Loading Evenimente

« Toate Evenimente

Bârlad: Victor Eugen Mihai – expoziție de caricaturi „VEM – file din realitate” la Muzeul „Vasile Pârvan”

16 februarie - 18 martie

Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad vă invită sâmbătă, 16 februarie 2019, ora 10:30, la expoziția de caricaturi „VEM – file din realitate”, realizată de artistul Victor Eugen Mihai. În cei peste 30 de ani de activitate în arta caricaturii, VEM a reușit să-și creeze propria viziune artistică într-o manieră expresionistă și satirică. Realitatea văzută prin ochii artistului reflectă viața cotidiană ca un scenariu arhetipal în care omul își pierde sentimentele firești, devine confuz și acționează mecanic. Desigur, în tot acest univers imaginar pot fi interpretate foarte ușor atât situații comice cât și ironice. Victor Eugen Mihai este autorul albumelor de caricatură „Opriți Pământul, vreau să cobor!” (1995), „VEM MANIA” (1997) și „VEM” (2016).
„Filele” desprinse din realitatea lui VEM au fost expuse în peste 50 de țări, în special la saloane-concurs și publicate în albume internaționale de caricatură. Artistul a câștigat numeroase premii la competiții de profil, desfășurate în afara granițelor țării, dintre care amintim de „Best Cartoon Prize”, la Seoul, Coreea de Sud, în 2011, „Gold Medal”, la New York, în 2012 și „Special Prize” la Teheran, Iran, în același an, dar și la concursuri naționale de caricatură la Vaslui, Deva, Brăila, Slatina, Bacău ș.a.
Expoziția cuprinde peste 50 de lucrări grafice cu haz și poate fi admirată de publicul iubitor de umor până la data de 18 martie 2019. Alături de artistul băcăuan Victor Eugen Mihai va fi prezent dr. Laurențiu Chiriac de la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, care va ține o alocuțiune în deschiderea manifestării.
Vernisajul expoziției va avea loc la sediul central al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, str. Vasile Pârvan, nr. 1.
Organizator: Valentina Fornea, bibliotecar al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.

Detalii

Începere:
16 februarie
Se termină:
18 martie
Eveniment Categories:
,
Cuvinte cheie

Loc de desfășurare

Muzeul „Vasile Pârvan” – Bârlad
Str. Vasile Pârvan nr. 1
Bârlad,Vaslui731050Romania
+ Harta Google
Sit web:
muzeuparvan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *