Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Alexandria: Exponatul lunii februarie 2024 la Muzeul Județean Teleorman – Ziarul UNIREA din 24 ianuarie 1899

1 februarie - 29 februarie

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, vă invită joi, 1 februarie a.c., ora 11.00, la deschiderea Exponatului Lunii Februarie.
Pentru perioada 1 – 29 februarie 2024, Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului vizitator o publicație apărută în județul Teleorman care a marcat un moment istoric. Este vorba de Ziarul UNIREA din 24 ianuarie 1899, apărut în orașul Turnu Măgurele ca număr unic, cu prețul de un leu.
Motivația editării acestui ziar este dată de însuși titlul – sărbătorirea Unirii – și este consemnată în prima filă: „Astăzi patruzeci de ani, Adunarea Electivă din București, alegând în unanimitate de voturi, de Domn al Munteniei pe Alexandru Ioan I-iu, Domnul Moldovei, a realizat Unirea Moldovei cu Muntenia. În această zi deci s-a pus temelia actualului Stat Român”.
Editarea ziarului a revenit Corpului Didactic din orașul Turnu Măgurele care „a crezut de cuviință a tipări acest număr festiv, spre a împrospăta în mintea fiecăruia evenimentele desfășurate în acele momente vrednice de o veșnică aducere aminte”.
Din lectura ziarului reiese cu claritate importanța Adunării Elective a Țării Românești în realizarea Unirii care a fost dispusă să accepte ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, un moldovean puțin cunoscut în lumea politică a Iașului și total necunoscut celor din București. Vocea care a dat soluția diplomatică a Unirii în București este azi o figură necunoscută tinerei generații. Este vorba despre avocatul, ziaristul, juristul și omul politic Vasile Boerescu care, în Ședința secretă, a ținut un discurs în care le cere alegătorilor să lase deoparte interesele personale privind alegerea unui domn și să fie toți o singură simțire. Adunarea Electivă era prezidată de Mitropolitul Nifon iar vice-președinte era vornicul C. Cantacuzino, deputat al județului Teleorman.
În filele Ziarului UNIREA este transcrisă felicitarea adresată Adunării Elective, pentru alegera ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, de către 67 de locuitori ai orașului Turnu Măgurele.
Evenimentele menționate de ziar se opresc în data de 8 februarie când domnitorul Alexandru Ioan Cuza ajunge în București și depune jurământul de credință în fața Biroului Adunării Elective.
Din cuprinsul ziarului UNIREA menționăm titlurile articolelor:
Actele oficiale pentru alegerea domnului
Programa pentru deschiderea Obșteștii Adunări din 16 ian. 1859
Adunarea electivă-Ședința secretă- discursul lui V. Boerescu
Alegerea domnului
Principatele Unite, Adunarea Electivă a Țării Românești
Actele oficiale după alegere
Discursul lui V. Boerescu
Principatele Unite Moldova și Țara Românească, ministerul din Năuntru
Principatele Unite Moldova și Țara Românească, Noi Alexandru Ioan I-iu
Entuziasmul produs de Unire
Cuza spre București
Cuza în București
Proclamația lui Cuza
Îndoita alegere a lui Cuza, judecată în străinătate.
În partea de jos a ziarului, pe toate paginile, se află redată piesa de teatru „Împăcarea” scrisă de An. Georgescu și jucată de elevii din Turnu Măgurele, piesă având ca subiect o alegorie a Uniri.

Organizator

Muzeul Județean Teleorman
Telefon
0247-314761
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Județean Teleorman – Alexandria
str. 1848 nr. 1
Alexandria, Teleorman 140033 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare