
- Acest eveniment a trecut.
București: Prezentare de artist: Ștefan Câlția la Muzeul Național de Artă Contemporană, miercuri, 6 mai, ora 19:00
9 iunie @ 01:48 EEST
Prezentare de artist: Ștefan Câlția
MNAC: miercuri, 6 mai, ora 19:00
Muzeul Național de Artă Contemporană continuă seria de întâlniri și dezbateri în cadrul expoziției „Învățământul artistic bucureștean și arta românească după 1950” (curator Adrian Guță), cu un eveniment avându-l ca invitat pe Ștefan Câlția, într-un dialog cu Adrian Guță.
Parcursul lui Ștefan Câlția (n. 1942) are o autonomie stilistică dincolo de mode, însoțind evenimentele artistice ale contemporaneității prin meditații și reverii personale transpuse în pictură, desen, gravură, carte. Fără a fi vorba de o traducere a actualului în termenii perenității, lucrările lui Ștefan Câlția vorbesc totuși despre prezent prin simboluri general valabile, aflate într-o directă legătură cu “viața” și “lumea”. Artistul percepe universul ca pe un tot, compus din lucruri limpezi, inseparabile, care jalonează armonios traiectoria vieții. Atât lucrările sale, cât și prezența sa magnetică, de patriarh al artei contemporane compun o poveste despre firescul vieții, înțeles ca loc, natură, carnavalesc ori călătorie.
Copyright © MNAC: Seria de întâlniri și dezbateri în cadrul expoziției „Învățământul artistic bucureștean și arta românească după 1950” (curator Adrian Guță)
Intrarea este liberă. Se asigură accesul cu automobilul propriu / taxiul și locuri de parcare gratuită.
__________________________________________
MNAC Central
Muzeul Național de Artă Contemporană
Palatul Parlamentului, Aripa E4
Str. Izvor 2-4, 050563 București (RO)
Acces prin Calea 13 Septembrie, poarta B3
Miercuri – Duminică, 10h – 18h
T/ 021 318 91 37, F/ 021 318 91 38
info@mnac.ro, www.mnac.ro