
- This event has passed.
București: Piesă de teatru -FUGATO LABILE: CAMILLE CLAUDEL
30 noiembrie @ 00:40 EET
Vineri, 21 aprilie 2017, ora 19.00, Sala Auditorium – Intrare liberă
În conexiune cu expunerea temporară în Galeria de Artă Europeană a operei de artă Sculptorul Rodin, pictând, de Camille Claudel (1 martie – 4 iunie 2017) în cadrul programului de conferinţe Opere în prim plan, Muzeul Naţional de Artă al României vă invită la o piesă de teatru dedicată vieţii şi operei sculptoriţei franceze menită a pune în valoare personalitatea unei artiste mai puţin cunoscute pe scena artistică modernă.
Piesa de teatru va prezenta publicului o perspectivă actuală asupra biografiei şi creaţiei sculptoriţei, într-o perioadă în care opera ei este recuperată la nivel internaţional prin expoziţii temporare şi cataloage dedicate, evenimente care au culminat recent cu deschiderea unui muzeu închinat lui Camille Claudel la Paris.
,,Camille Claudel. Femeia artist cunoscută mai mult pentru relaţia ei cu Rodin (căruia i-a fost elevă, confidentă, amantă şi muză) şi-a depăşit timpul şi a fost dată uitării chiar de oamenii cei mai apropiaţi ei. Un destin remarcabil, atât prin forţa cu care a pătruns şi a reuşit în lumea artistică, cât şi prin tragismul care i-a marcat sfârşitul. Paul Claudel fratele ei mai mic, spunea că ar fi fost înzestrată cu toate darurile; considerată genială, inteligentă, cultivată, de o frumuseţe izbitoare – a fost dăruită acestei lumi pentru a revela frumosul. Camille Claudel a adus sculptura într-un punct în care echilibrul sfida zborul. Nu a fost însă lăsată să zboare. Nu o permiteau prejudecăţile timpului, Nu se cădea, Nu era voie… Camille Claudel a luptat cu fiecare NU al timpului ei… devenind ea însăşi un NU, refuzând să mai lucreze, să mai existe. A trebuit să treacă aproape un secol pentru a se i se recunoaşte geniul.“ declară regizoarea piesei, Liana Ceterchi.
Fugato Labile: Camille Claudel
Distribuţie: Liana Ceterchi, Teodora Toader, Cezara Munteanu
Traducerea: Edith Negulici
un spectacol al Asociaţiei Femeilor din Teatru IF…/DACĂ …PENTRU FEMEI
Muzeul Naţional de Artă al României, Sala Auditorium
Vineri, 21 aprilie 2017, ora 19.00 – Intrare liberă
Vineri 12 mai 2017, ora 19.00 – Intrare liberă
2. Vizite ghidate în expozița Pictură românească din colecția Fundației Bonte
Muzeul Colecțiilor de Artă(Calea Victoriei nr.111) vă invită la o serie de vizite ghidate cu tema Colecții și colecționari-Incursiune în arta plastică românească modernă din colecția Bonte, în zilele de sâmbătă, 22 aprilie, ora 11:00 și sâmbătă, 29 aprilie, ora 11:00.
Expoziția de la Muzeul Colecțiilor de Artă reunește 57 de lucrări realizate de artiști dintre cei mai prestigioși, dintre care nu puteau lipsi Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Francisc Șirato, Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu, Magdalena Rădulescu, Alexandru Ciucurencu din colecția Fundației Bonte. Interesat să descifreze nota specifică picturii românești moderne, omul de afaceri portughez Alain Bonte a construit în anii șederii sale în România o colecție cu un profil unic prin consistența selecției și calitatea lucrărilor.
Expoziția este deschisă în perioada 14 februarie-30 aprilie 2017.
Participarea la vizitele ghidate este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei 49-53, sector 1, București, cod 010063
E-mail: comunicare@art.museum.ro, Website: mnar.arts.ro