Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Bârlad: Sâmbătă 29 aprilie 2023, Muzeul „Vasile Pârvan”, vă invită să participaţi la Ziua Internaţională a Astronomiei (Astronomy Day).

29 aprilie, 2023

Vernisajul expoziţiei temporare cu instrumente optice folosite în astronomie.

Sâmbătă pe 29 aprilie 2023, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, vă invită să participaţi la Ziua Internaţională a Astronomiei (Astronomy Day).

Ziua Astronomiei se aniversează în fiecare an, într-o zi de sâmbătă din luna aprilie sau mai, când Luna este în preajma fazei de Primul Pătrar.

Mișcarea a început în California (SUA) în anul 1973, când astronomul amator Douge Berger (președintele clubului local Astronomical Association of Northern California), a decis că decât să invite oamenii să participe la o seară de observații astronomice într-un loc îndepartat de oraș, mai bine ar fi ca clubul de astronomie să organizeze observaţii astronomice în mijlocul orașului, și să arate obiectele cerești publicului trecător, care altfel nu ar avea ocazia să privească printr-un telescop.

Anul acesta Ziua Astronomiei la Bârlad va fi sărbătorită într-un mod cu totul inedit! Sâmbătă pe 29 aprilie 2023, ora 12:00, va avea loc vernisajul expoziţiei temporare cu instrumente optice folosite în astronomie. Toate telescoapele din dotarea instituţiei vor fi expuse în holul de la intrarea în muzeu. Mai mult de atât, în premieră va fi expus şi o reliplică a telescopului original a lui Galileo Galilei, cunoscut ca fiind primul om care a folosit un instrument optic şi a privit cerul! În cadrul acestei expoziţii vizitatorii vor avea ocazia să admire, tot în premieră, şi vechiul telescop folosit în anii 2013 – 2022, la astrofotografie şi cercetare ştiinţifică. Cu acest echipament la Observatorul Astronomic din cadrul instituţiei noastre s-a descoperit în anul 2015, Nova Roşie Luminoasă din galaxia Messier 101, cea mai importantă descoperire din istoria astronomiei româneşti, dar şi steaua variabilă Bârlad V1, în anul 2019.

De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia să vizualize imagini astronomice, realizate cu telescopul de astrofotografie sau cu aparatul foto pe trepied, în diferite deplasări în zona judeţelor Vaslui şi Bacău, în cadrul taberelor de astronomie şi astrofotografie.

Cu prilejul acestui eveniment vor fi invitaţi astronomii amatori de la Astroclubul „Substele”, înfiinţat acum doi ani şi au ca obiectiv popularizarea astronomiei în partea sud-estică a ţării. Unul dintre ei este vasluianul Cristian Grigore, recent intrat în rândul pasionaţilor de astronomie, dar foarte implicat în activităţi de popularizare! Va contribui la expoziţia amintită cu telescopul său personal: Newton pe montură Dobson de 40 cm, care va fi şi cel mai mare telescop expus în cadrul evenimentului. Activitatea va avea loc la Sediul Central, str. Vasile Pârvan nr. 1.

Programul va continua cu observaţii solare, de la ora 13:00, cu cel mai performant telescop pentru observaţii solare cu publicul din România, instrument care de asemenea va fi expus în cadrul activităţii amintite. Seara, începând cu orele 21:00 o să sărbătorim Ziua Astronomiei aşa cum ştim noi mai bine, cu telescopul în parcul din centrul oraşului (lângă statuia lui „Mihai Eminescu”), unde vom observa Luna, planetele Venus şi Marte.

Observaţiile solare şi cele nocturne din stradă, se vor desfăşura numai dacă cerul va fi senin!

Organizator:

Dumitru Ciprian Vîntdevară
Şef Serviciu Astronomie / Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad
Web site: https://astrobarlad.com

Facebook: www.facebook.com/astrobarlad

Detalii

Dată:
29 aprilie, 2023
Categorii Eveniment:
, ,

Organizator

Muzeul „Vasile Pârvan” – Bârlad
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul „Vasile Pârvan” – Bârlad
Str. Vasile Pârvan nr. 1
Bârlad, Vaslui 731050 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare