Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Araci, jud. Covasna: evenimentul cultural-literar „La umbra nucului bătrân” la Casa Memorială ’’Romulus Cioflec’’

10 iulie, 2018

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, în colaborare cu Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita şi Liga cultural-creştină „Andrei Şaguna”, organizează evenimentul cultural-literar tradiţional „La umbra nucului bătrân”, în data de 10 iulie 2018, începând cu ora 14.00, la Casa Memorială ’’Romulus Cioflec’’, Araci, județul Covasna


Cu această ocazie va fi lansat numărul 9 al revistei „CAIETELE DE LA ARACI”, publicație de literatură editată de Muzeul Național al Carpaţilor Răsăriteni, aflată în anul VI de apariție. Actualul număr este dedicat evenimentului național al Centenarului Marii Uniri, în mod special Unirii Basarabiei cu România. Menționăm că în perioada înfăptuirii Unirii Basarabiei cu România, anii 1917-1918, scriitorul Romulus Cioflec se afla la Chișinău, dovedind că este un bun prieten al românilor basarabeni și implicându-se în toate evenimentele, mai mici sau mai mari, petrecute în Chișinău în acea perioadă zbuciumată a istoriei.
Colectivul de redacție al revistei a avut în vedere activitatea lui Romulus Cioflec în Basarabia, așa se explică prezența unor articole legate de acest măreț eveniment. Cităm din sumar: Mitropolitul Ioan al Banatului, Doamne, șterge lacrima de pe obrazul iubitei noastre Basarabia!; Restituiri: Romulus Cioflec, „Pe urmele Basarabiei” (fragment din capitolul Slujitori ai cauzei moldovenești); Nicolae Scurtu, Câteva știri despre Romulus Cioflec; Luminița Cornea, Romulus Cioflec și ziarul „Românul” din Arad; Ion Popescu Topolog, Gânduri la Marea Unire; Iurie Colesnic, Un eveniment de neuitat – prima serbare a Unirii Basarabiei.

În cadrul evenimentului cultural-literar tradiţional „La umbra nucului bătrân” în data de 10 iulie 2018, vor fi derulate mai multe momente:

Ora 14,00 – Sosirea invitaţilor la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sf. Gheorghe

Ora 14,30 – Deplasarea la Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci, comuna Vâlcele, cu un microbuz pus la dispoziție celor interesați de către organizatori. Plecarea se va face din fața sediului central al Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, str. Gábor Áron, nr.16.
Ora 15,00 – Vizitarea Casei memoriale „Romulus Cioflec”, Araci
Ora 15,30 – La umbra nucului bătrân, din curtea muzeului – Prezentarea invitaţilor;
Ora 15.40 – Expunerea „Romulus Cioflec și Unirea Basarabiei cu România” (prezentare PowerPoint)
Ora 15,50 – Prezentarea colecției revistei „Caietele de la Araci” în cei șase ani de apariție – Prezintă prof. dr. Luminiţa Cornea, redactor-șef
Ora 16,00 – Lansarea revistei „Caietele de la Araci”, nr. 9, publicație editată de Muzeul Național al Carpaţilor Răsăriteni – prezintă prof. dr. Nicolae Scurtu, secretar de redacție
Ora 16,15 – Cuvântul colaboratorilor prezenți la eveniment.
Ora 16.40 – Dialog despre presa culturală – moderator: scriitorul Ion Popescu Topolog
Ora 17,00 – Momente muzicale cu Alexandra Voiculescu, elevă, clasa a XI-a, Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Brașov.
Vor participa: istoricul literar prof. dr. Nicolae Scurtu, membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala București; scriitorii Ion Popescu Topolog, Adrian Munteanu, Ionel Simota, Mihaela Malea Stroe, Adrian Lesenciuc, Luminița Cornea – membri ai Uniunii Scriitorilor, Filiala Braşov; colaboratori ai revistei „Caietele de la Araci”: Mihaela Aionesei (Târgu-Secuiesc), Maria Monica Stoica (Sf.Gheorghe), Cristina Vișan (Sf. Gheorghe), Marinela Brezeanu Ujvarosi (Sf. Gheorghe). Ne bucurăm că vor fi alături de organizatori membri ai familiei scriitorului Romulus Cioflec – fiicele Eleonora Popa și Gabriela Corodeanu (București), precum și membri ai familiei Episcopului Justinian Teculescu – Șerban Teculescu (Paris), Tudor Teculescu (București).
Centenarul Marii Unirii a făcut să crească interesul pentru o pagină importantă din istoria românilor – unirea Basarabiei cu România. Scriitorul Romulus Cioflec (1882-1955), născut la Araci, cu studii începute la Brașov și continuate în Vechiul Regat (Câmpulung Muscel și București), se afla în Basarabia, chiar la Chișinău, în acea zbuciumată perioadă a anilor 1917-1918, când s-a pregătit și s-a înfăptuit Unirea.
Legat prin fire nevăzute de marii intelectuali transilvăneni, care, de-a lungul istoriei, au fost luptători pentru limbă, credință, neam, tradiții, Romulus Cioflec se încadrează perfect în traseul acestora, în lupta pentru realizarea unității naționale, pentru realizarea unirii tuturor românilor.
Romulus Cioflec, un ardelean în care vibra sufletul întru iubire față de românii basarabeni și de neamul românesc, poate fi considerat unul dintre făuritorii Unirii Basarabiei cu Țara. Fără a fi un nume de rezonanță, și-a adus contribuția la realizarea marelui eveniment prin implicarea sa, mai mult sau mai puțin directă, în toate evenimentele, mai mici sau mai mari, petrecute în Chișinău în perioada de pregătire a Unirii din anul 1917, apoi în anul de grație 1918 și, în continuare, ca profesor, până în 1926, când va părăsi Chișinăul.
Romulus Cioflec, în perioada cea mai fierbinte a istoriei, a dovedit că este un bun prieten al românilor basarabeni. S-a simţit bine între ei, şi-a făcut prieteni, dar ceea ce este mai important a luptat pentru cauza lor, pe care o simţea şi a lui. Unirea Transilvaniei cu România a fost atunci un vis, la fel și Unirea Basarabiei cu România. Visul unor intelectuali! Un vis ce s-a realizat acum o sută de ani chiar de către acești remarcabili intelectuali, adevărați fii ai neamului românesc.
Manifestarea este coordonată și moderată de către prof. dr. Luminiţa Cornea.

Detalii

Dată:
10 iulie, 2018
Categorii Eveniment:
, , , ,

Organizator

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni – Sfântu Gheorghe
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Casa Memorială ’’Romulus Cioflec
Str. Principală nr. 301, Araci
Vâlcele, Covasna Romania
+ Hartă Google
Telefon
http://www.mncr.ro
Vezi site-ul web Loc de desfășurare