Arad: Expoziţie de pictură ION POPESCU – NEGRENI

Muzeul de Artă Arad, sala „Ovidiu Maitec” (str. Gh. Popa 2-4, et. II)

16 iulie – 16 august 2009

Vernisaj: joi, 16 iulie 2009, ora 18.00

 

Eveniment pus în anul 2007 sub semnul centenarului (100 de ani de la naşterea artistului), expoziţia de la Muzeul de Artă Arad este organizată de către Fundaţia „Ion Popescu – Negreni”. Expoziţia este însoţită de albumul Ion Popescu – Negreni, editat de Institutul Cultural Român.

Sunt reunite lucrări de pictură şi grafică din colecţiile Muzeului Judeţean Olt, Muzeului de Artă Craiova şi din colecţii particulare. Peisaje, naturi moarte, portrete şi nuduri au fost expuse la Bucureşti, Craiova, Slatina, Drobeta Turnu Severin, Timişoara.

Ion Popescu – Negreni (1907-2001) a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, în a doua jumătate a anilor `20, la clasa profesorilor Camil Ressu şi Constantin Artachino. Şi-a început cariera târziu, la 40 de ani, după o perioadă petrecută în gulagurile ruseşti, ca prizonier de război. Între 1954-1972 a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Biografia sa reţine aproape un secol, perioadă pe care artistul o caracterizează întru-una din frazele autobiografice: „Născut şi trăit într-o epocă de mari răsturnări în plăsmuirea imaginilor, mă clatin dureros în găsirea drumului meu. Să fiu de acord cu spiritul vremii, mă automutilez prin căutări străine de lumea trăirilor mele” (în albumul Ion Popescu – Negreni, Institutul Cultural Român, 2007).

Pictura lui Ion Popescu – Negreni este, în cele mai multe cazuri, o asociere de tonuri saturate, unde culoarea construieşte şi dă expresie, în timp ce desenul are rol sugestiv. În peisaje, figura umană este mai degrabă un element grafic care imprimă dinamism compoziţiei. În schimb, în portrete artistul a fost interesat de autenticul personajului, a ocolit poziţia studiată, adesea din simpla schiţă a fixat personalitatea subiectului. Postimpresionismul cultivat şi exersat în deceniul trei al secolului XX, cu note particulare (de la sugestii decorative până la impresia de auster datorat alăturărilor cromatice şi desenului redus la elemente esenţiale) care identifică creaţia lui Ion Popescu – Negreni, a fost mediul prin care pictorul şi-a declinat ataşamentul pentru natură, în ipostaza de peisaj sau de natură moartă – afirmă Adriana Pantazi, muzeograf la Complexul Muzeal Arad.

13 iulie 2009

Stoenescu Adelina,

Departamentul de Relaţii Publice a Complexului Muzeal Arad

Craiova: Expoziţia Ion Popescu Negreni

Muzeul de Artă Craiova şi Fundaţia Ion Popescu-Negreni  au deosebita plăcere de a vă invita vineri, 30 ianuarie 2009, ora 13,  la vernisajul Expoziţiei Retrospective Ion Popescu-Negreni (1907-2001).
Cu acest prilej va avea loc şi lansarea albumului omagial Ion Popescu-Negreni, tipărit cu sprijinul Institutului Cultural Român. Expoziţia cuprinde peste 100 de lucrări de pictură şi grafică din colecţii muzeale şi particulare din România.

Ion Popescu-Negreni  s-a născut în 2 ianuarie 1907, în localitatea Negreni, judeţul Olt. Debutul său artistic a avut loc în anul 1937, la Salonul Oficial de al-negru.
Expoziţii în ţară şi străinătate:
1958 – Moscova
1968 – Praga şi Menton
1969 – Tel-Aviv, Skoplije şi Ludenscheid
1970 – Buenos-Aires, Curitiba, Montevideo
1973 – Beijing, Tientaen, Phenian
1974 – Lima, Caracas, Santiago de Chile, Beirut
1975 – Bagdad

Expoziţii personale:
1955 – Sala „Nicolae Cristea”, Bucureşti
1967 – Sala Dalles, Bucureşti, Sinaia, Râmnicu Sărat, Tg. Mureş, Cluj-Napoca, Timişoara, Satu-Mare, Piatra Neamţ, Bacău
1976, 1984 – Sala Dalles, Bucureşti
1987 – Muzeul de Artă al României, Bucureşti
1993 – Sala Unirii, Cercul Militar, Bucureşti
1995 – Sala Jean Louis Calderon, Bucureşti
2005 – Expoziţia „Ecouri”,  Muzeul de Artă Craiova,  Muzeul Judeţean Olt
2006 – Expoziţia „Captiv în artă”, Muzeul Literaturii Române, Muzeul Judeţean Olt, Muzeul de Artă Craiova, Complexul Muzeal Iaşi

Expoziţii retrospective:
2008 – Sala de Marmură, Cercul Militar Bucureşti, Muzeul Judeţean Olt
2009 – Muzeul de Artă Craiova

Călătorii de studii în Bulgaria, Franţa, Cehoslovacia, U.R.S.S., Spania şi Italia.

Lucrări în muzee şi colecţii particulare din România, Franţa, Germania, Suedia, Italia, Israel, S.U.A. Brazilia, Elveţia.

Premii şi distincţii:
1968 – Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a
1979 – Premiul pentru pictură al Uniunii Artiştilor Plastici din România
1987 – Marele Premiu al Artiştilor Plastici din România
1991 – Premiul Special
1992 – Premiul Academiei Române pentru pictură
2000 – Ordinul pentru Merite Culturale în gradul de Mare Cruce
2001 – Cetăţean de Onoare al oraşelor Slatina şi Brăila

Au scris despre artist:
Cristina Angelescu, Corneliu Antim, Alexandru Cebuc, Cornel Radu Constantinescu, Mihaela Cristea, Mircea Croitoru, Mircea Deac, Vasile Grigore, Dan Grigorescu, Adrian Guţă, Grigore Hagiu, Radu Ionescu, Eugen Radu Lazăr, Balcica Măciucă, Veronica Marinescu, Virgil Mocanu, Tudor Octavian, Viorel Oprea, Dan Cristian Popescu, Marian Preutu, Constantin Prut, Theodor Redlow, Florin Rogneanu, Alexandra Titu, Nicolae Truţă, Ion Vlasiu ş.a.