Slava Rusă: Zilele cetăţii (L)Ibida

 

Sâmbătă, 28 şi duminică, 29 august, iubitorii de istorie sunt aşteptaţi la baza arheologică (L)Ibida-Slava Rusă pentru a afla cât mai multe date despre cetatea (L)Ibida şi potenţialul arheologic al Văii Slavelor. Zilele Cetăţii vor începe sâmbătă la orele 13.00, imediat după ceremonia religioasă de la Mănăstirea Uspenia, anume celebrarea Hramului Mănăstirii Uspenia – „Adormirea Maicii Domnului”, sărbătoare care adună laolaltă comunitatea de ruşi lipoveni din ţară şi străinătate, evenimentul nostru integrându-se Sărbătorii localităţii Slava Rusă.

Organizatorii evenimentului sunt Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea împreună cu instituţiile partenere în proiectul de cercetare arheologică „(L)Ibida”: Institutul de Arheologie Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” Bucureşti, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Tulcea, cu sprijinul Primăriei Slava Cercheză.

Faptul că zona Slavei a fost locuită în toate epocile istorice, începând din epoca pietrei (paleoliticul mijlociu), va fi făcut cunoscut publicului vizitator prin intermediul unei microexpoziţii cuprinzând descoperirile arheologice din anul 2010 şi prin vizionarea unor filme documentare referitoare la cetatea (L)Ibida.

Vizita ghidată la monumentele dezvelite pe parcursul celor 10 ani de cercetare arheologică sistematică în cadrul sitului va permite înţelegerea importanţei cetăţii aflate la întretăierea celor mai importante drumuri care legau centrele importante din provincia de la gurile Dunării în cadrul Imperiului roman de Răsărit, respectiv Imperiul bizantin timpuriu. Deloc întâmplător, romanii au construit pe valea Slavei şi pe dealul Harada un sistem defensiv de peste 27 de ha, cuprinzând cetatea (L)Ibida, fortificaţia anexă (de refugiu) şi fortul (de observaţie), sistem defensiv la care geniul constructiv roman a dat măsura capacităţii de adaptare la condiţiile pe care le oferea terenul. Materialul arheologic roman descoperit în acest sit arată relaţiile cetăţii atât cu lumea orientală greco-romană, cât şi cu cea occidentală romană, dar mai ales standardele de civilizaţie ale locuitorilor acesteia.

Nu în ultimul rând evenimentul nostru îşi propune să atragă atenţia autorităţilor şi comunităţii locale asupra potenţialului cultural al acestei zone şi a necesităţii punerii laolaltă a tuturor elementelor de patrimoniu natural, arheologic şi istoric, etnografic şi spiritual în transformare acestei zone într-un punct de referinţă pe harta turismului cultural..

.

Dr. Mihaela Iacob,

Responsabil ştiinţific al şantierului

arheologic (L)Ibida – Slava Rusă

Slava Rusă: un sit, o istorie, un destin…

Ibida-Slava-Rusa1

(L)Ibida – Slava Rusă: un sit, o istorie, un destin…

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea împreună cu instituţiile partenere în proiectul de cercetare arheologică „(L)Ibida”: Institutul de Arheologie Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza” – Facultatea de Istorie şi Facultatea de Biologie, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” Bucureşti, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Slava Cercheză, organizează în zilele de 28, 29 şi 30 august 2009 evenimentul „(L)Ibida – Slava Rusă: un sit, o istorie, un destin…”.

Evenimentul constă în organizarea unei expoziţii la Căminul Cultural al satului Slava Rusă, expoziţie ce îşi propune să prezinte rezultatele cercetărilor desfăşurate în perioada 2001–2009 de un colectiv interdisciplinar de cercetare, format din specialişti de la instituţiile menţionate anterior; expoziţia va fi dublată de vizite ghidate pe sit şi în depozitele Bazei arheologice a sitului. Vor fi expuse piese arheologice descoperite în ultimele campanii de cercetare, piese ce datează din paleoliticul mijlociu, neolitic, epoca bronzului, epoca fierului (Hallstadt şi Latène), epocile romană şi medievală, multe dintre acestea prezentate în premieră, publicului cu această ocazie. Punctul de greutate îl constituie, cum e şi firesc, descoperirile de epocă romană – unele cu valoare excepţională, cunoscut fiind faptul că cetatea (L)Ibida constituie cel mai mare oraş de perioadă romano-bizantină din Dobrogea (24 ha).

Desfăşurat în zile de sărbătoare pentru satul Slava Rusă, când comunitatea de ruşi lipoveni din ţară şi străinătate se adună la Mănăstirea „Uspenia” pentru a celebra „Adormirea Maicii Domnului” pe stil vechi, evenimentul îşi propune să atragă atenţia autorităţilor şi comunităţii locale asupra potenţialului cultural al acestei zone şi a necesităţii punerii laolaltă a tuturor elementelor de patrimoniu natural, arheologic şi istoric, etnografic şi spiritual în transformare acestei zone într-un punct de referinţă pe harta turismului cultural.

Colectivul de cercetare încearcă să atragă atenţia şi cu această ocazie asupra necesităţii luării urgente a măsurilor de protejare şi conservare a acestui sit, grav afectat de intervenţii antropice în ultimul veac şi agresat, după 1990, de traficanţii de antichităţi şi de cei interesaţi doar de practicarea agriculturii, ultima agresiune, cea din 2007, ducând la distrugerea în proporţie de 75 % a complexului monastic paleocreştin (sec. IV-VI) – singura descoperire de acest gen din ţara noastră.

Expoziţia va fi vernisată vineri 28 august 2009, orele 13,00 – după finalizarea ceremoniilor religioase la Mănăstirea „Uspenia” –, şi va fi deschisă spre vizitare, cu acces liber, în perioada 28-30 august 2009, între orele 13,00-20,00.

Dr. Mihaela Iacob,

Responsabil ştiinţific al şantierului

arheologic (L)Ibida – Slava Rusă

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Tulcea: Ziua Porților Deschise la cetatea Ibida (Slava Rusă)

Invitatie IBida 2013

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, în parteneriat cu Institutul de Arheologie Iași, Universitatea ”Al. I Cuza ” Iași, Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați, Institutul de Antropologie ”Fr. Rainer” București, Universitatea din Sassari (Sardinia) și Asociația ”Ibida” Tulcea vă invită sa participați, sâmbătă 31 august 2013, începând cu ora 10,00, la ”Ziua Porților Deschise” la cetatea Ibida (Slava Rusă).

Invitații vor beneficia de vizite ghidate pe sit și în depozitele Bazei arheologice.

Mihaela Iacob, responsabil științific șantier Ibida-Slava Rusă

dr. Mihaela Iacob
Institutul de Cercetari Eco-Muzeale
Str. 14 Noiembrie Nr. 1 bis
Tulcea 820009
tel/fax: 0040-240-513231
cel.0723143666; 0745134403

Slava Rusă, jud. Tulcea: Evenimentul Ziua Porților deschise la cetatea Ibida

Portile deschise_2014

Evenimentul Ziua Porților deschise la cetatea Ibida vine să prezinte publicului larg rezultatele unei campanii arheologice derulate în condiții speciale: organizarea Taberei internaționale de arheologie (10-20 iulie) – în cadrul proiectului european Black Sea – Unity and Diversity in the Roman Antiquity (Joint Operational Programme “BLACK SEA BASIN 2007-2013”); derularea programului de cercetare româno-italian (L)Ibida – una città ai confini dell`Impero finanţat de Ministerul de Externe din Italia; derularea unor proiecte devenite deja tradiționale: Școala de Arheologie – inițiată în 2002 și destinată în primul rând studenților de la facultățile de istorie de la Universitățile din Iași și Galați, dar și voluntarilor aflați pe diferite trepte de formare (școală de specializare, master, doctorat) din țară și străinătate, respectiv, Tabăra de Arheologie – derulată cu participarea consecventă (a VI-a ediție!) a elevilor de la Colegiul Național ”Roman Vodă” din Roman; deloc întâmplător șantierul Ibida constituie loc de formare și documentare pentru masteranzi și doctoranzi ai Universității din Sassari în cadrul programelor de mobilitate internațională Erasmus și Ulisse, dar și pentru stagiari din Ministerul Culturii, participanți la cea de-a doua ediție a Programului Oficial de Internship al Guvernului României.

dr. Mihaela Iacob

Institutul de Cercetari Eco-Muzeale

Str. 14 Noiembrie Nr. 1 bis

Tulcea 820009

tel/fax: 0040-240-513231

cel.0723143666