Loading Evenimente

« Toate Evenimente

Timişoara: Săptămâna culturii evreieşti

24 April - 27 April

ÎNTÂLNIRI ŞI EVENIMENTE ORGANIZATE ÎN JURUL CULTURII EVREIEŞTI

În parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Timişoara

de luni 24 până joi 27 mai 2010
Facultatea de muzică, Sediul comunităţii evreieşti din Timişoara, Sinagoga din Cetate şi CCF

 

Prezenţa unei comunităţi evreieşti la Timişoara a influenţat considerabil istoria oraşului în numeroase domenii precum economie, cultură, ştiinţă sau educaţie, fapt ce a contribuit la răspândirea reputaţiei acesteia dincolo de graniţele Banatului… Centrul Cultural Francez Timişoara şi Comunitatea Evreilor din Timişoara s-au asociat pentru a omagia acest patrimoniu şi această memorie organizând 4 seri axate pe cultura evreiască contemporană (expoziţie, spectacol, concert, film/dezbatere).

PROGRAM

LUNI 24 MAI : Desene şi gravuri ale patrimoniului evreiesc timişorean, ale artistei Laureen Topalian / Vernisaj la ora 18 la CCF

Laureen Topalian este o artistă din Franţa, multiculturală prin dubla sa origine evreiască sefardă şi armeană. O dublă moştenire a unui lung drum de culturi mereu în mişcare, cu siguranţă convergente, care împacă în inima lor mai multe continente, ameninţate adesea de-a lungul cursului nesigur al istoriei. Această dublă moştenire cultivă, regenerează memoria şi transformă această artistă graficiană, absolventă a Ecole Nationale Superieure des Beaux-Arts (Şcoala Naţională Superioară de Arte Frumoase) din Paris, o personalitate artistică de un extraordinar rafinament. Pentru a înţelege şi a absorbi perenitatea fină şi discretă şi în acelaşi timp îndărătnică emanată de opera sa, trebuie să ne rezervăm timp, să rărim pasul şi să ne oprim atenţia asupra desenelor şi gravurilor artistei. Aceasta se exprimă în propria manieră, deschizându-ne ochii asupra patrimoniului pe cale de dispariţie a unui oraş de asemenea multicultural.

http://www.laureen-topalian.com/01_PAGES/01_FR_Accueil.html

MARŢI 25 MAI : Concert idiş cu Maia MORGENSTERN, Radu CAPTARI şi Octavian MARDARI + Expoziție de vederi vechi “Sinagogi din Timișoara”/ ora 19 la Sinagoga din Cetate

Limba evreilor ashkenazi, plină de tâlc, de înţelepciune şi umor, idişul are o savoare aparte. Pe de altă parte muzica kletzmer traduce în sunet sentimente profunde pe care le redă celor care îi împărtăşesc sensibilitatea… Marea actriţă Maia Morgenstern, alături de muzicienii Radu Captari şi Octavian Mardari, aduce în faţa publicului un spectacol de suflet. Memorie, bucurie, disperare se împletesc toate prin intermediul unor melodii care au animat generaţii de-a rândul. Sunt cântece devenite fără de vârstă şi fără de loc, cântece care ating inima celor care le înţeleg sau doar le intuiesc cuvintele.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Maia_Morgenstern

Expoziție de vederi vechi ”Sinagogi din Timișoara” prezentate de Thomas Mochnacs

 

MIERCURI 26 MAI : Concert “Romantism ebraic” cu opere de Achron, Bloch, Bruch, Lalo, Sain-Saëns, Perlman, Williams interpretate de Isabelle DURIN (vioară) acompaniară la pian de Michaël ERTZSCHEID / ora 19 în Sala Orpheum a Facultăţii de muzică

“Muzica ebraică este direct legată de istoria poporului evreu, de rătăcirile, traumatismele şi durerile sale, într-un cuvânt de destinul său tragic. Aceasta mă trimite către o parte din identitatea mea şi mă atinge într-un mod cu totul deosebit. Aceşti compozitori au ştiut să îmbine în modul cel mai intim procedurile de compoziţie occidentale cântecelor idiş, muzicii liturgice sau ariilor de dans hasidic pe care au putut să le adune, realizând astfel o sinteză între muzica populară şi cea cultă, şi totuşi rămânând fideli rezonanţelor sufletului evreiesc. Sunt în felul lor ultimii martori ai unei lumi dispărute (Isabelle Durin) “.

http://www.isabelledurin.com/

JOI 27 MAI : Proiecţie de film “La petite Jérusalem” de Karin Albou + dezbatere / ora 18 la Sediul Comunităţii evreieşti din Timişoara.

Descriere : Periferia pariziană, în cartierul numit “La Petite Jérusalem” (Micul Ierusalim), deoarece aici au emigrat mulţi evrei.
Laura are 18 ani. Ea este împărţită între educaţia religioasă şi studiile sale de filosofie care o pasionează şi care îi oferă o altă viziune asupra lumii. În timp ce sora sa Mathilde încearcă să îşi reînvie cuplul, Laura sucombă primelor sale sentimente amoroase.
Această confruntare cu dorinţa le va bulversa certitudinile.

http://www.allocine.fr/film/fichefilm_gen_cfilm=60198.html

Va asteptam cu drag la evenimente,

Ingrid DIAC

Secrétaire  Culturelle
CENTRE CULTUREL FRANÇAIS
46, Bd. Loga, 300020, Timisoara
Tél.: +4 0 256 / 490544, 201453, 201439
Fax : +4 0 256 / 490543
www.ccftimisoara.ro

Detalii

Start:
24 April
End:
27 April
Eveniment Categories:
,
Eveniment Tags:
,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *