
- Acest eveniment a trecut.
Bârlad: Muzeul „Vasile Pârvan” vă prezintă exponatul lunii iunie 2025: CONVENȚIA ÎNCHEIATĂ LA PARIS/ LA CONVENTION CONCLUE A PARIS
2 iunie - 30 iunie

Ediţia bilingvă (română-franceză) a acestei cărți a fost tipărită la Imprimeria C. A. Rosetti, Bucureşti, în anul 1859.
Exemplarul pe care-l deţinem este complet, prezintă coperte cartonate, pânzate, de culoare bleu-vert, foaie de forzaţ din hârtie obişnuită, de culoare roz, foaie de titlu, cotor pânzat, de aceeaşi culoare ca şi copertele, dimensiuni 8,5 x 6,5 cm. Cotorul are ştanţat, cu negru, titlul cărţii. Cele 665 de pagini ale Convenţiei de la Paris, încheiată la 19 august 1858, între Franţa, Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia şi Turcia, prezintă punctual chestiunile legate de reorganizarea Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi protocoalele celor 19 şedinţe desfăşurate. Exemplarul prezintă ex-libris: o ştampilă ovală „George Manu/Bucuresci”.
Tindem să credem că această carte a făcut parte din biblioteca personală a generalului şi ministrului de război Gheorghe (George) Manu (n. 1833 – d. 1911), fiul caimacamului Valahiei Iancu Manu şi al Anei Ghica, fiica marelui ban Alexandru Ghica.
Cartea face parte din Fondul scriitorului George Ivaşcu, fiind clasată, în prezent, în categoria Tezaur.
Muzeograf Alina Salcă