Prahova, Programul evenimentelor culturale dedicate celei de-a IV-a ediții a Zilei Limbii Române

14207867_1421202481239651_4187501324778028917_o

Programul evenimentelor culturale dedicate celei de-a IV-a ediții a

Zilei Limbii Române

1. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova , Ploiești, str. Toma Caragiu, nr. 10
31 august 2016, ora 11.00
Vernisajul expoziției lunii septembrie „Fire de soare în amintirea lui George Coșbuc”și
program literar-artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale Apostolache, Școlii Gimnaziale „Andrei Radulescu” Chiojdeanca și de ansamblul „Floricica” al Zonta Club Ploiești.

2. Muzeul ”Casă de târgoveț din secolele al XVIII-lea- al XIX-lea”, Ploiești, str. Democrației, nr. 2
31 august 2016, ora 9.30
”Șezătoare pe prispa lui Hagi Prodan” – participă copiii înscriși la programul estival al muzeului și solista Ana Raicu – elevă la Colegiul de Artă ”Carmen Sylva” Ploiești, care va susține un recital la vioară

3. Muzeul ”I.L. Caragiale” Ploiești, str. Kutuzov, nr. 1
31 august 2016, ora 10.00
Matineu muzeal ”Limba noastră-i o comoară” – participă elevi de la Școala Gimnazială Apostolache și Scoala Gimnazială ”Andrei Rădulescu” Chiojdeanca, coordonați de înv. Marcela Enache

4. Muzeul Ceasului ”Nicolae Simache” Ploiești, Str. N. Simache, nr. 1
31 august 2016, ora 11.00
Vernisajul expoziției temporare ”Ceasuri produse în România”

5. Muzeul memorial ”Paul Constantinescu”, Ploiești, str. N. Bălcescu, nr. 15
31 august 2016, ora 11.00
Matineu muzeal ” Ediția a IV-a a Zilei Limbii Române” – alocuțiuni despre semnificația zilei, lansare de carte, recital instrumental – vioară, violoncel

6. Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, str. G. Enescu, nr. 1-3
31 august 2016, ora 10.00
Matineu muzeal ”Poezia interbelică”

7. Muzeul ”Casa Domnească” Brebu, com Brebu, jud. Prahova
31 august 2016, ora 10.00
Matineu muzeal ”Limba română în opera poetului național și universal Mihai Eminescu” – participă elevii Școlii ”Matei Basarab” Brebu, coordonați de prof/înv. Ioana Morar

8. Muzeul Memorial ”Cezar Petrescu” Bușteni, str. Tudor Vladimirescu, nr. 2
31 august 2016, ora 11.00
Matineu muzeal ”Cartea, o provocare pentru fiecare” – participă elevi și cadre didactice aflați în tabără la Bușteni.

9. Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere”, Parcul ”Constantin Stere” Bucov
31 august 2016, ora 11.00
Recital de poezie patriotică pe Aleea Scriitorilor – participă elevi de la Școala ”Constantin Stere” Bucov

10. Muzeul ”Conacul Bellu” Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 12
31 august 2016, ora 15.30
Serată muzeală ”Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim” – participă prof. Iuliana Stan, cercul de prieteni ai muzeului, iar solista Ana Raicu elevă la Colegiul de Artă ”Carmen Sylva” Ploiești, va susține un recital la vioară

11. Muzeul ”Conacul Pană Filipescu” – com. Filipeștii de Târg, nr. 868, jud. Prahova
30 august 2016, ora 11.00
Matineu muzeal ”Influențele altor limbi asupra limbii române. Rime, sinonime și jocuri de cuvinte” – participă copiii înscriși la programul estival al muzeului

Araci, jud. Covasna: Ziua Limbii Române la Casa memorială “Romulus Cioflec”

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni – Ziua Limbii Române la Casa memorială “Romulus Cioflec”.

Araci, jud. Covasna, 30 august 2014

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni continuă tradiţia începută anul trecut şi omagiază, în parteneriat cu Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita, „Ziua Limbii Române”, la Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci, sâmbătă 30 august, ora 16.

Cercetătoarea dr. Luminiţa Cornea, coordonatoarea programului, remarcă faptul că este foarte potrivit locul desfăşurării acestui eveniment, într-o atmosferă adecvată limbii şi literaturii, într-un muzeu de scriitor, în localitatea Araci, unde s-au născut doi importanţi scriitori ocrotitori ai limbii române: Romulus Cioflec (1882-1955) şi Nicolae Colan(1893-1967). Ei şi-au scris operele într-o frumoasă şi armonioasă limbă românească, cunoscând bogăţia ei, „ca un fagure de miere” (Mihai Eminescu), dar şi faptul că limba îndeplineşte un rol covârşitor în păstrarea şi dezvoltarea conştiinţei de neam.

Manifestarea culturală de la Araci, din acest an, dedicată cinstirii limbii române va marca un eveniment editorial, apariţia volumului „Exodul” de Daniel Drăgan, inspirat din bejenia transilvănenilor din Primul Război Mondial. Este aceeaşi temă cu a romanului „Pe urmele Destinului. O goană în jur de sine însuşi” de Romulus Cioflec, dar spre deosebire de acesta, poemul epic „Exodul” scris de Daniel Drăgan „dezvăluie durerea unui neam în căutarea sinelui mai larg, a unui neam căutându-şi casa, cu drumul spre casă înţeles sub lumina adverbului călăuzitor acasă”, după cum mărturiseşte poetul Adrian Lesenciuc, preşedintele Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor.

Mai multe veţi afla desigur sâmbătă, 30 august, de la ora 16, la Casa memorială „Romulus Cioflec”, unde participanţii vor trăi emoţii deosebite, întru slava Limbii Române, ascultând lectura unor importanţi scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor, Filiala Braşov (Daniel Drăgan, Adrian Munteanu, Laurenţiu Ciprian Tudor), într-o atmosferă muzicală adecvată susţinută de tinerii Florin Micu şi Paul Grosar, membri ai Asociaţiei de Tineret ECOU. Finalul va fi marcat de o sesiune de autografe şi de fotografii.

Organizatorii pun la dispoziţia publicului, în data de 30 august, un mijloc de transport gratuit, cu plecare din faţa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, str. Gábor Áron nr, 16, orele 15.00.

Vă aşteptăm!

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să contactaţi:

Biroul de relaţii cu publicul

e-mail: [email protected] ; telefon: 0267.314139 / www.mncr.ro

Persoană de contact: Cristina Felea, muzeograf M.N.C.R