Iaşi: Balul Unirii, ediția I, 24 ianuarie 2011, la Palatul “Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi în colaborare cu Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași organizează Balul Unirii, ediția I, ce va avea loc luni, 24 ianuarie 2011 cu începere de la orele 20.00, la Palatul ”Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa.

Edificiul, care este gazda acestui eveniment, a fost consolidat și restaurat în cadrul Proiectului Guvernamental ”Reabilitarea Monumentelor Istorice din România” F/P 1562 (2006) cu finanțare de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, urmând a-și deschide în curând porțile pentru vizitatori.

Programul serii include momente artistice susținute și realizate cu sprijinul Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” Iași, al Operei Române din Iași, al Filarmonicii „Moldova” Iași şi al Colegiului Național de Artă ”Octav Băncilă” Iași. Cu această ocazie, va avea loc și o licitație de obiecte de artă, moderator Valentin Ciucă, critic de artă.

Director General, Dr. Lăcrămioara Stratulat

Dep. Relații Publice, Coralia Costaș

Șef muzeu, Dr. Senica Țurcanu

Goleşti: simpozionul Unire-n cuget şi simţiri, dedicat Unirii Principatelor Române din 1859, joi, 20 ianuarie 2011, orele 12 00, în conacul Goleştilor

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează joi, 20 ianuarie 2011, orele 12 00, în conacul Goleştilor, simpozionul Unire-n cuget şi simţiri, dedicat Unirii Principatelor Române din 1859, sub sceptrul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Unirea a reprezentat, pentru români, un obiectiv fundamental, o cheie de boltă, cum o caracteriza Mihail Kogălniceanu. Unirea Principatelor a constituit un moment culminant al unei mişcări naţionale de o amploare deosebită. Totul s-a desfăşurat sub semnul revoluţiei din 1848, care reprezentase, mai ales, în ceea ce privise Ţara Românească, o etapă în care, pentru întâia dată, a fost chemat în arena publică întregul popor sub stindardele libertăţii, frăţietăţii şi dreptăţii.

Revoluţionari paşoptişti şi fervenţi susţinători ai cauzei naţionale, Goleştii au avut o contribuţie preţioasă în Unirea Principatelor Române. Nicolae Golescu, propus pentru tronul Ţării Româneşti, îşi retrage candidatura pentru a se înfăptui dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi pentru a pune Europa în faţa faptului împlinit.

La manifestare, vor participa, alături de colectivul Muzeului Goleşti, reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor din România – filiala judeţului Argeş, Asociaţia Judeţeană Argeş „Basarab I” a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Filiala Judeţeană Argeş „Cultul Eroilor”, Corul „Veteranul”, precum şi elevi de la Cercul de istorie al Colegiului Naţional „I. C. Brătianu” – Piteşti şi de la şcoala „Radu Golescu” – Goleşti.

Vor fi prezentate lucrări de specialitate, consacrate momentului, iar, la finalul evenimentului, în faţa conacului Goleştilor, vom da mână cu mână, în Hora Unirii.

Vă invităm şi pe dumneavoastră!

Director general,

Dr. Filofteia Pally

Slobozia – Unirea, naţiunea a facut-o!

În data de 22.01.2010, Muzeul Judeţean Ialomiţa va fi gazda unei manifestări culturale, organizate în cadrul programului

,,Unirea, naţiunea a facut-o!”, dedicat Unirii Principatelor Române.

Astfel, vineri, 22.01.2010, începând cu orele 9.00, la sediul Muzeului Judeţean Ialomiţa se vor desfăşura: un concurs de istorie, urmat de o sesiune de referate ale elevilor şi de o serie de momente artistice, ce vor evoca etapele Unirii săvârşite la 24 ianuarie 1859 şi personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza .

Manifestarea culturală se va desfăşura în parteneriat cu următoarele unităţi de învăţământ din Slobozia: Colegiul Naţional ,,Mihai Viteazul”, Şcoala de Arte şi Meserii ,,Înălţarea Domnului”, Şcoala de Arte şi Meserii ,,Gheorghe Lazăr”, Şcoala generală nr. 5, Şcoala generală nr. 2 ,,Sfântul Andrei”,Şcoala generală nr. 3, Liceul de Artă ,,Ionel Perlea” şi Palatul Copiilor.

Muzeograf,

Cernea Cătălina

Bucureşti: MNAR sărbătoreşte Unirea Principatelor în expoziţia Napoleon al III-lea şi Principatele Române

Sâmbătă, 24 ianuarie 2009 MNAR oferă intrare liberă în expoziţia Napoleon al III-lea şi Principatele Române, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor. Organizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Castelului din Compiègne şi cu Reuniunea Muzeelor Naţionale din Franţa, această expoziţie a fost special concepută pentru a marca o dublă aniversare: 200 de ani de la naşterea împăratului Napoleon al III-lea, cel care a jucat un rol crucial în crearea României moderne, şi 150 de ani de la unirea înfăptuită sub Alexandru Ioan Cuza.

exponapoleon1
Muzeul a mai pregătit o surpriză pentru publicul expoziţiei în ziua de 24 ianuarie: un traseu-concurs interactiv, prin care vizita devine mai atractivă. La intrarea în expoziţie vizitatorii primesc un formular cu întrebări referitoare la anumite lucrări. Ei sunt invitaţi să identifice fiecare operă inclusă şi să răspundă cerinţelor enunţate, pe baza observaţiei directe. Vizitatorii află astfel informaţii inedite şi pot realiza conexiuni între lucrări care ilustrează domnia lui Cuza sau contextul Unirii Principatelor. La concurs participă doar formularele completate corect. Premiile sunt 30 de cataloage ale expoziţiei, oferite câştigătorilor prin tragere la sorţi. Câştigătorii vor fi anunţaţi marţi, 27 ianuarie.

Expoziţia evidenţiază legăturile politice, culturale şi artistice dintre Franţa şi Principatele Române, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până în 1881, anul proclamării Regatului României, punctând aspecte precum: mărturiile călătorilor francezi în ţările române, Războiul din Crimeea (1856), Expoziţia Universală de la Paris în cadrul căreia a fost expus Tezaurul de la Pietroasa (1857), dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în Moldova şi Ţara Românească (1859), Războiul de Independenţă (1877-1878), călătoriile lui Carol I în Franţa sau personalitatea lui Napoleon al III-lea.

Schimburile artistice dintre Franţa şi România sunt ilustrate prin lucrări de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Carop Pop de Szathmari, Gustave Moreau, Jean-François Millet, Alfred Sisley sau Claude Monet.
exponapoleon2
Alături de picturi, sculpturi, lucrări de grafică şi artă decorativă, în expoziţie sunt prezente documente şi fotografii rare. Aproximativ 30 de muzee şi instituţii din România şi Franţa au împrumutat lucrări pentru această manifestare de amploare: Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul de Artă din Iaşi, Muzeul de Artă din Timişoara, Arhiva Ministerului de Externe Francez, Biblioteca Naţională a Franţei, Muzeul Orsay, Muzeul Luvru, Muzeul Gustave-Moreau, Muzeul Marmottan-Monet, Petit Palais – Muzeul de artă al Parisului ş.a.

Expoziţia Napoleon al III-lea şi Principatele Române rămâne deschisă la MNAR până la 1 februarie (program de vizitare: 10.00-18.00, miercuri-duminică). În perioada 20 martie – 29 iunie va fi itinerată la Muzeul Naţional al Castelului din Compiègne.

Alina Patru
Educatie, Comunicare si Proiecte Culturale
Muzeul National de Arta al Romaniei
Calea Victoriei 49-53 Bucuresti
tel 021/314.81.19
fax 021/312.43.27
www.mnar.arts.ro

Braşov: Casa Mureşenilor: Concurs interactiv. “Unirea Principatelor Române

Concursul interactiv de istorie “Semnificaţia Unirii Principatelor Române- 24 ianuarie 1859”
Muzeul „Casa Mureşenilor” organizează sâmbătă, 24 ianuarie 2009, ora 11 festivitatea de decernare a premiilor concursului de istorie: „Semnificaţia Unirii Principatelor Române la 24 ianuarie 1859”. La acest concurs de eseuri au participat peste 80 de elevi de la şcoli şi licee din tot judeţul Braşov. Concursul a fost împărţit pe două secţiuni, şcoală generală şi liceu. Dintre şcolile participante amintim: şcolile generale nr. 5, 11,19,  27 , 29, 10, Liceul Industrial Victoria, şcoala gen. Sâmbăta de Sus, şcoala gen. din Măieruş, Liceul „Geroge Moroianu”- Săcele, Liceul „Johanis Honterus”, Colegiul Naţional „Unirea” din Braşov. Premiile vor consta în rechizite şi cărţi oferite de Consiliul Judeţean Braşov şi sponsori. În deschiderea festivităţii vor cânta şi dansa copiii de la şcoala gen. din comuna Sâmbăta de Sus şi Clubul Elevilor Victoria.

Director,                                                                  Prof. Ovidiu Savu- coordonator program
VALER RUS

Slobozia: 24 ianuarie la Muzeul Judeţean Ialomiţa

Muzeul Judeţean Ialomiţa vă invită Sâmbătă, 24 Ianuarie, orele 11.00, la manifestarea culturală „ Unirea naţiunea a făcut-o”.
Acţiunea, organizată de Consiliul Judeţean Ialomiţa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Naţionale Ialomiţa si Muzeul Judeţean Ialomiţa este dedicată împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Istoricul Georgeta Filitti va evoca marele eveniment istoric săvârşit la 24 ianuarie 1859.
Cu  acest prilej,  Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Naţionale Ialomiţa a organizat un spectacol susţinut de ansamblul „Doina Bărăganului”, coordonat de profesor Cristi Obrejan.
Vor participa de asemenea elevi, profesori, veterani, oficialităţi judeţene şi locale.
Menţionăm că acest eveniment a fost precedat de o serie  de activităţi culturale desfăşurate în perioada 19-23 ianuarie a.c., organizate de Muzeul Judeţean Ialomiţa în colaborare cu partenerii locali: Colegiul Naţional „Mihai-Viteazu”, Liceul Pedagogic „Matei Basarab”, Şcoala generală nr.6 „Înălţarea Domnului”  si Gradiniţa „Junior”.
Toţi cei interesaţi sunt invitaţi să participe la această manifestare ce va avea loc la sediul Muzeului Judeţean Ialomiţa, din strada Matei Basarab, nr. 30.
Vă aşteptăm!

Cătălina Cernea
Muzeograf
Muzeul Judetean Ialomita