- This event has passed.
Braşov: Trei capodopere ale artei româneşti la Braşov
8 decembrie, 2011
Muzeul de Artă Braşov în colaborare cu casa de licitaţii Artmark organizează joi, 8 decembrie 2011, ora 12.00, la sediul Muzeului de Artă Braşov din B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol), evenimentul „Trei capodopere ale artei româneşti la Braşov” – prezentarea lucrărilor de artă din colecţii particulare incluse în expunerea Muzeului de Artă Braşov. În cadrul evenimentului vor vorbi despre parteneriatele dintre muzee şi colecţionarii de artă Alexandru Bâldea – Managing Partner Artmark, Eugen Voicu – preşedinte Certinvest şi Bartha Árpád- directorul Muzeului de Artă Braşov.
Evenimentul face parte dintr-un program mai amplu, iniţiat de casa de licitaţii Artmark, care îşi propune să faciliteze colaborarea dintre muzee şi colecţionari particulari. Datorită generosului acord al proprietarilor pentru expunere, unele dintre cele mai valoroase lucrări tranzacţionate în ultimii ani pe piaţa de artă din România vor putea fi admirate timp de doi ani la Muzeul de Artă Braşov, intrând astfel în circuitul public. În cadrul evenimentului vor fi prezentate public lucrările de artă care vor fi incluse în expunerea Muzeului de Artă Braşov (Nicolae Grigorescu, Ţărancă în vatră la Rucăr; Ştefan Luchian,Ţărăncuţă; Gheorghe Petraşcu, Casă ţărănească). Două dintre opere aparţin unui colecţionar privat, iar cea de-a treia se află în posesia primului fond de investiţii în artă din România, Certinvest.
Mai multe amănunte pe: http://www.muzeulartabv.ro/Evenimente.
PERSOANĂ DE CONTACT
Radu Popica, Şef Secţie Artă
Tel. 0740/804166
E-mail: radu.popica@muzeulartabv.ro