Arad: expoziția de fotografie „China, un stat, două sisteme”

Casa Româno – Chineză, Filiala Arad și Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu FotoClub Pro Arad
organizează expoziția de fotografie „China, un stat, două sisteme”,
a cărei vernisaj va avea loc la Muzeul de artă Arad (str. Gh. Popa de Teiuș, 2-4, etaj 2),
miercuri, 22 noiembrie, orele 17.00.

Prezintă:
prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze, Filiala Arad
dr. Andrei Ando, director, Direcția Comunicare și Strategii, Consiliul Județean Arad
dr. Peter Hügel, manager, Complexul Muzeal Arad

”Vă invităm să aruncăm o privire… jurnalistică asupra unor metropole chinezești, în cadrul expoziției „China, un stat, două sisteme”, o ocazie bună să observăm detaliile vieții din Beijing, Xiamen, Fuzhou, puțin cunoscute la noi dar metropole de nivel mondial” – Andrei Ando, director, Direcția Comunicare și Strategii, Consiliul Județean Arad .

Expoziția este inclusă în programul conferinței despre cultura și civilizația chineză, ediția a treia, 21-22 noiembrie 2017, a Casei Româno-Chineze, Filiala Arad. Expozitia este deschisă publicului până în data de 29 noiembrie.

Va asteptam la MUZEU!

Adelina Stoenescu,

Departamentul de Relatii Publice al
Complexului Muzeal Arad

office: +40 257 281 847
pr@museumarad.ro
www.museumarad.ro
https://www.facebook.com/complexul.muzealarad/?ref=hl

Complexul Muzeal Arad
este membru fondator al
Retelei Nationale a Muzeelor din Romania
www.muzee.org

Bucureşti: China. Sărbători şi Festivaluri la Muzeul Ţăranului Român

Ambasada Republicii Populare Chineze in Romania impreuna cu Muzeul Taranului Roman au onoarea de a va invita sa participati la vernisajul expozitiei China. Sarbatori si Festivaluri in data de 19 noiembrie, orele 17.00 , la Sala Oaspeti.
Amintite de cele mai multe ori ca „festivaluri”, sarbatorile cu lampioane si decoratii rosii din fire migalos innodate sunt cele mai importante prilejuri de intalnire si de schimbat felicitari cu familia, rudele, prietenii si vecinii. Sarbatorile nu au insa numai functie sociala, ci isi regasesc semnificatii in vechi credinte si ceremonii religioase sau evoca evenimente si personalitati istorice. Parcursul unui an este masurat de numeroase festivaluri sarbatorite laolalta sau tinute diferit, dupa specificul fiecarui grup etnic.
In expozitie veti avea prilejul sa admirati obiecte rituale pentru alungarea duhurilor rele, sa aflati despre cum se face in China pomenirea mortilor, sa descoperiti locul important ocupat in cultura chineza de fazele lunii, de anumite cifre si simboluri considerate benefice. Pe langa binecunoscutul Festival al inceputului de primavara, marcand Anul nou chinezesc, in expozitie sunt povesti despre zeci de alte sarbatori cum ar fi cea de cinstire a batranilor si celebrare a longevitatii si cea foarte poetic numita Festivalul reuniunii familiei sub semnul lunii pline, in miez de toamna.

Expozitia va ramane deschisa pana pe 1 decembrie, de marti pana duminica, intre 10:00 si 18:00. muzeultaranuluiroman

Intrarea libera.

Parneteri media : 24-Fun, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Smart FM, Port.ro, Hot News

Bucureşti: Noaptea muzeelor la Muzeul Ţăranului Român

La Muzeul Taranului Roman, in data de 15 mai, expunerea permanenta va fi deschisa in program normal, 10:00 – 18:00, cu billet.
De Noaptea Muzeelor raman deschise expozitiie temporare, in intervalul 18:00 – 2:00. Acces gratuit.

Expozitiile deschise de Noaptea Muzeelor la MTR

Oameni si locuri – MEXIC – Traditii si obiceiuri
Sala Oaspeti
La MTR, Mexicul ti se arata asa cum probabil ca nu l-ai vazut niciodata: statuete de ceramica si strachini, tesaturi viu colorate, podoabe si obiecte de imbracaminte, cosuri impletite si cufere pictate, jucarii si masti, sticlarie, statuete cioplite in lemn, picturi pe hartie amate – seva pamantului, sageti cu pene, dar si… Zeul Ploii.
Expozitia este realizata in parteneriat cu Ambasada Mexicului in Romania.
Detalii pe http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/oameni-si-locuri-mexic.html

Pictura taraneasca din China
Sala Irina Nicolau
China asa cum poate ti-ai imaginat-o: vasta, somptuoasa, dar si vesela, plina de energie si de optimism, de vigoare si de indrazneala. China vazuta prin picturi despre oameni si locuri, in nuante si culoare pura.
Expozitia este realizata in parteneriat cu Ambasada Republicii Populare Chineze in Romania.
Detalii pe http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/pictura-taraneasca-din-china.html

www.distrugeri.ro
Salile Acvariu si Foaier si pe esplanada muzeului
Expozitia dezvaluie privitorului detalii tulburatoare, gingase, vulnerabile din arhitectura noastra cea de toate zilele, cea pe langa care trecem de mii de ori grabiti si nepasatori. Dar cum indiferenta noastra le ucide, ele vin sa ne bantuie…
Expozitie manifest realizata sub egida Ordinului Arhitectilor din Romania, www.distrugeri.ro ofera privirii indragostite de frumos un parcurs initiatic prin spatiile fascinante ale Morii lui Assan, monument de categoria A, vandalizat de ani de zile, printre trunchiuri de ciresi recuperati de Serban Sturdza si revizitati de artistul Virgil Scripcariu, prin bogatia stilistica a unui oras surprinzator, emotionant si ignorat de locuitorii sai.
Detalii pe http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/distrugeri.html

Prezentarea Muzeului Național al Țăranului Român în evidenţa CIMEC

Bucureşti: “Comorile Chinei”, expoziţie de amploare în 2013

“Comorile Chinei”, expoziţie de amploare în 2013


 

Muzeul Naţional de Istorie a României are deosebita plăcere de a anunţa vizita unei delegaţii de specialişti din partea Centrului Naţional de Schimb de Patrimoniu Cultural aflat sub patronajul Administraţiei Naţionale de Patrimoniu Cultural din China şi Art Exhibition China (22-23 noiembrie a.c.) în vederea semnării unui memorandum privind organizarea unei expoziţii de amploare ce se va deschide în al doilea trimestru al anului 2013.

Expoziţia cu titlul “Comorile Chinei” va cuprinde 100 de piese originale din patrimoniul Chinei precum obiecte de bronz dinainte de dinastia QIN, figurine din Armata de teracotă din dinastia QIN, bunuri culturale legate de Drumul Mătăsii din dinastiile HAN şi TANG, bunuri culturale din dinastiile SONG, YUAN, MING şi QING.

Acest proiect expoziţional face parte dintr-un turneu european de amploare, care va prezenta publicului tezaure de o valoare inestimabilă din patrimoniul Republicii Populare Chineze printre care amintim soldaţii de teracotă ai Împăratului QIN.

Muzeul Naţional de Istorie a României are onoarea de a găzdui şi de a fi co-organizator al acestei expoziţii de prestigiu, în anul 2013.

 

__________________________________________________________________

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi:

Secţia Relaţii Publice, Marketing Cultural, Educaţie Muzeală şi Organizare Expoziţii

Fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; E-mail: pr.mnir@gmail.com

http:// www.mnir.ro, http://www.facebook.com/pages/MNIR, http://twitter.com/MNIR_

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA]
Secţia de Relaţii Publice [PR Department]
Calea Victoriei nr. 12, cod 030026, sector 3, Bucureşti ROMÂNIA
[12 Calea Victoriei street, postal code 030026, district 3, Bucharest ROMANIA]
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.82.07 / int. 1008, 1015
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.70.56 / int. 1008, 1015

E-mail: pr.mnir@gmail.com
Tel./fax [Phone/Fax] + 40 21 311 33 56 (MNIR secretariat)

Bucureşti: Două proiecte expoziţionale arheologice de amploare, în 2013, la MNIR

Expoziţiile “Comorile Chinei” şi “Aurul şi argintul antic al României”, două proiecte expoziţionale de amploare, în 2013, la Muzeul Naţional de Istorie a României

 

