Loading Events
 
 
  • This event has passed.

Atelier „Artă și simbol în ceramica populară de Tansa” la Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași

Atelier „Artă și simbol în ceramica populară de Tansa”

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași păstrează o valoroasă colecție de ceramică provenită din Tansa (județul Iași), renumit centru de olărit și un important complex meșteșugăresc la sfârșitul veacului XIX – începutul secolului XX. Expoziția „Ceramica de Tansa din patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei”, deschisă la Palatul Culturii din Iași, încântă și inspiră vizitatorii de toate vârstele, constituind totodată o provocare pentru echipa DICE – Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ, care vă invită la o nouă serie de ateliere: „Artă și simbol în ceramica populară de Tansa”.

Adresate persoanelor cu vârsta de peste 6 ani, atelierele sunt concepute să ducă mai departe povestea acestui meșteșug, bogat în simboluri și plin de culoare. Pe parcursul a aproximativ 90 de minute, participanții vor vizita expoziția „Ceramica de Tansa din patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei” și vor picta propriile vase, puse la dispoziție de organizatori, în Sala de Educație Muzeală de la Palatul Culturii. Biletul costă 20 lei/ persoană (prețul include vizita în muzeu și toate materialele necesare).

La cerere, atelierele pot fi programate, de marți până vineri, în intervalul orar 10.00 – 15.00, la tel. 0232 275 979 (interior 116), pe e-mail, la adresa ateliereledice@palatulculturii.ro sau prin mesaj pe pagina de Facebook @Atelierele DICE, cu cel puțin o zi înainte.

Participarea se face respectând normele în vigoare la data desfășurării evenimentului, accesul fiind permis în limita locurilor disponibile.

 

 

Manager,

Dr. Lăcrămioara Stratulat

Şef Secție Relaţii Publice,

Dr. Coralia Costaş

 

Details

Start:
22 October
End:
31 October
Event Category:

Organizer

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
View Organizer Website

Venue

Muzeul Etnografic al Moldovei – Complexul Muzeal Național “Moldova” – Iași
Piaţa Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1
Iași, Iași 700028 Romania
+ Google Map
View Venue Website

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *