Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Bacău: EXPONATUL LUNII SEPTEMBRIE este AMBROZIA (Ambrosia artemisiifolia)

1 septembrie - 30 septembrie

VĂ INVITĂM SĂ VIZITAŢI EXPOZIŢIILE NOASTRE!

Începând de astăzi EXPONATUL LUNII SEPTEMBRIE este:
AMBROZIA (Ambrosia artemisiifolia)

Este o specie anuală de vară, din familia Asteraceae, denumită popular și floarea pustei sau iarba pârloagelor. Planta este monoică, robustă și poate atinge o înălţime de 50-150 cm, are rădăcină pivotantă.

Este considerată o buruiană originară din America de Nord şi invazivă în Australia, America de Sud, Africa, Europa, fiind frecvent întâlnită și în flora spontană din România Ambrozia s-a răspândit accidental în țările Europei, începând cu secolul XIX, prin transporturile de cereale, importurile de semințe, prin sol contaminat sau prin mașini agricole. În țara noastră, această specie s-a aclimatizat recent, primele mențiuni fiind din anul 1908, pentru regiunea Banatului.

Înfloreşte în iulie-august. Începând din luna august florile bărbătești produc polen, atingând apogeul în luna septembrie. Grăunciorul de polen cu un diametru de 25 microni este sferic și are suprafața acoperită de mici excrescențe.

Fructul este o achenă de culoare cenușie sau brună, ce are în interior o singură sămânță. Ambrozia are un potențial mare de răspândire, o plantă producând între 500 și 3000 de fructe. Semințele pot rezista și germina după o perioadă de latență de mai mulți ani.

Iarba pârloagelor reprezintă o problemă pentru culturile agricole dar și pentru sănătatea publică. Principalele afecțiuni pe care polenul acestei specii le poate provoca omului sunt rinita alergică, conjunctivita alergică și diferite afecțiuni astmatice.

Deoarece ambrozia este considerată o buruiană invazivă de carantină, iar polenul florilor poate declanșa reacții alergice, se recomandă combaterea sa prin mijloace mecanice (cosire) sau chimice (erbicidare).

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.