Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Brăila: Muzeul Brăilei „Carol I” – Secția Etnografie lansează proiectul „Interferenţe culturale interetnice”

23 februarie, 2019

Muzeul Brăilei „Carol I” – Secția Etnografie, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, Reprezența Galați-Tecuci lansează proiectul „Interferenţe culturale interetnice”, sâmbătă, 23 februarie, ora 11, la sediul Secției Etnografie (strada Polonă, nr. 14).

Obiectivele proiectului:

– promovarea identității culturale și a culturii scrise;

– valorificarea patrimoniului mobil și imobil.

Activități în cadrul proiectului:

– lansări de carte;

– conferințe:

– lecturi publice.

Proiectul debutează de Dragobete, cu o Întâlnire cu scriitorul Valeriu Valegvi.

Prezintă: Violeta Craiu, scriitor.

Moderator: dr. Brîndușa Ilie, muzeograf, secția „Etnografie”.

***

Pe numele real Vasile Muraru, Valeriu Valegvi este absolvent al Facultăţii de Drept din Iaşi, în anul 1981. A urmat apoi cursuri postuniversitare, tot la Iaşi, până în anul 1987. A activat în calitate de consilier juridic în perioada 1983 – 2011. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și autorul unui număr de 18 cărți, dintre care amintim:

– Cartea capricornului în echinocții (antologie de poezie 1995 – 2010), Editura Opera Magna din Iași, 2011;

– Amintiri din larg (antologie de poezie), Editura Tipo Moldova din Iași, 2012;

– Octombrie reloaded, poeme, Editura Opera Magna din Iași, 2013;

– Memoria amiezilor, poeme, Editura Opera Magna din Iași, 2014;

– Seducția interiorului, poeme, Editura InfoRapArt din Galați, 2016;

– Până unde aruncă undița sufletul?, micro-eseuri, Editura Opera Magna din Iași, 2017;

– Arcă-n vremi de mătase, poeme, Editura eCreator din Baia Mare, 2017;

– Eva printre degete, poeme, Editura Detectiv Literar din București, 2018.

A publicat în mai multe reviste precum: Urmuz, Poezia, Tecuciul literar-artistic, Feed Back, Detectiv Literar, Axis Libri, ș. a.

E redactor la revista Tecuciul literar-artistic din anul 2017.

A obținut premii literare: Premiul al II-lea pentru poezie la Festivalul Național de Creație Vrancea Literară din anul 2014; Premiul de excelență pentru întreaga activitate literară acordat de revista Boema din Galați în anul 2015.

Este prezent în antologii după cum urmează:

– Balcanica (antologie de poeți români și din Bosnia Herțegovina), Editura Proilavia, Brăila, 2013;

– Antologie de poezie română contemporană (cu traduceri în limbile franceză, engleză și germană) în colecția Opera Omnia, Editura Tipo Moldova din Iași, 2014;

– Antologia Bibliotecii revistei Convorbiri Literare, Iași, 2015;

– Mirajul mamei – Cele mai frumoase poezii despre mamă (antologie și de poezie internațională), Editura InfoRapArt, Galați, 2015.

Este menționat în următoarele lucrări:

– Spiritul gălățean pe treptele afirmării de sine, de Ionel Necula, Editura Axis Libri, Galați, 2013;

– Galațiul în spațiul cultural național, de Zanfir Ilie, Editura Convorbiri Literare, Iași, 2013;

– O samă de scriitori, de Dumitru Anghel, Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila, 2014;

– Întâlnire cu o carte, de Lucia Pătrașcu, Editura Lucas, Brăila, 2016;

– Dicționarul scriitorilor gălățeni, de Zanfir Ilie, Editura Axis Libri, Galați, 2016.

Despre autor au mai scris: Virgil Panait, Liviu Apetroaie, Ion Manea, Florin Dochia, Daniel Corbu, Mioara Bahna, Firiță Carp, ș. a.

Details

Date:
23 februarie, 2019
Event Category:

Organizer

Muzeul Brăilei „Carol I”

Venue

Muzeul Brăilei „Carol I” – Secția Etnografie
Polonă nr. 14
Brăila, Brăila 810022 Romania
+ Google Map
View Venue Website