Iași: „Academia copiilor” la Muzeul Național al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează o nouă ediție a programului „Academia copiilor”.  În zilele de 28 și 29 iulie 2018, începând cu ora 11:00, la Muzeul „George Topîrceanu” se vor desfășura mai multe ateliere  de creație și educație muzeală pentru părinți și copii.

Atelierele propun dezvoltarea, prin joc,  a abilităților creative, sociale,  de comunicare ale copiilor, gândirea și curiozitatea de a descoperi. De asemenea, copiii vor învăța poezii scrise de George Topîrceanu, vor afla detalii despre viața și opera acestuia  și vor crea obiecte, desene pe tricouri și decorațiuni,  alături de părinți, sub îndrumarea doamnei Carolina Neculcea.

Înscrieri și alte detalii: e-mail loradia2003@yahoo.com sau număr de telefon 0747499407

Coordonatori program: Carolina Neculcea și muzeograf Diana Lona Leonte

București: Seri de poveste la Muzeul Antipa

De marți (19 decembrie) până joi (21 decembrie) de la ora 16.00, Muzeul Antipa vă oferă 3 seri de poveste.
Pășiți în lumea imaginației nestăvilite împreună cu animalele din cărțile pentru copii de la Editura ART. În fiecare seară se vor citi câteva istorioare iar micii ascultători curioși vor putea construi propria poveste pe care o pot lăsa într-o cutie specială. Cele mai frumoase și mai ingenioase dintre povești vor fi premiate vineri!

Pentru copii cu vârsta între 5 și 12 ani.