Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Ateliere Muzeul Naţional de Artă Contemporană pentru acasă | Atelier de carte obiect

2 iulie, 2020 @ 08:00 - 15 iulie, 2020 @ 17:00 EEST

Please scroll down for English.

/RO: În cadrul Atelierelor MNAC pentru acasă, Muzeul Național de Artă Contemporană continuă seria activităților creative propuse copiilor prin programul Weekend la MNAC, adaptate pentru a se desfășura în intimitatea locuinței, alături de cei dragi. Săptămâna aceasta Mălina Ionescu recomandă un atelier din seria dedicată de MNAC tehnicilor și formelor de expresie artistice și inspirată de lucrări din colecția sa — atelierul de carte obiect. Mălina Ionescu este coordonatorul departamentului de educație MNAC.

Cărțile de artist sau cărțile obiect au fost realizate de artiști (dintotdeauna, dar cu precădere în a doua parte a secolului XX) ca lucrări de artă, dar și ca publicații cu diverse teme, cu tiraj mic sau de cele mai multe ori unicate – mereu diferite de formatul unei cărți obișnuite.

Atelier pentru acasă
Inspirați de artiști contemporani la MNAC
#15 Atelier de carte-obiect

Potrivit pentru: copii începând cu vârsta de 5 ani și adulți.
Instrucțiunile de mai jos sunt ilustrate în secțiunea Discussions a evenimentului.

Pentru inspirație vă propunem două lucrări din colecția muzeului, Cartea varză și Marea Carte de bucate (1987) de Constantin Petrașchievici.

Materiale de care vom avea nevoie: creioane, culori, hârtie, carton, materiale textile de orice culoare, mici obiecte, fotografii sau orice vă inspiră și poate deveni pagină sau copertă de carte, pensule, bandă adezivă sau adeziv (școlar sau aracet), capsator, ac și ață. Dacă nu ne descurcăm cu asamblatul sau lipitul, capsatul sau cusutul, cerem ajutorul unui adult.
Pasul 1: Alegem tema cărții noastre și ne imaginăm cum am putea să facem astfel încât tema cărții să fie reprezentată nu doar prin ilustrație sau text, ci și prin forma sau materialele cărții. Putem alege să ilustrăm și povestea sau poezia preferată, sau să scriem noi una. Cartea pe care o imaginăm poate să fie ușor sau imposibil de deschis sau citit, poate să aibă pagini scrise sau doar desenate și poate avea orice formă sau culoare.
Pasul 2: Putem începe prin realizarea cărții, fără text, ca un obiect de ce formă dorim sau caiet care urmează să fie umplut cu text: decupăm paginile și coperta în forma aleasă, capsăm, lipim sau coasem paginile una de alta și apoi lipim sau coasem și coperta, sau dimpotrivă.
Pasul 3: Putem începe prin a scrie și ilustra povestea aleasă pe fragmente de hârtie sau alt material, iar apoi să le asamblăm unul lângă altul sau suprapuse. Putem folosi pentru această operație și un capsator, adeziv, sau ac și ață. Distracție plăcută!
Ne poți trimite, dacă dorești, fotografii cu cărțile realizate de tine la adresa educatie@mnac.ro. Noi ne-am bucura să vedem ce te-a inspirat! Un nou atelier va fi publicat joi.

/EN: In the frame of the MNAC Bucharest Take-away Workshop series, the National Museum of Contemporary Art continues the activities for kids proposed in the frame of the Weekend at MNAC Bucharest program, adapted to take place within the privacy of your home, together with the loved ones. This week Mălina Ionescu recommends a workshop the series dedicated to art techniques and forms of expression inspired by works from the MNAC Bucharest Collection — the object book workshop. Mălina Ionescu is the coordinator of the Education Department at MNAC Bucharest.

Artist books or object books were made by artists (always, but specially in the second half of the twentieth century) as works of art, but also as publications with various themes, either in small print or unique – always different from an ordinary book format.

MNAC Bucharest Take-Away Workshop
Inspired by the contemporary artists presented at MNAC Bucharest
#15 Object Book Workshop

Recommended for: children aged 5 and up and adults.
The instructions below are illustrated in the Discussions section of the event.

For inspiration, we propose two works from the Museum’s Collection, The Cabbage Book and The Great Cookbook (1987) by Constantin Petraschievici.

You will need: pencils, colours, paper, cardboard, textiles of any color, small objects, photos or anything that inspires you and can become a page or cover of a book, brushes, tape or adhesive (school or white glue), stapler, needle and thread. If you can’t handle assembling or gluing, stapling or sewing yourself, ask for the help of an adult.

Step 1: Choose the theme of your book and imagine how you could represent it not only by illustration or text, but also by shape or material. You can choose to illustrate your favourite story or poem, or write one yourself. The book you imagine can be easy or impossible to open or to read, it can have written or drawn pages, and it can have any shape or color.

Step 2: Start by making the book without text, as an object of any shape you want, or as a notebook that will be filled with text. Trim the pages and the cover in the chosen form, then staple, glue or sew the pages together. In the end, glue or sew the cover, or choose not to.

Step 3: Start writing and illustrating the chosen story on pieces of paper or other materials, and assemble them next to each other, or over-layered. You can also use a stapler, adhesive, or needle and thread for this operation. Have fun!

You can send us photos of the books you made at educatie@mnac.ro, if you wish so. We would be happy to see what inspired you! A new workshop will be published on Thursday.

Detalii

Începe:
2 iulie, 2020 @ 08:00 EEST
Se termină:
15 iulie, 2020 @ 17:00 EEST
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Naţional de Artă Contemporană – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național de Artă Contemporană – București
tr. Izvor nr. 2 - 4, Palatul Parlamentului, aripa E4
București, București 050563 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare