- This event has passed.
Brad, jud. Hunedoara: ateliere „de bătut toaca” și „de împistrit ouă” la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad
27 martie, 2018 @ 09:00 - 30 martie, 2018 @ 14:00 EEST
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, prin intermediul Muzeului de Istorie Locală și Etnografie Brad și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită să participați și în acest an la o serie de acțiuni prilejuite de Postul Mare, cu o semnificație deosebită pentru creștini și care ne apropie de sărbătoarea Paștelui. Este vorba despre o serie de ateliere „de bătut toaca” și „de împistrit ouă” care se vor desfășura la sediul instituției din municipiul Brad, situat pe strada Cloșca, numărul 4.
Cele două ateliere se vor desfășura zilnic, în perioada 27 – 30 martie 2018, cei interesați fiind așteptați între orele 09 – 14.00.
„Organizăm pentru al doilea an consecutiv aceste ateliere prin care ne dorim să atragem cât mai mulți tineri spre mediul muzeal, astfel încât să ne amintim de satul zărăndean de altădată, când în Postul Paștelor prin grădini și pe dealuri se auzea glas de toacă, iar bunicile noastre împistreau cu multă migală și îndemânare ouăle atunci luate din cuibare, dându-le o nouă înfățișare, îmbrăcându-le în haine noi și colorate cu care să se poată prezenta și ele la biserică în ziua de Înviere”, precizează Monica Dușan, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie Locală și Etnografie Brad.