Bacău: ANUALA UAPR 2025
16 ianuarie - 16 februarie

ANUALA UAPR 2025
La Galeriile „Alfa” ale Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău va avea loc vineri, 16 ianuarie 2026, ora 17.00, vernisajul și festivitatea de premiere ale Anualei 2025 a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Bacău. Manifestare artistică tradițională ce reunește creațiile recente ale artiștilor plastici membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din Bacău, aceasta oferă o imagine de ansamblu asupra direcțiilor și preocupărilor artistice ale acestora. Concepută ca o retrospectivă anuală, expoziția surprinde diversitatea expresivă și dialogul dintre generații, tehnici și viziuni estetice. Prin caracterul său constant și deschis publicului, Anuala UAP Bacău reprezintă un reper important și un eveniment esențial pentru viața culturală și comunitatea artistică locală.
Expoziția va fi deschisă publicului pentru vizitare până luni, 16 februarie 2026.