Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Bistrița: expoziția Vegetal a artistei Cornelia Tersanszki

18 ianuarie - 31 ianuarie

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită în data de 18 ianuarie 2023, ora 17 la expoziția artistei Cornelia Tersanszki cu titlul Vegetal.
Absolventă, în 1984, a Institutului Politehnic București, Facultatea de Automatică, artista urmează, între 2011-2014, din pasiune pentru artă, Școala Populară de Artă Bistrița. Începând din 2011, participă la numeroase expoziții de grup, în țară (București, Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Bistrița) și străinătate (Marea Britanie, SUA, India, Qatar, Italia, Portugalia, Germania, etc.) iar unele dintre lucrările sale fac parte din colecții private din întreaga lume.
Cornelia Tersanszki spune „în practica mea artistică folosesc în principal două tehnici foarte speciale: tehnica străveche a picturii pe sticlă inversată și cianotipul, fotografia alternativă. Expoziția cu titlul Vegetal cuprinde lucrări realizate în tehnica cyanotype.
„Am descoperit cianotipul în mod neașteptat. De fapt, pot spune că cianotipul m-a găsit pe mine și a fost dragoste la prima vedere.
Această tehnică magică de lucru cu plantele, cu soarele, vântul și apa, cu toate acele elemente care sunt efemere și eterne în același timp, m-a fascinat și m-a făcut să introduc cianotipul în practica mea artistică actuală.
Inventată în 1842 de Sir John Herschel, cianotipul este un procedeu specific care necesită ca un material natural, de obicei țesătură sau hârtie, să fie acoperit cu o soluție fotosensibilă – de obicei o combinație de citrat de amoniu feric și ferricianură de potasiu. Rezultă astfel reproduceri mono-tonale albastre ale negativului fotografic, denumit în mod obișnuit „blueprint”.
Cianotipul a luat naștere ca o formă populară de reproducere fotografică datorită lipsei de costuri și acurateței sale, ceea ce îl face util în scopuri arhitecturale și științifice.
Anna Atkins a fost prima care a experimentat cianotipul în alte scopuri. Ea a creat o serie de cărți în ediție limitată cu cianotipuri care documentau ferigi și alte plante din vasta sa colecție de alge marine, plasând specimenele direct pe hârtie acoperită și permițând acțiunii luminii să creeze un efect de siluetă. Prin utilizarea acestui proces de fotogramă, Anna Atkins este uneori considerată prima femeie fotograf.”
Vă așteptăm cu drag.
Dr.Alexandru Gavrilaș

Detalii

Începe:
18 ianuarie
Se termină:
31 ianuarie
Eveniment Category:
Site web:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=676281747618338&set=a.215790290334155

Organizator

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
Str. General Grigore Bălan nr. 19
Bistrița, Bistrița-Năsăud 420016 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare