Cluj-Napoca: Expoziţia Sam Havadtoy – IUBIRI UITATE

Expoziţia Sam Havadtoy – IUBIRI UITATE

 

 

Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă în perioada 28 septembrie – 4 noiembrie 2012 expoziţia „Iubiri uitate” a artistului Sam Havadtoy. Aceasta va fi organizată în sălile festive ale muzeului, oferind în ambianţa barocă, dominată de lambriurile cu decoraţiuni sculpturale aurite, o prezentare a lucrărilor de pictură şi ale obiectelor realizate în ultimii ani de artist.

Vernisajul va avea loc vineri 28 septembrie 2012, ora 18.

cluj-napoca-Sam-Havadtoy-1

Sam Havadtoy s-a născut în anul 1952 la Londra într-o familie cu origini în Transilvania. Ajungând la New York în anul 1972 artistul a lucrat ca designer de interioare, cunoscând şi frecventând artişti ca Andy Warhol, Keith Haring, David Bowie, Robert Rauschenberg. Timp de două decenii, după dispariţia tragică a lui John Lennon, Sam Havadtoy a devenit partenerul artistei Yoko Ono. Din anul 2000 trăieşte în Ungaria şi Italia.

cluj-napoca-Sam-Havadtoy-2

În prezent, în cadrul unor expoziţii organizate constant în importante muzee şi galerii, artistul prezintă lucrări ce stau sub semnul curentului neo-pop în care experienţele fundamentale ale libertăţii trăite în ambianţa americană interferează cu un alt tip de raportare socială, cunoscut în ultimul deceniu şi dominat, aşa cum afirmă artistul, de inhibiţii, de presiunea istoriei recente şi lipsa unei culturi critice, tratate însă într-o manieră ironică, plină de umor, cu mijloacele pop-art-ului.

cluj-napoca-Sam-Havadtoy-4

Lucrările au ca trăsătură comună un discurs despre aparenţă şi esenţă, confesiune şi discreţie, seriozitate şi deriziune. În majoritatea lucrărilor, dantela (evocatoare a giulgiului ca element separator al vieţii şi al morţii) apare ca elementul de demarcaţie între aceste aspecte contradictorii a căror substanţă este extrasă din secvenţe ale biografiei artistului.

cluj-napoca-Sam-Havadtoy-6

Expoziţia propusă Muzeului de Artă Cluj-Napoca este în afara faptului că reprezintă o selecţie reprezentativă a operei artistului şi un omagiu pe care Sam Havadtoy îl aduce Transilvaniei, teritoriu de origine al familiei sale.

Postul de televiziune Antena 3 va difuza duminică 23 septembrie 2012, de la ora 21, în cadrul emisiunii „În premieră” realizată de Carmen Avram, un documentar dedicat artistului Sam Havadtoy.

Sponsor:

clip_image002

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns