București: Muzeul Memoriei la Casele Memoriale ale MNLR

„Telefonul Amintirilor”, o capsulă a timpului instalată la Casele Memoriale ale Muzeului Național al Literaturii Române

Pentru a puncta lansarea „Muzeului Memoriei” și în afara spațiului virtual, Asociația Punctart a realizat „Telefonul Amintirilor”, o instalație cu un telefon fix cu disc, care conține amintiri dintr-un univers trecut, reconstituiri sonore ale Bucureștiul din timpul Primului Război Mondial, plecând de la jurnale, fotografii, obiecte, cărți poștale etc. Telefonul funcționează și ca o capsulă a timpului: vizitatorii pot să își înregistreze un mesaj audio pe care să îl primească peste un an. În perioada 14-21 octombrie, „Telefonul Amintirilor” va poposi la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” (Str. Mărțișor 26), printr-un parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, urmând să fie itinerat în toate Casele Memoriale aflate în administrarea MNLR, precum și în numeroase alte muzee și instituții culturale. Traseul telefonului este disponibil pe muzeulmemoriei.ro.

Timp de o lună vizitatorii își pot lăsa impresiile nu doar în scris, în cărțile de impresii ale Caselor Memoriale, ci și folosind tehnologia anilor `80 combinată cu cea actuală.
___________

Muzeul Memoriei, un muzeu creat din amintirile fiecăruia

București, 12 octombrie. În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, se lansează Muzeul Memoriei, o platformă on-line care strânge amintirile publicului, făcând astfel legătura între istoria citită și istoria trăită. Orice utilizator poate încărca pe site amintirile familiei sale de la început de secol XX (scrisori, cărți poștale, fotografii etc.), iar echipa de specialiști a organizației culturale Punctart le va pune în context istoric. Materialele finale se vor regăsi în 2018 într-o expoziție multimedia interactivă, care va conține o parte din amintirile celor care au contribuit la proiect cu povestea familiei lor.

Muzeul Memoriei nu are doar o miză culturală, este și o inițiativă civică al cărei scop este să ne împiedice să uităm momentele importante prin care au trecut generațiile anterioare, procesele sociale declanșate astfel și lecțiile învățate din ele. Cum ne amintim azi trecutul și în ce formă? Ce a fost dincolo de faptele istorice pe care le-am învățat la școală?

Amintirile vârstnicilor, valorificate înainte de a se pierde
Parteneriatul strategic cu Telefonul Vârstnicului, proiect al Fundației Principesa Margareta a României, prin care vârstnicii singuri se bucură de socializare și consiliere telefonică, reprezintă o modalitate de a colecta poveștile din perioada Marii Uniri chiar de la ultima generație care și le amintește din relatările părinților.

„Muzeul Memoriei se va construi clipă de clipă cu acele amintiri pe care fiecare dintre noi le păstrează și le transmite următoarei generații. Este un proiect despre oameni, pentru că până la urmă istoria este o sumă de experiențe personale, o pânză țesută din poveștile de viață ale unei generații. Dacă le pierdem, riscăm să ne pierdem și pe noi”, a declarat Smaranda Pasnicu, co-fondator Punctart.

Un proiect gândit alături de Ephemair. Le mulțumim partenerilor proiectului ― Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române, Fundația Principesa Margareta a României, ARCEN, În dialog ― și partenerilor media ― Discovery Channel, IQads, Gala Societății Civile, Think Outside The Box, Știri ONG, Bucharest City App.

Proiect cultural finanțat în cadrul programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului București ArCuB.

Despre Asociația Punctart
Asociația Punctart este un demers cultural pornit în 2015 de către o echipă multidisciplinară de artiști profesioniști. În doi ani, Punctart a devenit o platformă de dialog, un spațiu de întâlnire între mediul artistic independent, instituțiile publice și mediul privat. Pentru că mediul cultural contemporan are nevoie de un canal de comunicare nou, distinct, Punctart dezvoltă produse culturale interdisciplinare care cercetează relația dintre artă și comunitate, prin utilizarea noilor tehnologii.

București: spectacolul “La masă cu Marx” de Matei Vișniec, improvizație semnată de actrița Ioana Crăciunescu, organizat în data de 23 mai 2017, ora 19.30

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), în colaborare cu Fundația Ioana Crăciunescu Urgent, continuă proiectul cultural Marți în ALBnegru cu spectacolul La masă cu Marx de Matei Vișniec, improvizație semnată de actrița Ioana Crăciunescu, organizat în data de 23 mai 2017, ora 19.30, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8 (în spatele Bisericii Albe situate pe Calea Victoriei).

Vă așteptăm cu drag la eveniment,
Andreea Drăghicescu

Communication and  Public Relations  Department

National Museum of Romanian Literature

Bucharest,  64-66  Calea Grivitei, District 1

Ph.: +40 731 003 022; +40 723 154 052

E-mail: andreeadraghicescu@gmail.com; relatiipublice@mnlr.ro

Bucureşti: Spectacol de Ada Milea la MNLR: Insula, concert cu jucării, după Gellu Naum

Ada Milea, Bobo Burlăcianu și Anca Hanu prezintă marți, 1 august 2017, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu 8), concertul cu jucării Insula, adaptare după Gellu Naum
Insula, concert cu jucării, spectacol realizat de Ada Milea, surprinde încă o dată umorul poetic al scriitorului suprarealist Gellu Naum, prin propriul spirit ludic cu care interpreta abordează lumile naumiene. Robinson Crusoe (Bobo Burlăcianu) se află singur pe o insulă pustie populată cu tot felul de personaje: canibali politicoși, un pirat născut cu picioare de lemn sau bunicuțe periculoase.
Spectacolul este prezentat de MNLR pentru a marca împlinirea a 102 ani de la nașterea scriitorului Gellu Naum, chiar în avanpremiera Festivalului „Gellu Naum”, ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție, desfășurat la București și Comana, în perioada 4-5 august 2017 (mai multe informații accesând site-ul www.mnlr.ro).
Cu această ocazie, vă invităm să vizitați expoziția de bază a MNLR, vernisată în data de 21 martie 2017, în care veți descoperi o vitrină dedicată scriitorului Gellu Naum, pregătită pentru toți vizitatorii noștri cu ajutorul Fundației Gellu Naum, care ne-a oferit în custodie obiectele prezentate.
Odată cu inaugurarea noii expoziții de bază a Muzeului Național al Literaturii Române (Nicolae Crețulescu nr. 8), ne propunem o deschidere cât mai mare față de publicul vizitator de toate vârstele, printr-o serie de evenimente prin care ne dorim repoziționarea unei instituții de importanță națională pe harta culturală, educațională, turistică a Bucureștiului, dar și a țării.
Insula, concert cu jucării va fi prezentat marți, 1 august 2017, ora 19.30, în Grădina MNLR (Nicolae Crețulescu 8).
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

București: spectacolul Exercițiu de echilibru, în regia lui Carmen Dominte, Joi și vineri, pe 7 și pe 8 septembrie, de la ora 19.00, la Muzeul Național al Literaturii Române

Joi și vineri, pe 7 și pe 8 septembrie, de la ora 19.00, Teatrul Dramaturgilor Români vă așteaptă la două reprezentații ale spectacolului Exercițiu de echilibru, în regia lui Carmen Dominte.
Exercițiu de echilibru este o piesă de teatru care spune povestea unei familii ce experimentează starea de echilibru, stare ce ar trebui să existe în orice familie. În realitate, fiecare își trăiește viața izolat și într-o permanentă imposibilitate de comunicare. Fiica își minte părinții pentru a ascunde nu doar imaginea reală a unei adolescente sufocate de profesori, colegi și părinți, ci și lipsa acută a unui viitor. Tatăl urmează într-un ritm repetitiv același program zilnic din care încearcă să evadeze în lumi paralele aparținând trecutului sau imaginate într-un viitor apropiat. Mama dorește să se adapteze unei societăți contemporane pe care nu o înțelege și să se încadreze într-un tipar total nepotrivit. Actele ei de emancipare, înscrierea la o facultate, lectura asiduă, folosirea internetului pentru orice, nu fac decât să adâncească mai mult distanța dintre cei trei. În spatele firescului cotidian se află o realitate ce stă să explodeze. În urma ei nu rămâne decât un gol imens pe care nimeni nu îl mai poate umple vreodată.
Spectacolele vor avea loc în mansarda Muzeului Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, în spațiul dedicat dramaturgiei.

București: Scriitori contemporani la muzeu: publicistul, criticul literar și eseistul Paul Cernat, sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 13.00 la Muzeul Național al Literaturii Române

Sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 13.00, vizitatorii MNLR vor fi așteptați de gazda unei noi ediții a proiectului Scriitori contemporani la muzeu: publicistul, criticul literar și eseistul Paul Cernat.
PAUL CERNAT s-a născut pe 5 august 1972, la Bucureşti. Lector universitar la Catedra de Literatură Română a Facultăţii de Litere, Universitatea din București. A publicat, împreună cu Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir, volumele În căutarea comunismului pierdut (Polirom, 2001), O lume disparută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (Polirom, 2004), Explorări în comunismul românesc I-II (2004, 2005). Coautor, împreună cu Andrei Ungureanu, al romanului Războiul fluturilor (2005). Debut editorial individual cu volumul monografic Contimporanul. Istoria unei reviste de avangardă (2007).

București: Filmul și Literatura, marți, 12 septembrie 2017, 19.00, invitat Andrei Cohn, regizorul filmelor Virtual, Înainte și după, Maica Domnului de la parter, Fotografii de familie, Acasă la tata

A doua întâlnire din seria Filmul și Literatura va avea loc marți, 12 septembrie 2017, începând cu ora 19.00, și îl are ca invitat pe Andrei Cohn, regizorul filmelor Virtual, Înainte și după, Maica Domnului de la parter, Fotografii de familie, Acasă la tata. Fragmente extrase din filmele sale vor fi analizate și discutate împreună cu participanții la eveniment. Un proiect organizat în parteneriat cu ADOC.
Regizorul ANDREI COHN a absolvit Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Secția Grafică, și Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Secția Pictură. În prezent, lucrează în publicitate. Filmul Acasă la tata, proiectat în deschiderea Festivalului Filmului European la Cinema Pro este debutul său în lungmetraj. Scenariul are la bază piesa de teatru omonimă scrisă de Mimi Brănescu. Printre protagoniștii acestui film se numără Alexandru Papadopol, Florin Zamfirescu, Ioana Flora, Mirela Oprişor şi Andi Vasluianu.
La următoarele ediții, vor participa Radu Jude și Cristi Puiu.
ADOC este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2014, axată pe creșterea vizibilității asupra obiectivelor culturale și turistice din România, crearea de proiecte software (portaluri, aplicații) în vederea eficientizării metodelor de localizare a punctelor de interes turistic și cultural din diferite regiuni ale țării.

București: evenimentul Evocare H. Salem, joi, 14 septembrie 2017, ora 16.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă invită la evenimentul Evocare H. Salem, care va avea loc joi, 14 septembrie 2017, ora 16.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8. Invitați sunt Gabriela Adameșteanu, Lucia Verona, Horia Gârbea, Bogdan Hrib. Actori invitați: Tudorel Filimon și Ruxandra Bălașu. Moderatorul întâlnirii va fi directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Ioan Cristescu.
HARY SALEM (1927-1991) este autor de piese de teatru, povestiri, scenarii pentru radio şi televiziune, schiţe şi romane, printre care se numără La poarta nr. 3, 1963; Pastile contra prostiei, 1969; Vărul şarpelui cu clopoţei, 1978; Dragoste la a doua vedere, 1981; Audienţă în cer,1983; Cercul virtuos, 1986 (republicat în varianta necenzurată în 2011 de Editura Tritonic); Întrerupătorul, 1991; Motorul cu aplauze, 1999 (postum). Tot postum a apărut și volumul de versuri Misterul persistă.
„Avea o minte ascuțită și un spirit necruțător. Chiar în primele sale cărti, care păreau «serioase», filonul satiric nu-l putea ascunde îndeajuns. Salem avea și umor, un umor intelectual și subțire. Era cucerit de farmecul dialogului și, desigur, nu întâmplător a scris și teatru, care cred că se potrivea perfect firii sale”, scria Aurel Storin despre Hary Salem.
„Opera lui Hary Salem este un manual de scriere rapidă în felul dicteului automat pe care îl foloseau avangardiştii. Scrisul devine mai important decât gândirea, crezând că o eliberează. Mai mult, îi urmează erorile, de aceea sunt admisibile şi greşelile de tipar. Supărarea pe lume te aşază la masa de scris şi nu mai este important ce scrii pentru că a scrie înseamnă a gândi”, scria și Mircea Ghițulescu.

București: Invitatul special în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române joi, 14 septembrie, ora 20.00, este Florin Chilian, unul dintre cei mai apreciaţi cantautori români de muzică folk.

Invitatul special în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române joi, 14 septembrie, ora 20.00, este Florin Chilian, unul dintre cei mai apreciaţi cantautori români de muzică folk.
FLORIN CHILIAN a învățat ce înseamnă muzica de la mentorul său, Valeriu Sterian, iar vocea lui ușor nazală și forța poetică îl remarcă drept un artist original, expresiv și de o sensibilitate unică. „Poezia înseamnă viață, respirație, zidiri și construcții în realitatea imediată. Un joc al vieții necesar și de neînlocuit. Asta pentru mine. Nu poți emoționa lacrima dintr-o privire decât dacă ai văzut cu și prin toți ochii lumii lăcrimând. Cu alte cuvinte nu cred că poți vorbi convingător despre o situație particulară decât dacă ești în stare să generalizezi la maximum posibil valențele acelei nuanțe ajungând la esența ei”, spune artistul într-un interviu acordat de curând.
Florin Chilian a refuzat compromisurile de orice natură, mai ales cele de dragul publicității. Se poate lăuda cu mai multe festivaluri câștigate, inclusiv „Om bun”. Albumul Iubi – Interfață la realitate, lansat pe 21 noiembrie 2001, a fost un adevarat succes. Au urmat, Zece porunci (2005), Autistul – Nu-l mai goniți pe Brâncuși! (2010), Pre@Clasic (2017), Plânsurâsu (2017).

București: Sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 10.30, copiii sunt invitați să exploreze Jungla lui Toco împreună cu scriitoarea Lavinia Braniște și ilustratoarea Anca Smărăndache într-o întâlnire moderată de Vasile Ernu, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR)

Sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 10.30, copiii sunt invitați să exploreze Jungla lui Toco împreună cu scriitoarea Lavinia Braniște și ilustratoarea Anca Smărăndache într-o întâlnire moderată de Vasile Ernu.
Jungla lui Toco este o carte despre prietenie și despre curiozitatea față de lumea animalelor și a plantelor. Mimi primește un tucan de ziua ei, prin intermediul căruia descoperă Brazilia, frigul, dar și cum se face o junglă la balcon. Jungla lui Toco este o carte pentru copiii de azi, deci nu lipsesc nici glumițele care au consacrat-o pe Braniște ca scriitoare, cum ar fi:  Mimi se gândește că, dacă ar avea un cioc așa mare, i-ar trage capul în jos și ar merge aplecată toată ziua, ca un moș. Dar gheare albastre de dinozaur mic i-ar plăcea teribil să aibă. La grădiniță nu s-ar lua nimeni de ea.
LAVINIA BRANIȘTE (n. 1983, Brăila), despre sine: Locuiesc de cinci ani în Bucureşti şi încă am sentimente amestecate faţă de acest oraş. Scriu poezii din şcoala primară şi am crescut cu poveştile bunicului, care îmi mai făcea şi jucării de carton şi zmeie colorate, pe care mi le înălţa pe calea ferată – la linie”. Tot cu bunicul intram în pepiniera de la linie pe sub un gard de sârmă şi culegeam iarbă pentru găini şi păpădii galbene pentru mama. Cu bunica tundeam scaieţi şi-i puneam pe casă de Rusalii şi a doua zi ne uitam să vedem cui i-a crescut mai mult norocul. Cărţile pentru copii au venit peste mine dintr-o întâmplare, după o pauză de douăzeci de ani, timp în care am schimbat joburi şi chirii şi m-am învăţat să trăiesc singură. Scriu pentru că-mi place să scriu. Şi am avut nevoie de douăzeci de ani ca s-o spun fără jenă.
ANCA SMĂRĂNDACHE este una dintre cele mai cunoscute ilustratoare de carte din noua generație, distinsă cu nenumărate premii. Dintre cărțile ilustrate amintim cÂteva:  Poveste de Crăciun de Charles Dickens (Editura Arthur), Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain (Editura Arthur), Cu Pinocchio în vacanţă de Tudora Piţilă, Cleopatra Mihăilescu, Camelia Coman, Crinela Grigorescu (Editura Arthur).
Evenimentul face parte din proiectul Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române, care își propune – împreună cu alte activități dedicate copiilor – o diversificare a audienței muzeului.