Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

1 DECEMBRIE – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI la Muzeul Județean ,,Ștefan cel Mare” Vaslui

1 decembrie, 2021

1 DECEMBRIE – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
Muzeul Județean ,,Ștefan cel Mare” Vaslui, aflat sub egida Consiliului Județean Vaslui, organizează miercuri, 1 decembrie 2021, ora 10:00, cu ocazia Zilei Naționale a României manifestarea on-line „1 DECEMBRIE – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI”. Acțiunea culturală va fi transmisă pe pagina de Facebook a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.
În cadrul acțiunii culturale „1 DECEMBRIE – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI” se va urmări prezentarea importanței și semnificației ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI, fiind consacrată celei mai solemne clipe a istoriei noastre naționale – 1 Decembrie 1918 – o zi care rămâne veșnic în conștiința românilor ca împlinire a unității naționale. Acest moment istoric, 1 Decembrie 1918, a reprezentat „ora astrală a românilor”, momentul izbânzii visat și așteptat de atâtea veacuri, de către românii din toate provinciile istorice. Desăvârșirea unității statale a încununat eforturile și sacrificiile înaintașilor, de-a lungul vremii, pentru ca generațiile viitoare să poată conviețui sub bolta aceluiași stat unitar.
Principalul obiectiv al manifestării este acela de a evoca, spre aducere aminte, pleiada personalităților politice, militare, culturale care au susținut și contribuit la înfăptuirea idealului național, văzută ca „unirea frățească ce s-a coborât în sufletele noastre” așa cum bine sintetiza, în epocă, acest ideal, marele istoric și om politic Nicolae Iorga, pentru că „Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții”.
Organizatorii:
• Prof. dr. Ramona Maria MOCANU, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
• Albert-Gabriel GRECU, muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
• Anca Iuliana IORDACHI, muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
• Dr. Mihai-Cristian ȘELARU, muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Detalii

Dată:
1 decembrie, 2021
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
Telefon
Str. Hagi Chiriac, nr.2
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare