Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Expoziția „Horia Maicu – Arhitect al Secolului XX”

22 aprilie @ 00:20 EEST

În foaierul Sălii Media, o expoziţie inedită şi interesantă a fost vernisată recent, în prezenţa a numeroase personalităţi ale arhitecturii româneşti, între care Romeo Belea, arhitectul noului TNB, prof. dr. Radu Tănăsoiu, prof. dr. Emil Barbu Popescu.
Expoziţia cuprinde peste 80 de planşe cu planuri de arhitectură, fotografii şi schiţe realizate de una din cele mai pregnante personalităţi ale arhitecturii româneşti, Horia Maicu (1905-1975). Cele mai multe dintre acestea ilustrează activitatea desfăşurată la Constanţa.

Expoziţia din foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional din Bucureşti este realizată de un grup de studenţi la arhitectură, ai Universităţii Spiru Haret, coordonaţi de conferenţiar dr. arh. Doina Teodorescu şi include rodul unei ample activităţi de cercetare desfăşurate de ei prin arhive constănţene, precum şi planşe din Arhiva personală Horia Maicu aflate în colecţia dlui Daniel Balint. Acesta le-a descoperit şi salvat dintr-un tomberon de pe strada Batiştei din Bucureşti, unde ilustrul arhitect şi profesor al Facultăţii de Arhitectură „Ion Mincu” a locuit în cea de-a doua parte a vieţii sale.
Valoroasa expoziţie „Horia MAICU – Arhitect al Secolului XX” vă aşteaptă s-o vizitaţi, la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde veţi putea afla numeroase alte informaţii interesante, până la data de 13 decembrie 2015. Detalii la

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-20647878-foaierul-salii-media-tnb-expozitia-horia-maicu-arhitect-secolului.htm

Detalii

Dată:
22 aprilie, 2025
Oră:
00:20 EEST
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
,