Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Baia Mare: expoziția „Colecția Sasi Nagy Béla. Medalii și insigne românești pe tematică medicală”

28 decembrie, 2021 @ 08:00 - 31 ianuarie, 2022 @ 17:00 EET

La sfârşitul anului 2011, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi-a îmbogăţit patrimoniul științific cu impresionanta colecţie Sasi Nagy Béla. Colecţia însumează 2.202 bunuri culturale mobile, fiind formată din bunuri arheologice (288 bucăți), monede de argint şi de bronz din secolele I–IV d. Hr. (89 bucăți), medalii şi plachete atât românești, cât și străine cu tematică medicală (767 bucăți), respectiv insigne românești și străine cu tematică medicală (1.058 bucăți).

Anterior momentului achiziționării de către instituția muzeală, valoarea excepțională a pieselor din colecție era cunoscută numai de un cerc restrâns de prieteni și de colecționari, însuflețiți de pasiunea de a aduna vestigiile trecutului. În ziua de 23 mai 2008, sub genericul „Colecţii şi colecţionari”, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş a organizat expoziţia temporară „2500 de ani de medicină ilustrată în numismatică”, prin intermediul căreia au fost expuse aproximativ 600 de piese din colecția lui Sasi Nagy Béla. După valorificarea culturală de la Baia Mare, expoziţia a fost preluată de Muzeul Județean Satu Mare. La puţin timp după itinerare, inima lui Sasi Nagy Béla, care a bătut aproape o jumătate de secol pentru medalistică şi numismatică medicală s-a oprit pentru totdeauna.

După trecerea în eternitate a lui Sasi Nagy Béla, colecția a fost moştenită de Nagy Ileana, sora colecționarului. În a doua jumătate a anului 2011, Nagy Ileana a luat legătura cu conducerea muzeului nostru intenționând să îndeplinească o dorință importantă a fratelui său, aceea de a nu risipi, ci de a păstra într-o formă unitară şi compactă tezaurul numismatic și medalistic, adunat în aproximativ o jumătate de secol, în patrimoniul științific a muzeului băimărean. În acest context, cu susținerea financiară a Consiliului Județean Maramureș și prin intermediul programului de achiziții patrimoniale, în luna decembrie a anului 2011, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș a achiziționat colecția Sasi Nagy Béla, aceasta fiind una dintre cele mai importante colecții științifice deținute de instituția noastră muzeală.

Expoziția „Colecția Sasi Nagy Béla. Medalii și insigne românești pe tematică medicală” oferă publicului vizitator posibilitatea de a admira cele mai valoroase piese din colecția muzeală menționată. Din punct de vedere tematic, piesele medalistice expuse sunt structurate pe mai multe subteme: Personalităţi, Învăţământ medical – Universităţi, Spitale – Instituţii, Medicină militară, Crucea Roşie Română, Igienă, Congrese – Simpozioane medicale și Miscellanea. Expoziția mai cuprinde insigne cu tematică medicală, acestea făcând referire atât la Societatea Națională de Cruce Roșie din România și la alte organizații implicate în învățământul și asistența medicală, cât și la diferite congrese, simpozioane și reuniuni medicale românești.

Detalii

Începe:
28 decembrie, 2021 @ 08:00 EET
Se termină:
31 ianuarie, 2022 @ 17:00 EET
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul de Istorie și Arheologie Maramureș – Baia Mare
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul de Istorie și Arheologie Maramureș – Baia Mare
Str. Monetăriei nr. 1 - 3
Baia Mare, Maramureș 430406 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare