Dumbrăvești, jud. Prahova: Zilei Porţilor Deschise ale sitului arheologic „Castrul și băile romane Mălăiești”

ZIUA PORȚILOR DESCHISE – CASTRUL ȘI BĂILE ROMANE DE LA MĂLĂIEȘTI

Primăria comunei Dumbrăvești, Consiliul Judeţean Prahova, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Muzeul Naţional de Istorie a României și Antiquitas anunţă organizarea Zilei Porţilor Deschise ale sitului arheologic „Castrul și băile romane Mălăiești” în data de 31 august 2013, cu începere de la ora 1000.

ZPD1_Mal03

Organizată pentru prima dată anul acesta, Ziua Porţilor Deschise a sitului Arheologic Castrul și băile romane Mălăiești” constituie un prilej distinct pentru a contura un spaţiu de întâlnire şi de discuţii, în care să se regăsească deopotrivă comunitatea locală, autorităţile publice, comunitatea ştiinţifică şi, bineînţeles, vizitatorii de toate vârstele. Evenimentul este organizat prin parteneriatul cultural realizat de instituțiile amintite.

ZPD1_Mal02

Unul dintre obiectivele esenţiale legate de gestionarea unui sit arheologic vizează prezentarea şi diseminarea – prin varii mijloace media – a rezultatelor obţinute de cercetarea interdisciplinară a vestigiilor, printr-o strategie de comunicare dezvoltată în legătură cu diverşii deţinători de interese în raport cu acest sit. În comparaţie cu alte state europene, în România prea puţin este astăzi conştientizat faptul că există diverse paliere de interese publice privind protejarea şi conservarea unor asemenea monumente, principalii „actori” ai ecuaţiei de dezvoltare durabilă fiind în acest caz: autorit ățile publice (locale și centrale), specialiştii în domeniile arheologiei, istoriei și monumentelor istorice (arheologi, istorici, arhitecți, etc.) şi, nu în ultimul rând, publicul larg. O asemenea abordare este avută în vedere în cazul sitului arheologic de la Mălăiești, obiectivul major fiind o schimbare de perspectivă în valorizarea acestuia în beneficiul public şi utilizarea resursei culturale (sitului arheologic) ca vector de dezvoltarea durabilă.

Ziua Porţilor Deschise a sitului arheologic Castrul și băile romane Mălăiești” este așadar un demers informal care pledează pentru construirea unei relaţii fireşti şi de durată între comunitatea locală și cea a specialiștilor în sensul unei evoluţii benefice a situației sitului arheologic şi a elementelor adiacente care se pot dezvolta odată cu acesta: micro-muzeul de sit și parcul arheologic, dar și alte facilităţi turistice asociate. Implicarea tuturor celor interesaţi de aceste aspecte – localnici şi turişti, autorităţi publice locale şi centrale, profesioniştii în domeniu sau pasionaţi de istorie şi arheologie – reprezintă un necesar prim pas făcut pentru reuşita unui asemenea demers, iar organizarea Zilei Porţilor Deschise oferă tocmai cadrul necesar dialogului şi participării pro-active pentru valorizarea adecvată a patrimoniului cultural naţional.

Cu acest prilej vor fi prezentate şi principalele descoperiri arheologice efectuate în campania arheologică a acestui an, dintre acestea cele mai importante au fost realizate în sectorul băi (balnea).

De-a lungul întregii zile vor fi realizate ghidaje în castrul și băile romane, vor fi prezentate modalitățile de înregistrare a datelor, prelevarea și înregistrarea artefactelor, vizualizarea modelelor 3D ale obiectivelor cercetate, precum și a unor situri similare. De asemenea vor fi realizate activități de divertisment: jocuri romane pentru copii, prezentare de armament și echipament militar roman și dacic etc.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:

Contact:

Dr. Ovidiu Ţentea, Muzeul Național de Istorie a României: [email protected], 0757 034 072

Dr. Alin Frânculeasa: [email protected], 0721 604 741)

https://www.facebook.com/castrulmalaiesti.prahova

Schema_harta

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns