Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Bacau: SALONUL DE PRIMĂVARĂ AL ARTEI NAIVE – 2022

25 martie, 2022 - 8 aprilie, 2022

SALONUL DE PRIMĂVARĂ AL ARTEI NAIVE – 2022
EDIȚIA a XXXI-a
După cum ne-au obișnuit în ultimii treizeci și unu de ani, la fiecare sfârșit de martie, reprezentanții „naivilor” din cadrul marii familii a artiștilor plastici din România își dau întâlnire la Centrul de Cultură „George Apostu” pentru a onora cum se cuvine primăvara, anotimpul noilor începuturi. Altfel spus, vineri, 25 martie 2022, începând cu ora 13.00, cea de-a XXXI-a ediție a Salonului de Primăvară al Artei Naive va propune publicului participant o consistentă infuzie de culoare, de jovialitate și de candoare juvenilă, menită a aduce tuturor Bunavestire a trimfului luminii asupra întunericului, a căldurii regenerative asupra glacialului funest, a speranței asupra deznădejdii.
Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu”, evenimentul se va desfășura în spațiul expozițional al Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu” și se va derula după un program conturat în jurul expoziției de pictură și al ceremoniei de decernare a premiilor celei de-a XXXI-a ediții a Salonului. Comisia de jurizare din acest an este alcătuită din personalități ale universului plastic național, având următoarea componență: Olguța Pâțu, artist plastic, membru al UAPR – filiala Iași, Mari Bucur, artist plastic, membru al UAPR – filiala Bacău, și, nu în ultimul rând, un artist care nu mai are nevoie de nicio prezentare, sculptorul Gheorghe Zărnescu, în calitate de președinte al comisiei; ca de fiecare dată, juriul va decide asupra celor mai valoroase lucrări, dintre autorii nominalizați urmând să fie selectate și lucrările care vor fi răsplătite cu premiile acordate de cele două instituții organizatoare.
Cea de-a XXXI-a ediție a „Salonului de Primăvară al Artei Naive” va aduce în atenția publicului peste 140 de lucrări de artă plastică (pictură și sculptură), purtând semnătura celor 65 de creatori din diferite județe ale țării – Bacău, Ilfov, Iași, Brăila, Galați, Vaslui, Suceava, Caraș-Severin, Dâmbovița, Bihor și Prahova.
Programul zilei de 25 martie 2022 mai cuprinde recitalul Grupului instrumental din cadrul Ansamblului folcloric „Busuiocul” Bacău și alocuțiunile introductive ale reprezentanților instituțiilor organizatoare – Florin Zăncescu, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău, și Alin Popa, coordonator serviciu Proiecte, Programe, Promovare, Patrimoniu – Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”.
Pentru anul 2022, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub genericul „Trecut și Viitor – Paradigme ale Ființării”.

Detalii

Începe:
25 martie, 2022
Se termină:
8 aprilie, 2022
Categorie Eveniment:

Organizator

Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău
Telefon
0234/571.083
Email
cc.apostu@gmail.com
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău
Str. Crângului, Nr.18
Bacău, Bacău 600063 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare