București: expoziția Dealul Spirii 1848-2018

O noapte ca oricare alta…

Târgul Bucurescilor îşi doarme somnul liniştit, aşa cum a ştiut el mereu s-o facă în fiecare noapte când nu este vreo sărbătoare mai cu fason, deranjat, poate, pe alocuri de cântările pe mai multe voci, ale unor cheflii ce încă mai trag cu lăutarii pân’ la ziuă.
Deodată, liniştea este spartă de câteva ta-ta-ta-uri scurte şi repetate de goarnă, ordine strigate scurt şi, apoi, imediat, ta-ta-ta-urilor li se alătură dangăt de clopot de alamă lustruită, ropot şi scântei de potcoave şi benzi de fier de la roţile trăsurilor de incendiu.

Comanda de pompieri a oraşului, (primul nume al companiei), aleargă, cu iuţeală, către locul unde flăcările mistuie fără oprelişti, pentru a le pune pinteni şi zăbală de apă din pompe şi furtune. Căci, de la 1845, de unde ne vin şi znac-urile, bieţii bucuresceni nu mai aveau linişte când auzeau semnalele de goarnă şi clopot, pentru că, spaimă mai mare nu era alta decât FOCUL! Cum văzuseră ei, doar, la focul cel mare, din 1847.

Compania de pompieri, însă, ştia a sălta puşca precum tulumba. Un an mai târziu, la 13 septembrie 1848, în ciocnirea între infanteriştii şi pompierii români, pe de-o parte şi infanteria, cavaleria şi artileria otomană, pe de alta, pompierii s-au ridicat, atât prin curaj cât şi prin instruire, la nivelul camarazilor lor din Cazarma din Dealul Spirii. Cele şase companii române, (cinci de infanterie şi una de pompieri), au ţinut piept două ore şi jumătate unor trupe superioare numeric, reuşind chiar, pentru ceva timp să preia iniţiativa, capturând tunurile inamice şi trăgându-le salvă în contra celor ce se pregăteau să le folosească.

Dovada cea mai bună a bravurii stau cele două medalii PRO VIRTUTE MILITARI, aici de faţă, prima decoraţiune românească, de altfel, apărută la 1860, ce comemora chiar această bătăile. Bravură au arătat şi urmaşii lor (care au purtat coiful aici expus, model 1873), deveniţi, în timp artilerişti teritoriali, cei care au tras, din tunurile bateriilor dunărene, salvele independenţei, sau, chiar, au ajuns până la Plevna. Tot a lor este acvila drapelului, md. 1872, înmânat de domnitorul Carol, la Băneasa.

Urmaşii lor, care au purtat tunica aici de faţă, md. 1881, arată chiar legătura cu artileria pe care o aveau, atunci, pompierii.

Tot aici vedem şi două medalii VIRTUTE MILITARĂ, de pace, md. 1872, clasa I, pentru ofiţeri şi clasa a II-a, pentru trupă, ce au împodobit şi piepturile pompierilor curajoşi. Să ne amimtim, doar de cei care au luptat cu flăcările castrofei feroviare de la Ciurea, din noaptea de Anul Nou, între 1916 şi 1917, sau la incendiul de la Spitalul militar din Huşi, din 1917.
Şi, dacă am amintit de primul război mondial, expunem o capelă pentru trupa COMPANIEI DE POMPIERI A ORAŞULUI BUCUREŞTI, md. 1912/16, purtată de acei militari-pompieri retraşi la Iaşi, sau în alte oraşe şi care au luptat cu flăcările în spatele frontului.

Şi, pentru că istorioara noastră a început cu o poveste de noapte, se cade să încheiem la fel. Drapelul, aici de faţă, cu acvila şi pânza, md. 1930, înmânat de regele Carol al II-lea pompierilor Capitalei, la 10 mai 1933, este cel sub faldurile căruia juraseră aceia, care, în zorii zilei de 15 iunie 1938, alergau tot în sunet de clopote, dar acum, caii fuseseră înlocuiţi cu motoarele autospecialelor de intervenţie, pentru a stinge sinistrul incendiu produs în acea noapte ploioasă, la Muzeul Militar Naţional din Parcul Carol I.

https://www.facebook.com/muzeul.militar/posts/1889540937791237?__tn__=K-R