Ne face plăcere să anunţăm două din cele mai importante proiecte expoziţionale ale anului 2013, pe care MNIR le pregăteşte publicului larg.
Anul acesta vom organiza două expoziţii de amploare – “Comorile Chinei” (mai-august) şi “Aurul şi argintul antic al României” (septembrie – decembrie).
“Comorile Chinei” va fi o expoziţie de o importanţă excepţională cuprinzând artefacte din patrimoniul cultural al Chinei şi va fi organizată în colaborare cu Centrul Naţional de Schimb de Patrimoniu Cultural din China. Cu acest prilej vor fi expuse 101 de exponate, care cuprind obiecte de bronz preistorice, figurine din Armata de teracotă (dinastia QIN), bunuri culturale legate de Drumul Mătăsii (dinastiile HAN şi TANG) şi alte bunuri culturale (dinastiile SONG, YUAN, MING şi QING). Armata de teracotă a fost descopertă în anul 1974. Pe locul sitului a fost construit şi un muzeu de sit în acelaşi an. Estimările arată că sunt mai mult de 7000 de soldaţi, 100 de care şi 100 de cai în cele trei arii cercetate. Toate statuile sunt în mărime naturală, soldaţii având între 1,7-1,9 m înălţime, iar caii între 1,5 m înălţime şi 2 m lungime. Armata de teracotă oferă importante informaţii lumii moderne despre organizarea militară, cultura şi arta în timpul dinastiei Qin.
Expoziția ”Aurul și argintul antic al României” își propune să reunească unele dintre cele mai reprezentative piese arheologice de aur şi de argint descoperite pe teritoriul României, obiecte datate din neolitic până în secolele VI-VII p. Chr. Expoziția urmează să se verniseze mai întâi la sediul Muzeului Național de Istorie a României urmând apoi să fie itinerată în cel puțin 12 muzee din România. La acest eveniment au confirmat participarea, alături de Muzeul Național de Istorie a României, 31 de instituții muzeale din toată țara. Dintre piesele selectate unele se află în expoziția Tezaur Istoric a Muzeului Național de Istorie a României și pot fi văzute doar la București, altele sunt expuse în diferite muzee de istorie și arheologie din țară, în timp ce altele, deși cunoscute prin publicații de specialitate, sunt încă păstrate în depozite. Reunind un patrimoniu valoros expoziția va oferi o succesiune de stop-cadre prilejuind o incursiune în timp, din neolitic până în secolul al VII-lea p. Chr.
Vă invităm să ne urmăriţi site-ul http://www.mnir.ro/ şi pagina oficială de Facebook http://www.facebook.com/pages/MNIR/377004590437.

Sperăm că ne veţi fi alături în continuare şi vă mulţumim pentru sprijinul pe care ni l-aţi oferit până acum, în ceea ce priveşte popularizarea evenimentelor desfăşurate de muzeu.

_____________________________________________________________

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi:
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Secţia Relaţii Publice, Marketing Cultural, Educaţie Muzeală şi Organizare Expoziţii
Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; E-mail: pr.mnir@gmail.com
http://www.mnir.ro, http://www.facebook.com/pages/MNIR, http://twitter.com/MNIR_

Sibiu: vernisajul expoziţiei China. Impresii de călătorie

China - impresii de calatorie

China. Impresii de călătorie

Seria manifestărilor dedicate împlinirii a 20 de ani de la inaugurarea Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder” continuă la Muzeul ASTRA, vineri, 7 iunie, 2013, cu vernisajul unei noi expoziţii: China. Impresii de călătorie.

Evenimentul, care este rezultatul unei fructuoase colaborări între Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, Universitatea „Lucian Blaga” cu Institutul Confucius şi Serviciul Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale, va avea loc la sediul muzeului din Piaţa Mică, nr. 11, începând cu ora 13:00.

Expoziţia aduce în faţa publicului, prin fotografii şi artefacte, aspecte din fascinanta cultură şi civilizaţie chineză, aşa cum au fost ele văzute de mai mulţi călători sibieni. Sunt ilustrate elemente cu interes cultural, etnografic şi istoric de o mare atractivitate: arte populare tradiţionale, caligrafie, palate şi grădini, muzică, gastronomie.

Selecţia de piese include obiecte diverse, mai vechi şi mai noi, intrate în colecţiile muzeului de-a lungul timpului. Multe dintre ele sunt donaţiile unor călători ardeleni care au ajuns până în îndepărtata Chină. Între acestea se numără şi selecţia de artefacte datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aduse din Shanghai şi Hong Kong de Andreas Breckner şi de Arthur von Sachsenheim, care în calitatea lor de medici la bordul unor vase cu destinaţie comercială au ajuns până pe acele meleaguri. Un loc important în itinerarul expoziţiei revine fotografiilor realizate de câţiva participanţi la taberele de vară în China, organizate în ultimii ani prin intermediul Institutului Confucius din Sibiu. Ele pun în faţa vizitatorilor imagini în care formele tradiţionale şi pitorescul străvechi sunt completate cu aspecte ale epocii contemporane. Astfel, nu lipsesc din expoziţie impresiile lăsate pe retina fotografică de modernitatea marilor oraşe Beijing şi Shanghai, dar nici poezia bătrânului oraş Shaoxing, străvechea capitală a statului Yue, centru cultural de marcă, nucleu al caligrafiei chinezeşti, de unde Muzeul „Franz Binder” a primit o donaţie. Se remarcă îndeosebi numeroasele fotografii inspirate de străvechile monumente, dar şi de frumuseţea grădinii chinezeşti, cu sensurile ei estetice profunde, reflectând o concepţie de viaţă şi o filosofie cosmogonică ale cărei rădăcini pornesc din antichitate.

Expoziţia va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii iulie, 2013. Un program de educaţie muzeală orientat cu precădere către elevii din ciclul primar şi gimnazial îi va introduce pe copii în lumea artelor chinezeşti prin intermediul unor ateliere interactive. Întâlnirile elevilor vor debuta în perioada 11 – 14 iunie, cu ateliere în care în care ei vor învăţa şi exersa, sub instruirea unor tineri profesori de la Institutul Confucius, arta tradiţională chinezească a decupajelor din hârtie. În ce-a de-a doua parte a desfăşurării ei (luna iulie), expoziţia va fi completată cu prezentări vizuale şi cu o conferinţă.

Anda Ionas
Muzeograf PR

Departamentul Marketing
Complexul National Muzeal ASTRA
Tel: +40 269 20 24 12 Fax: +40 269 21 80 60
Mobil: 0751 166545
www.muzeulastra.rowww.muzeulastra.com

București: Seria de conferinţe prilejuite de expoziţia-eveniment “Comorile Chinei”

Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă organizarea Conferinţelor ştiinţifice sub genericul Comorile Chinei, în a doua jumătate a lunii iunie 2013. Seria de patru conferinţe va fi susţinută de prestigioşi experţi în domeniul patrimoniului cultural din China, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12, Sala de conferinţe Mihai Viteazul, et. II, cu acces din Strada Poştei (vis-a-vis de Biserica Stavropoleos).

Programul conferinţelor – 17 şi 18 iunie 2013

Luni, 17 iunie, Sala de conferinţe Mihai Viteazul, MNIR

10.30 – 11.45„Epoca neolitică reflectată în descoperirile arheologice din Shanghai” (The Neolithic Age in Shanghai Archaeological Discoveries), domnul SONG Jian, Director, Departamentul Arheologie, Muzeul din Shanghai

11.45 – 12.00 – pauză

12.00 – 13.15 – „Descoperiri arheologice în Mausoleul Împăratului Qinshihuang” (Archaeological Findings in Emperor Qinshihuang’s Mausoleum), domnul ZHANG Jianlin, Director adjunct, Institutul de Arheologie al provinciei Shaanxi

 

Marţi, 18 iunie, Sala de conferinţe Mihai Viteazul, MNIR

10.30 – 11.45„Bronzuri şi porţelanuri antice din China” (Ancient Chinese Bronzes and Porcelains), doamna XU Xiaodong, cercetător, Muzeul Palatului

11.45 – 12.00 – pauză

12.00 – 13.15„ Arta budistă în timpul Dinastiei Sui” (Appreciation of Buddism Art in Sui Dynasty), domnul LI Baihua, cercetător, Departamentul Bronzuri, Muzeul din Shanghai

Conferinţele se vor desfăşura în limba chineză, cu asigurarea traducerii în limba română, de către domnul Ioan Budura, realizator de emisiuni la Societatea Română de Radiodifuziune.

Condiţii de acces

Accesul la conferinţe este permis exclusiv pe bază de înscriere sau acreditare (pentru reprezentanţii mass media care nu s-au acreditat anterior la evenimentele legate de expoziţia Comorile Chinei), prin programare la adresa de email inscrierimnir@gmail.com, până în ziua de 14 iunie a.c. Înscrierile se fac în ordinea primirii lor, în limita a 150 de locuri.

Departamentul Relaţii Publice, Marketing Cultural, Educație Muzeală  și Organizare Expoziții  [PR Department]

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA]
Calea Victoriei nr. 12, cod 030026, sector 3, Bucureşti, ROMÂNIA
[12 Calea Victoriei street, postal code 030026, district 3, Bucharest ROMANIA]
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.82.07 / int. 1008, 1015

E-mail: pr.mnir@gmail.com, https://www.facebook.com/MNIRpage, http://twitter.com/MNIR_