Sfântu Gheorghe: Noaptea muzeelor la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

 

Şi în acest an Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni va marca Noaptea Muzeelor printr-o suită de evenimente care vor avea loc în datele de 15 – 16 mai 2010, la sediul instituţiei din Sfântu Gheorghe, str. Gabor Aron nr. 16.

Programul nostru va cuprinde evenimente dedicate tuturor categoriilor de public, astfel încât vă aşteptăm, cu mic cu mare, să vă alăturaţi nouă şi să vă petreceţi timpul liber în ritmul muzicii şi al bunei dispoziţii.

În data de 15 mai 2010 – sâmbătă:

atelier de arheologie (modelaj din lut şi pictură pe vase ceramice) – 10:00 – 13:00 – coordonator: Dan Buzea

atelier de etnografie (cusături şi ţesături populare, înşirat de mărgele) – 10:00 – 13:00 – coordonator: Andrea Deák

Serată cultural-muzicală începând cu orele 17:00

Programul va fi unul variat, conţinând melodii clasice (interpretate la vioară, fluier), melodii din folclorul tradiţional (interpretate la instrumente tradiţionale), melodii nemuritoare (clasicele „evergreen”-uri din repertoriul naţional şi universal) şi melodii contemporane pe ritmuri de chitară.

În cadrul Nopţii Muzeelor vom derula şi o campanie de strângere de fonduri, lansată prima dată de Zilele Oraşului Sfântu Gheorghe în colaborare cu Observatorul de Covasna, pentru a o ajuta pe Diana Borboly, o tânără din oraşul Covasna, în lupta sa împotriva unei crunte boli, sindromul Crohn. Serata va avea şi o tombolă şi toate încasările atrase vor fi donate în acest sens.

Continue reading “Sfântu Gheorghe: Noaptea muzeelor la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni”

Miercurea Ciuc: Vernisaj la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Muzeul National al Carpatilor Rasariteni are placerea de a va prezenta o expozitie itineranta inedita, cu o tematica vasta, dar care se concentreaza cu predilectie asupra unui aspect mai rar cercetat si expus. Expozitia “Civilizatia populara a lemnului. Exploatarea, plutaritul, prelucrarea si transportul traditional” aduce in fata vizitatorilor, pe langa aspectele legate de natura lemnului, transportul si utilizarea acestuia, un important si inedit aspect, si anume PLUTARITUL, o meserie de mult disparuta, dar care a constituit una dintre cele mai importante si eficiente cai de transport a lemnului inainte de aparitia metodelor mecanizate. Pe langa obiectele tridimensionale, legate direct de exploatarea, transportul si prelucrarea lemnului, sunt expuse si imagini din cercetarile intreprinse de muzeul nostru de-a lungul anilor, dar si numeroase imagini din colectii particulare, imagini inedite cu privire la plutaritul pe Mures, Olt, Bistrita si Sebes. Expozitia se deschide la sectia noastra din Miercurea Ciuc, Muzeul Oltului si Muresului Superior, str. Petofi Sandor nr. 23, pe 6 martie 2008, la orele 17:00. Va asteptam cu drag

Cu deosebit respect

Muzeograf Andrea Chiricescu

Arcuş: lucrările Sesiunii Ştiinţifice Anuale a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Avem deosebita plăcere de a vă invita în perioada 9-10 noiembrie 2011, la lucrările Sesiunii Ştiinţifice Anuale a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, ediţia a VIII-a.

Manifestarea va avea loc la Centrul de Studii Europe de la Arcuş.

Lucrările sesiunii se vor desfăşura în cadrul a trei secţiuni:

1. Civilizaţiile neo-eneolitice în spaţiul Carpato-Dunărean

2. Epoca bronzului şi prima epocă a fierului în spaţiul Carpato-Dunărean

3. Muzeologie şi Patrimoniul Cultural

Programul sesiunii:

Miercuri, 9 noiembrie

12:00 – 13:30 Înregistrarea participanţilor

15:30 – 16:00 Deschiderea lucrărilor sesiunii

16:30 – 17:30 Lansare de carte: Revista Angvstia, nr.14

17:30–18:30 Vizitarea Expoziţiilor: „Aşezarea preistorică de la Păuleni Ciuc „Dâmbul Cetăţii” şi Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe”.

Joi, 10 noiembrie

09:00 – 13:30 Lucrările sesiunii pe secţiuni

15:30 – 18 :00 Comunicări în plen (Muzeologie şi Patrimoniul Cultural)

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să contactaţi Biroul Relaţii Publice şi Marketing al MNCR (muzeograf Deák Andrea, e-mail: deakandrea.mncr@gmail.com şi Cristina Felea, e-mail: feleacristina@gmail.com) sau vizitaţi site-ul muzeului: www.mncr.ro .

Cu deosebit respect,

Cristina Felea

Muzeograf

Biroul Relaţii Publice şi Marketing

Sf. Gheorghe: Bucură-te de primăvara ta!

În perioada 21-29 februarie, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Asociaţia Cultural Ştiinţifică „Carpaţii Răsăriteni” organizează cea de-a VI-a ediţie a programului “Bucură-te de primăvara ta!”.

martisor

În acest an vă propunem o serie de ateliere de creaţie, în cadrul cărora fiecare dintre participanţi îşi va confecţiona propriul său mărţişor, după unul din modelele propuse de organizatori. Modelele şi tehnicile de lucru sunt adaptate vârstei participanţilor, astfel încât avem câte ceva pentru fiecare.

Program :

Marţi – vineri: 10:00 – 17:00

Sâmbătă, 25.02: 10:30 – 14:00

Durata unui atelier: 40 de minute

Tarif:

1,5 ron / persoană (pentru grupuri organizate, crearea unui singur tip de mărţişor)

5 ron / persoană – la atelierul de sâmbătă, 25 februarie 2012, în cadrul căruia se pot confecţiona 3 tipuri de mărţişoare

Număr maxim de participanţi: 15 – 20 persoane

Programările pentru ateliere se fac la numărul de telefon 0267 – 314139.

Mărţişoarele create vor fi luate acasă, de către participanţi. Toate materialele de lucru vor fi asigurate de organizatori. Participanţii care doresc ne pot lăsa câte un mărţişor, pentru a fi inclus într-o Expoziţie de mărţişoare care va fi deschisă publicului în perioada 01 – 18 martie 2012 la sediul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.

Vă aşteptăm!

Sf. Gheorghe: Noaptea muzeelor la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

afis-noaptea-muzeelor-2012-sf-gheorghe

Ziua Internaţională a Muzeelor şi Noaptea muzeelor

la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

În acest an comunitatea muzeală de pretutindeni marchează 35 de ani de la lansarea Zilei Internaţionale a Muzeelor – 18 mai. Scopul acestei zile este de a promova rolul muzeelor într-o societate aflată în continuă schimbare.

Tema anului 2012, în jurul căreia sunt axate toate activităţile din muzeele din întreaga lume este: Muzeele într-o lume în schimbare. Noi provocări, o nouă inspiraţie. ICOM (International Council of Museums – Consiliul Internaţional al Muzeelor) spunea că „Astăzi lumea se schimbă într-un ritm tot mai rapid. Noile tehnologii generează idei noi, gigabiţi de informaţii, noutăţi de o instabilitate în continuă creştere, toate acestea fiind livrate prin intermediul social media. Muzeele moderne trebuie să concureze cu acest furios ritm al mediului înconjurător pentru a se putea face auzite.”

Pentru a întâmpina aceste realităţi înconjurătoare Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni a deschis, în data de 18 mai 2011, noile sale expoziţii, care au îmbinat armonios caracteristicile noilor tehnologii cu informaţia ştiinţifică rezultată în urma cercetărilor din diverse domenii.

Vineri, 18 mai 2012, vă aşteptăm să vizitaţi gratuit expoziţiile noastre şi să ne spuneţi părerea dumneavoastră:

Aşezarea preistorică Păuleni Ciuc Dâmbul Cetăţii – sediul central, Sf. Gheorghe

Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe

Casa memorială Romulus Cioflec din Araci

Sâmbătă, 19 mai 2012 sărbătoarea continuă, imediat după Parada Cârnaţilor! Pentru prima dată în calitate de membri ai RNMR (Reţeaua Naţională a Muzeelor din România) şi pentru a 5-a oară în oraşul Sfântu Gheorghe găzduim Noaptea Muzeelor. Începând cu orele 17:00 vă aşteptăm în curtea muzeului cu muzică pe toate gusturile: muzică populară din Ardeal şi din împrejurimi, în limbile română şi maghiară, muzică irlandeză, pop, blues, surprize de tot felul şi multă, multă voie bună. Invitaţii noştri din acest an: Formaţia Mioriţa (Întorsura Buzăului), Feri Ségercz şi prietenii săi, Elena Stoica Band (Bucureşti), Youvenis (Întorsura Buzăului), Alexandra Cîrlănescu, Remus Vlăduceanu şi Selfish Murphy (Sfântu Gheorghe). Ora chitarelor este dedicată tuturor celor care doresc să ne cânte o melodie. Luaţi-vă cu voi instrumentele sau doar curajul şi veniţi să cântaţi alături de noi!

Dacă programul din curte se va încheia în jurul orelor 23:00, asta nu înseamnă că închidem muzeele, dimpotrivă. Vă aşteptăm să vizitaţi expoziţia „Aşezarea preistorică Păuleni Ciuc Dâmbul Cetăţii” care va fi deschisă până la ora 02:00 am, şi punctele muzeale Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe şi Casa Memorială Romulus Cioflec din Araci, care vor putea fi vizitate până la orele 24:00, la cerere, pe bază de programare, la nr. de telefon 0267 – 314139, respectiv 0735561675.

Pentru detalii despre invitaţii noştri şi alte informaţii vă rugăm vizitaţi pagina de internet www.mncr.ro sau pagina de Facebook a muzeului.

Partenerii noştri în organizarea evenimentului sunt Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Asociaţia Cultural-Ştiinţifică „Carpaţii Răsăriteni” din Sf. Gheorghe şi CPECA Covasna.

Parteneri media: Observatorul de Covasna, Mesagerul de Covasna, www.intorsura.ro .

Vă aşteptăm cu drag!

Dacă nu sunteţi în apropierea noastră vă recomandăm să vizitaţi alte muzee din ţară care sărbătoresc Noaptea Muzeelor la acest sfârşit de săptămână, şi care vă aşteaptă cu o ofertă culturală variată. Pentru a afla ce vă oferă puteţi accesa link-ul de mai jos:

http://www.noapteamuzeelor.ro

Cu deosebit respect,

Andrea Deák

Şef-secţie

Cristina Felea

Muzeograf PR

Sfântu Gheorghe: expoziţia Atinge Istoria

Afis-Sfantu-Gheorghe,

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe are plăcerea de a anunţa deschiderea unei noi expoziţii temporare, începând cu luna iunie a.c., realizată în colaborare cu Asociaţia Art&Co şi Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANV), finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Prin expoziţia Atinge Istoria MNCR îşi propune să promoveze patrimoniul cultural muzeal publicului nevăzător, prin realizarea unui tur expoziţional pentru 2 din expoziţiile sale, Aşezarea preistorică Păuleni Ciuc Dâmbul Cetăţii şi Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe, devenind, de asemenea, a 2-a expoziţie din ţară special adresată acestui grup ţintă.

Atinge Istoria este un tur muzeal special adresat persoanelor nevăzătoare dar şi o alternativă pentru turul muzeal clasic, propunând folosirea simţului tactil drept mijloc de comunicare şi cunoaştere atât publicului nevăzător cât şi publicului larg.
Având în vedere ineditul proiectului, faptul că se adresează atât publicului cu nevoi speciale cât şi publicului larg – invitând la explorarea patrimoniului cultural al MNCR prin simţul tactil, considerăm că proiectul este important atât la nivel regional cât şi naţional.

Prin intermediul acestui proiect ne adresăm în primul rând persoanelor nevăzătoare şi slab văzătoare din judeţele Covasna, Harghita şi Braşov, pentru care vom asigura transportul la sediile muzeului.

Exponatele vor fi însoţite de pliante în limbaj Braille, în limbile română şi maghiară, cât şi de un ghidaj audio, de asemenea bilingv, care va fi inscripţionat pe CD-uri şi va fi oferit vizitatorilor, în locul pliantului tipărit.

Expoziţia va fi deschisă în perioada iunie – iulie 2012, fiind etalată la sediile noastre din Sf. Gheorghe, jud. Covasna: la sediul central, din str. Gábor Áron nr. 16, şi la Prima Şcoală Românească, din str. Váradi József nr. 38. Aceasta cuprinde 4 machete tridimensionale, care prezintă câte o sală sau cel mai important element al uneia dintre sălile muzeului. Pe lângă machete sunt etalate şi piese tridimensionale, replici în mărime naturală ale unor obiecte preistorice din ceramică, os, corn şi piatră, cât şi ale unor instrumente de scris şi accesorii folosite de elevi în secolele XIX – XX: o tăbliţă neagră, cretă, călimară, toc cu peniţă.

Vizitarea expoziţiei este gratuită.

Deschiderea va avea loc în data de 14 iunie, la orele 14:00. Vă aşteptăm cu drag!

Parteneri media:

ArtClue: Eastern Europe Art Magazine ( www.artclue.net), Asociatia Opus, Ceaşca de Cultură (www.ceascadecultura.ro), Hotcity ( www.hotcity.ro), Întorsura Buzăului (www.intorsura.ro), Mesagerul de Covasna (www.mesageruldecovasna.ro), Metropotam (www.metropotam.ro ), Modernism: Tabloid de Artă şi Stil ( www.modernism.ro), Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” ( www.antipa.ro), Observatorul de Covasna (www.covasnamedia.ro), Online Gallery: Pixels of Culture (www.onlinegallery.ro), Radio ItsyBitsy (www.itsybitsy.ro ), Radio România Cultural (www.radioromaniacultural.ro), Salut Bucureşti (www.salutbucuresti.ro), Senso TV (www.sensotv.ro/arte), TVR Cultural Vernisaje: Art Events Romania ( www.vernisaje.com), WebCultura (www.webcultura.ro), TATAIA: Folclor contemporan (www.tataia.net)

Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi, la tel/fax: 0267-314139; Mobil: 0735561675 sau prin e-mail: deakandrea.mncr@gmail.com.

Cu deosebit respect,

Andrea Deák

Şef-secţie – Manager proiect