Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Bran: OBIECTUL LUNII noiembrie 2025 – Cartea „De la inima mea la inima lor” („Dal mio cuore al loro cuore”)

3 noiembrie - 30 noiembrie
OBIECTUL LUNII OCTOMBRIE
Cartea „De la inima mea la inima lor” („Dal mio cuore al loro cuore”) este una dintre cele mai intime și emoționante lucrări ale Reginei Maria a României, publicată inițial în limba italiană. Ea adună reflecții, scrisori și gânduri adresate poporului său, scrise cu profunzimea și sensibilitatea care au făcut-o atât de iubită, motiv pentru care a fost aleasă ca obiect al lunii octombrie.
Uneori, o carte poate fi mai mult decât o simplă colecție de pagini și cuvinte, poate fi un buchet de sentimente, un liant între inimi, așa cum este volumul „Dal mio cuore al loro cuore”, o carte care nu se citește doar cu ochii, ci se simte cu sufletul, una dintre acele mărturii rare în care cuvintele clădesc legătura dintre un suveran și poporul său.
Scrisă de Regina Maria, femeie, mamă, regină și simbol al unei epoci, această carte adună gânduri, trăiri și confesiuni sincere, născute din iubirea ei profundă pentru oameni și pentru țară. Fiecare pagină poartă parfumul acelei epoci binecuvântate și forța unei inimi care a bătut mereu pentru România. Dincolo de imaginea oficială, cartea aceasta ne dezvăluie inima Reginei, o inimă care a știut să simtă, să iubească, să plângă și să spere. În paginile ei, vocea Reginei Maria se transformă într-un glas cald, apropiat, care ne vorbește peste timp despre frumusețea, credința și fragilitatea umană.
„Dal mio cuore al loro cuore” nu este doar o lucrare literară, ci o confesiune, o scrisoare deschisă către poporul pe care l-a iubit necondiționat. În cuvintele ei răzbate o sinceritate rară, o dorință de a lăsa o amintire vie, o urmă luminoasă în sufletul celor care vor veni după ea. O invitație la introspecție, la recunoștință și la înțelegerea unei femei care a știut să transforme datoria în artă și suferința în frumusețe.
În multe pasaje, Regina Maria se prezintă nu ca monarh, ci ca mamă a unui popor. Ea dorește să atingă „inimile tuturor”, de la cei mai umili până la cei privilegiați, printr-un limbaj poetic, cald și plin de imagini, chiar și atunci când evocă durerea, scrisul ei transmițând lumină și speranță.
Cartea „Dal moi cuore al loro cuore” prezintă legătura broșată, original, cu hârtie de culoare maro. Coperta față poartă decoruri și informații în culorile: verde și albastru închis. Central apare coroana reginei, purtată în ziua încoronării, înconjurată de o altă coroană de spini, de culoare verde. În partea de sus, stânga, apare semnătura reginei tot în culoarea verde, titlul cărții, autorul și anul apariției scris în cifre romane apar în culoarea albastru închis.
Cartea este îmbogățită cu ilustrații realizate de Stoica Dumitrescu, unul dintre cei mai prolifici pictori ai Marelui Război, rămas în anale ca D. Stoica ( nume sub care își semna lucrările).
OBIECTUL LUNII prezentat ne amintește că istoria nu trăiește doar în documente și monumente, ci și în emoția sinceră a celor care au iubit cu adevărat această țară.
„Doresc să pot ajunge până la inimile celor pentru care bat, și dacă voi reuși, voi ști că n-am trăit în zadar. (Regina Maria „De la inima mea la inima lor”)

Detalii

Organizator

Loc de desfășurare