Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează a XI-a ediție a Anualei de Artă Religioasă în parteneriat cu prestigiosul Muzeu Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

13 aprilie - 11 mai

Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează a XI-a ediție a Anualei de Artă Religioasă în parteneriat cu prestigiosul Muzeu Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

Cu o săptămână înainte de Paşti, în Biserica Ortodoxă se prăznuieşte sărbătoarea intrării triumfale a Mântuitorului în Ierusalim înainte de Patimile şi Învierea Sa din morţi. Atunci toţi ținem în mâini semnele biruinţei, încă mai este vreme de mântuire, încep zilele sfintelor şi mântuitoarelor Patimi, în care Fiul lui Dumnezeu Şi-a vărsat preasfântul sânge pentru mântuirea sufletelor noastre. Să parcurgem deci, împreună, drumul Crucii în lumina vieţuirii sfinte!

În această perioadă încărcată de emoție, venim an de an și noi artiștii plastici, cu creațiile noastre, arta sacră fiind una din căile de cunoaștere și apropiere față de Dumnezeu, o reflexie a frumuseții desăvârșite a lumii nevăzute, acolo unde se înalță în lumină sufletul celor drepți, în templul Duhului Sfant.

Evenimentul propus este totodată un prilej de întâlnire întru bucurie a artiștilor plastici emmbri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, a altor artiști plastici sau restauratori de prestigiu din spațiul cultural românesc, colaboratori constanți ai expozițiilor organizate de către filiala noastră, cu cele mai recente creații specifice breslei noastre, conturând și o imagine de ansamblu a evoluției și tendințelor în arta sacră contemporană.

Expoziția se va desfășura în perioada 13 aprilie – 11 mai 2025 la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București, sălile arondate expoziției fiind „Sala H.H. Stahl” și „Foaierul H.H. Stahl”.

Vernisajul va avea loc în Duminica de Florii, pe 13 aprilie 2022, la ora 14.00.

Prezintă criticul de artă dr. Marius Tița și istoricul și teologul Florin Șerbănescu – consilier patriarhal.

Vă așteptăm să ne bucurăm de multă culoare și de o primăvară frumoasă!

Detalii

Începe:
13 aprilie
Se termină:
11 mai
Categorie Eveniment:
Site web:
https://muzeul-satului.ro/events/anuala-de-arta-religioasa/?occurrence=2025-04-13

Organizator

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Şos. Kiseleff nr. 28 - 30
București, București 011347 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare