
- Acest eveniment a trecut.
București: invitație Prezentare de artist Ion Grigorescu, MNAC: miercuri, 22.04.2015, 18:30
27 aprilie @ 06:50 EEST
Prezentare de artist: Ion Grigorescu
MNAC: miercuri, 22.04.2015, ora 18:30
Muzeul Național de Artă Contemporană continuă seria de întâlniri și dezbateri în cadrul expoziției „Învățământul artistic bucureștean și arta românească după 1950” (curator Adrian Guță), cu un eveniment avându-l ca invitat pe Ion Grigorescu, într-un dialog cu Călin Dan.
Unul dintre pionierii experimentalismului românesc al anilor ’70 – ’80, artist cu o activitate complexă ce traversează practic toate mediile, de la pictură la video, de la sculptură la performanță, Ion Grigorescu abordează în opera sa de o abundență impresionantă teme precum sexualitatea, corpul uman, peisajul și mai ales omniprezența politicului.
Ion Grigorescu a devenit în ultimii ani o personalitate emblematică pentru felul cum e receptată cultura din România pe plan internațional. El rămâne, în pofida incontestabilului succes, un gânditor subversiv și un activist cultural cu salturi de idei întotdeauna deconcertante, fiind tot odată la ora actuală unul dintre cei mai respectați și iubiți artiști din România.
Copyright © MNAC: Ion Grigorescu, Suflet bun, suflet rău (Lupta cu dragonul), detaliu, 1986 – 1987
tehnică mixtă pe hârtie, 66 x 57 cm, Colecția MNAC
Intrarea este liberă. Se asigură accesul cu automobilul propriu și / sau cu taximetre.
Sponsor: Crama Oprișor
Parteneri media: Igloo, Zeppelin, Șapte Seri, feeder, Radio France Internationale, energiea, weART, Vision Media Plus, Kepi Consult, Institute – The Magazine.
__________________________________________
MNAC Central
Muzeul Național de Artă Contemporană / The National Museum of Contemporary Art
Palatul Parlamentului, Aripa E4 / The Palace of Parliament, Wing E4
Str. Izvor 2-4, 050563 București (RO) / Izvor St. 2-4, 050563 Bucharest (RO)
Acces prin / Acces from Calea 13 Septembrie, Poarta B3 / Gate B3
Miercuri – Duminică / Wednesday – Sunday, 10h – 18h
T/ 021 318 91 37, F/ 021 318 91 38
info@mnac.ro www.mnac.ro