Loading Evenimente

« Toate Evenimente

București: COLANELE ROMÂNIEI – Exponatul Lunii Mai 2019 la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”

2 May - 26 May

COLANELE ROMÂNIEI

Decorațiile sunt semne distinctive care se conferă persoanelor sau instituțiilor ce și-au adus contribuția, pe timp de pace sau de război, în serviciul patriei.

Prin decorații se înțelege o mare varietate de insigne, panglici, coliere, medalii, plăci decernate cu titlu de distincții sau recompense unor persoane militare și civile pentru serviciile aduse Statului, Tronului, societății în mijlocul căreia trăiesc dar, mai ales, pentru sacrificiul făcut într-o grea împrejurare față de țară.

Odată cu începutul Cruciadelor au apărut așa-numitele ordine de cavaleri sau ordine militare, când cei care mergeau să lupte pentru eliberarea Sfântului Mormânt își atârnau o cruce la piept.

După decăderea puterii papale au apărut ordinele laice, regale și nobiliare, odată cu creșterea puterii regale și din dorința monarhilor de a fi înconjurați de o elită loială. În paralel, au apărut și decorații ale Bisericii romano catolice create, inițial, ca ordine papale.

Toate aceste decorații nu se confereau decât unei mici părți a societății, respectiv clericilor și nobililor.

După revoluția franceză, împăratul Napoleon Bonaparte a reorganizat și domeniul decorațiilor, el fiind considerat întemeietorul sistemului modern de decorații prin extinderea și asupra altor categorii sociale a regulilor de primire a acestora și de accedere într-un ordin, decorația conferindu-se pentru fapte de vitejie și merite deosebite, indiferent de clasa socială din care provenea primitorul.

La mijlocul secolului al XIX-lea, în Europa se impuseseră deja două sisteme de decorații: cel anglo-saxon (aristocrat, dar adaptat noilor realități) și cel francez (de tip burgez). Treptat, modelul francez a devenit dominant în Europa, fiind preluat și de autoritățile române.

În Principatele dunărene, primele încercări de a institui unele plachete sau medalioane care, pe lângă avantajele materiale, să reprezinte și un simbol al recunoștinței domnitorului, datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, în timpul domniilor lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, în Muntenia, și Mihail Sturdza și Grigore Alexandru Ghica, în Moldova.

Primele încercări de instituire a unui sistem românesc de decorații au aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza care, deși recunoscut de Poarta otomană ca domn al Principatelor Unite, din cauza menținerii suzeranității acesteia, nu a putut să instituie sistemul de decorații (ordine și semne onorifice), fiind nevoit să confere doar „decorații minore” numite medalii.

În comparație cu majoritatea statelor europene, România și–a constituit propriul sistem de decorații destul de târziu, în ultimul sfert de secol XIX, după proclamarea și recunoașterea Independenței de stat și a ridicării țării la nivel de Regat, sub regii Carol I și Fedinand I, și în primii ani de domnie ai regelui Carol al II-lea. La sfârșitul anului 1945, sistemul național de decorații al României cuprindea 14 ordine naționale, militare și civile și 32 de cruci, medalii și însemne onorifice. În perioada 1948-1989, sistemul de decorații a imitat, inițial, decorațiile sovietice, fiind instituite titluri de onoare, titlul de Erou al Republicii Socialiste România având, în ierarhie, rangul cel mai mare.

Noul sistem de decorații al României, instituit prin Legea nr. 29/2000 privind sistemul de decorații al României, cu modificările și completările ulterioare a fost format, inițial, din 33 de ordine, cruci, medalii și semne onorifice, la care s-au adaugat, începând cu anul 2004, încă 3. Astăzi sunt 36 de ordine, medalii și semne onorifice.

Toate decorațiile românești, reinstituite în baza Legii nr. 29/2000, respectă forma inițială a decorațiilor din perioada 1864-1947, cu mici diferențe.

Conferirea unei decorații reprezintă unul dintre cele mai înălțătoare momente din viața fiecărui cetățean, militar sau civil. Decorațiile, alături de gradul militar, sunt singurele ,,bunuri” și valori care-l ,,însoțesc” pe cel decorat și după trecerea sa în eternitate.

În luna dedicată Independenței României, muzeul nostru a ales să vă prezinte câteva dintre cele mai importante decorații, în gradul cel mai mare – cel de colan. Astfel, veți putea admira, în holul muzeului, pe parcursul acestei luni, colanele următoarele ordine:
– Ordinul ,,Steaua României” – Ordonanța de urgență nr. 11/1998
– Ordinul ,,Steaua României” – Legea nr.77/1999

– Ordinul ,,Carol I” – Decretul lege 1770/10 mai 1906; a aparținut omului politic Petre P.Carp 1837-1919), Președintele Consiliului de Miniștri (1900-1901; 1911-1912)
– Ordinul ,,Ferdinand I” – D.R. nr.1537/17 mai 1929; a aparținut mareșalului Constantin Presan (1861-1943)
– Ordinul ,,Serviciul Credincios” – D.R. nr.1545/18 aprilie1932
– Ordinul ,,Casa Domnitoare” – D.R. nr. 2836/1935

Detalii

Start:
2 May
End:
26 May
Eveniment Categories:
,

Loc de desfășurare

Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I” – București
Str. Mircea Vulcănescu nr. 125 - 127
București,București010819Romania
+ Harta Google

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *