Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Suceava: expoziţia 100 DE ANI DE LA UNIREA BUCOVINEI CU ROMÂNIA 1918-201

27 November, 2018 - 13 January, 2019

Muzeul Bucovinei în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României și Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale vă invită marți, 27 noiembrie, ora 11, la Muzeul de Istorie, la vernisajul expoziţiei temporare 100 DE ANI DE LA UNIREA BUCOVINEI CU ROMÂNIA 1918-2018.
Eveniment cultural încadrat în amplele manifestări prilejuite de sărbătorirea centenarului revenirii „Ţării Fagilor” la Patria-mamă, expoziţia prezintă publicului, în premieră, documente originale ale Consiliului Național Român de la Cernăuți, obiecte care au aparţinut generalului Iacob Zadik, comandantul Diviziei 8 Infanterie, medalii legate de Marea Unire bătute în secolul trecut, sau mai recent, de către Consiliul Județean Suceava și Muzeul Bucovinei, 25 panouri cu fotografii și documente, multe din ele inedite, ș. a. Fără îndoială, un punct de atracţie deosebit, prin valoarea istorică şi sentimentală pe care o au, vor fi cele două steaguri militare din perioada regelui Ferdinand și cascheta lui Constantin Prezan, fost mareșal al României, care, în calitate de șef al Marelui Cartier General, a coordonat personal în perioada Marelui Război operațiunile militare, inclusiv în Bucovina.


Cu acest prilej vor fi lansate și două cărți, apărute recent la Editura ”Karl A. Romstorfer”, sub semnătura dr. Mihai-Aurelian Căruntu: Unirea Bucovinei cu România (1918). Aspecte geopolitice și militare și Prăbușirea unei monarhii. Discursuri ținute în Camera din Viena în ajunul prăbușirii la 22 octombrie 1918, care vor fi prezentate de conf. univ. dr. Florin Pintescu.
Expoziția va fi deschisă până la data de 13 ianuarie 2019.

Detalii

Start:
27 November, 2018
End:
13 January
Eveniment Categories:
, ,

Loc de desfășurare

Muzeul de Istorie Suceava – Muzeul Bucovinei
Str. Ştefan cel Mare nr. 33
Suceava,Suceava720003Romania
+ Harta Google
Sit web:
https://muzeulbucovinei.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *