Bârlad: Expoziție Costin Neamțu & Lisandru Neamțu

Sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 11.00, avem deosebita păcere de a vă invita la vernisajul unei expoziții deosebite în care protagoniști vor fi doi artiști de exceptie, membrii aceleași familii, însă cu  abordări  tehnice si tematice diferite. Este vorba de pictorii Costin și Lisandru Neamțu, două personalități care își pun din plin amprenta pe devenirea artelor plastice românești.

„Costin Neamțu adept al clarităţii imaginii, practicând un lirism reţinut şi mizând pe insinuarea subtilă în ambient a rolului catharctic al peisajului, naturilor statice şi chiar al portretelor inocente şi înseninate, s-a impus de-a lungul anilor ca un excelent autor de lucrări destinate înnobilării interioarelor domestice. Tentat şi de nonfigurativ, pictorul explorează uneori geometrii insolite şi moduri aleatorii de structurare a imaginii; totul este însă subordonat efortului de a obţine o armonie cromatică în stare aproape desăvârşită, fapt care, în cazul pastelului, devine o oportunitate cum nu se poate mai potrivită pentru a face risipă de imaginaţie şi de rafinament”.

Preocupările principale îl recomandă pe Lisandru Naemțu „ca fiind o natură complexă, sedusă cu măsură de puterea imaginii (pictura sa are la bază structuri şi elemente arhitecturale, cu conotaţii preponderant decorative, iar prezenţa umană este esenţializată, sugerând o origine angelică), dar fascinată deopotrivă şi de înţelesurile profunde, paradigmatice ale acesteia.

Tânărul membru al familiei Neamțu nu agreează însă ideea de a trăi în umbra notorietăţii părinţilor săi. Opiniile lui sunt tranşante (“Nu cred că e bine să scrieţi despre noi la grămadă, cum se spune. Familia este un dat biologic şi social, dar, ca artişti, noi nu putem fi trataţi ca o familie, suntem cât se poate de diferiţi.”.

Vizionând expoziția cu siguranță ne vom putea declara, de acord, sau nu, cu această aserțiune a tânărului pictor.

Vernisajul va avea loc în Sala “Vasile Palade”, de la sediul central al muzeului.

 

INTRAREA LIBERĂ.

      Organizator

Prof. Mircea Mamalaucă

 

Galaţi: vernisaj expoziţia de pictură, grafică și obiect pictat, Lisandru Neamțu, vineri 29 mai, ora 18.00

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi are plăcerea să vă invite vineri 29 mai, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei de pictură, grafică și obiect pictat, purtând semnătura Lisandru Neamțu.

Născut pe 11 august 1970, artistul este membru al biroului filialei de pictură Bucureşti, Lector universitar Dr.  în cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Departamentul Artă Murală. A realizat numeroase lucrări murale în spații publice și private. Publică articole în reviste de specialitate și organizează evenimente expoziționale. Lisandru Neamțu a avut numeroase participări la expoziţii de grup, atât în ţară cât şi în străinătate.

Printre premiile obținute, mentionăm : Marele premiu al Ministerului Culturii la “Salonul Moldovenilor”- Bucureşti-Bacău-Chişinău (1995), Premiul la Bienala pentru tineret “Gheorghe Petraşcu”, Târgovişte (1996), Premiul pentru pictură “Nicolae Tonitza”, Bârlad (1999), Premiul pentru tineret al Uniunii Artiştilor Plastici din Romania (2004), Marele Premiu al Bienalei Internaționale de Gravură Experimentală de la Timişoara (2005),  Premiul SMB (Salonul Mic Bucureşti) al Filialei de pictură (2014).

Expoziția este organizată și va fi prezentată de criticul de artă Mariana Cocoș.

 

Simona Biriș

șef departament Relații Publice