
- Acest eveniment a trecut.
București: Lansarea cărții ”În Ocnițe”, autor Nicolae Sava la Muzeul Satului, 26 iunie, ora 16.00
27 aprilie @ 02:52 EEST
Artistul Nicolaie Sava îşi lansează cartea de debut cu 114 rubaiate având titlul ÎN OCNIŢE, alături de expoziţia cu ilustraţiile originale realizate pentru fiecare catren, o călătorie inedită în lumea de forme şi culori de sorginte bizantină. Cele 114 ilustraţii realizate pe format A4, în tehnica tempera pe hârtie, reprezintă letrina fiecărui rubaiat în care se dezvoltă, dezinvolt, ideile filozofice, sau densele trăiri exprimate în catren. Ilustraţiile au fost realizate de-a lungul a trei ani, în timpul liber, atunci când artistul cobora de pe schelă, în special toamna şi iarna, încărcat deja de suflul trăirilor şi al energiilor învăluitoare emanate de sfinţii pictaţi sau restauraţi.
Artist ancorat în realităţile vieţii sociale, cotidiene, a trăit fiecare eveniment important pe care l-a asimilat şi reflectat în creaţia sa, ca un martor activ în agora zilelor noastre, neputând trece nepăsător fără a lua atitudine.
Lansarea cărţii şi vernisajul expoziţiei vor avea loc duminică 26 iunie 2016, orele 16.00, în cadrul Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti, sala de conferinţe şi foaierul Victor Ion Popa.
Prezenţi la manifestare, academicianul Răzvan Theodorescu şi criticul de artă Pavel Şuşară vor vorbi despre autor şi despre cartea sa, iar Amalia Ciolan, actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti va recita versuri din volumul prezentat.
În cadrul manifestării, Corul Asociaţiei de Muzică Bizantină PSALTIS, dirijor Florin Leonte, va susţine un concert de muzică psaltică.
Mai multe informaţii:
Biroul Relații publice
021 317 91 03 / int. 178