuleanu Mariana ), premii oferite de către Asociaţia Judeţeană a Organizatorilor de Evenimente Botoşani;

Ora 20,00 – Concurs cu premii „Miss Comuna Mihai Eminescu” – invitat special Ciro de Luca. Discotecă în aer liber. Organizator: Primăria şi Consiliul Local al Comunei Mihai Eminescu.

Organizatori: Memorialul Ipoteşti – ec. Miluţă Jîjîie

Primăria Comunei Mihai Eminescu – primar Verginel Gireadă

Parteneri: Asociaţia Culturală „Arlechin” Botoşani

Asociaţia Judeţeană a Organizatorilor de Evenimente Botoşani

Primăria şi Consiliul Local al Comunei Mihai Eminescu

Grupul Şcolar Bucecea

Echipa de proiect: Zaharescu Gianina, Oneaga Relu, Pintilei Smaranda.

Pentru detalii suplimentare puteţi suna la tel: 0231/517602, muzeograf Zaharescu Gianina.

Vizitarea este GRATUITĂ.

Transport Botoşani – Ipoteşti din autogara Priscom: orele 7,30; 10,00; 11,30;12,30; 14,30; 16,00; 18,30, 20,25.

Întocmit,

Muzeograf relaţii publice,

Zaharescu Gianina


Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”
717253 Ipotesti, Botosani, ROMANIA
Tel.: 004 0231517602
Fax: 004 0231517404
E-mail: [email protected]
www.eminescuipotesti.ro