Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Brăila: Lansare de carte: „Iubire la margine de eșafod”

14 aprilie, 2018 @ 11:00 - 12:00 EEST

Muzeul Brăilei „Carol I” vă invită sâmbătă, 14 aprilie 2018, ora 11, la lansarea cărții „Iubire la margine de eșafod”, de Elena Dumitrescu Nentwig – apărută la Editura „Istros”, anul acesta -, ce va avea loc în sala de festivități, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian, nr. 3).

Prezintă:

– dr. Valentin Popa, scriitor, muzeograf;

– dr. Viorel Coman, scriitor, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor – secția „critică și istorie literară”.

Moderator: prof. univ. dr. Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”.

***
Elena Dumitrescu-Nentwig s-a născut la Brăila. A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” București, la clasa profesorilor Valentin Teodorian și Hero Lupescu. Este soprană lirică a cărei recunoaștere internatională a avut loc după anul 1970, imediat după plecarea sa în exil. A cântat cu parteneri celebri pe marile scene din Germania, Austria, Franța, Spania, Italia, Olanda, Cehia, Polonia, Israel.

După încheierea carierei scenice, în cadrul studioului pe care l-a inițiat, predă lecții de canto tinerilor din Belgia și Portugalia, aflați la început de carieră.

În paralel, talentul literar nu i-a dat pace și de aceea scrie, în limbile română și germană, romane, piese de teatru, cărți pentru copii, care au avut ecouri favorabile în rândul cititorilor și în presa de specialitate.

În anul 2017, în cadrul Festivalului Internațional „Mihail Sebastian”, ediția a V-a, desfășurat în perioada 2-5 noiembrie, doamna Elena Dumitrescu Nentwig a lansat volumul „Credinciosul meu dușman”, tot la Muzeul Brăilei „Carol I”.

Odată cu lansarea volumului „Iubire la margine de eșafod”, publicul se va întâlni și cu celelalte volume ale autoarei: „Adevărate sau imaginate, de întâmplat s-au întâmplat…”; „Naufragiații din Brăila”; „Noi, romii și restul lumii”; „De răsfoit – Basme și povestiri pentru copii”; „Credinciosul meu dușman”.

Details

Date:
14 aprilie, 2018
Time:
11:00 - 12:00 EEST
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Brăilei „Carol I”

Venue

Muzeul Brăilei „Carol I”
Piața Traian nr. 3
Brăila, Brăila 810153 Romania
+ Google Map
View Venue Website