Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bran: expoziţia “ICOANE ŢĂRĂNEŞTI PE STICLĂ DIN ŢARA BÂRSEI ŞI ŢARA FĂGĂRAŞULUI”.

12 aprilie, 2022 - 30 aprilie, 2022

EVENIMENTE MINUNATE LA MUZEUL NAŢIONAL BRAN
Vernisaj şi simpozion – cu prilejul Sărbătorilor Pascale
Marţi, 12.04.2022, la MNB a avut loc vernisajul expoziţiei temporare “ICOANE ŢĂRĂNEŞTI PE STICLĂ DIN ŢARA BÂRSEI ŞI ŢARA FĂGĂRAŞULUI”.
Pentru că Sărbătoarea Pascală este una dintre cele mai importante sărbători anuale creştine şi comemorează evenimentul fundamental al creştinismului – ÎNVIEREA LUI IISUS HRISTOS, la muzeu s-a organizat o expoziţie de icoane din bogatul său patrimoniu.
Icoana este o imagine a unor ipostaze sau acţiuni ale divinităţii, ori a unor sfinţi.Ce puteam pregăti prentru această mare sărbătoare, dacă nu, o expoziţie de icoane, aceste 22 de splendori ale creativităţii artistice şi religioase născute din bogata tradiţie crestin ortodoxă. Icoana a fost şi va rămâne puntea de legătură dintre om şi Dumnezeu, dar nu este doar o fereastră deschisă către perfecţiune, ci şi o cale de acces către sufletele şi lumea celor care au creat-o, către universul cotidian al meşterilor iconari în viziunea cărora profanul şi sacrul convieţuiesc armonios.
Cu ocazia vernisajului a avut loc şi simpozionul dedicat acestor sărbători, evenimente la care au participat personalităţi, specialişti, dar şi colectivul muzeului. S-au purtat discuţii interesante, pline de emoţie, pe tema iconografiei, totul finalizându-se cu impresii spectaculoase şi felicitări la adresa muzeului.
Alături de directorul general al instituţiei dr. Mihail Ion Gorgoi,au fost prezenţi numeroşi invitaţi, printre care:
prof. univ. dr. Ioan Opriş, primarul loc. Bran Cosmin Feroiu, dir. gen. al Muzeului Ţării Făgăraşului Valer Literat dr. Elena Băjenaru, dir. gen. al Muzeului de Etnografie Braşov dr. Alexandru Stănescu, dir. Direcţia Jud. Pentru Cultură Braşov Ruxandra Stefan, preşedintele Asociaţiei Fiii şi Prietenii Branului dr. Emil Stoian, preot Ştefan Spârchez, şef secţie Muzeul Ţării Făgăraşului Valer Literat Gheorghe Faraon, dir. Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului Bv Florin Luca, viceprimar loc. Bran Gabriel Moja, expert Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bv dr. Gheorghe Mitran, consilier Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bv Raluca Moscaliuc, şef birou relaţii publice Muzeul de Etnografie Bv Bogdana Balmuş, preşedinte Subfiliala Cultul Eroilor Bran col. r. Sebastian Măluşelu, secretar Cultul Eroilor, col. r. Ovidiu Butnariu, membru Cultul Eroilor ing. Sandu Darie, membru Cultul Eroilor ing. Horia Tătulea, fost şef secţie Muzeul Satului Brănean Gheorghe Enescu, meşter popular Adriana Grecu.
Colectivul MNB s-a alăturat evenimentului şi a încurajat şi susţinut echipa inimoasă care a pus umărul şi sufletul pentru ca această frumoasă expoziţie să ia naştere. Iniţiativa, responsabilitatea, sprijinul, implicarea şi dedicarea de care a dat dovadă această echipă au fost succesul acestei acţiuni. Nicoleta Mititean, Anemona Todor, Maria-Cristina Pop, Luana Cojanu, Daniel Apostol, Cristian Todor, constituie echipa care mulţumeşte tuturor colegilor implicaţi: Ioana Brătulescu, Bianca Berbece, Maria Călăican, Anca Cocă, Doralina Buda, Gabriela Moroie, Viorica Babeş, Aurora Iancu, Moise Chirciu.
Sperăm, ca toţi cei care vor trece pragul muzeului şi vor privi icoanele să simtă fiorul sfânt, dar şi serenitatea transmisă de către aceste reprezentări ale sacrului.

Details

Start:
12 aprilie, 2022
End:
30 aprilie, 2022
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/muzeulnationalbran.ro/posts/965968190772014

Organizer

Muzeul Național Bran
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național Bran
str. Aurel Stoian nr. 14
Bran, Brașov Romania
+ Google Map
View Venue Website