Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: prezentarea „Tino Sehgal: Arta performativă”, susținută de Louise Höjer, prim-coregrafa lui Tino Sehgal

14 decembrie, 2019

Sâmbătă, 14 decembrie, ora 18:00, în sala Auditorium, MARe/Muzeul de Artă Recentă, din Bulevardul Primăverii, nr. 15, București, va avea loc prezentarea „Tino Sehgal: Arta performativă”, susținută de Louise Höjer, prim-coregrafa lui Tino Sehgal.

Duminică, 15 decembrie, între orele 11:00 și 12:30, în sala Auditorium, MARe/Muzeul de Artă Recentă, din Bulevardul Primăverii, nr. 15, București, va avea loc (în cerc restrâns) atelierul susținut de Louise Höjer cu cei interesați (profesioniști sau amatori) să participe la viitorul performance din prima parte a anului 2020.

Evenimentul este desfășurat în parteneriat cu Goethe-Institut Bucuresti, reprezentând primul moment din programul ”Tino Sehgal: Untitled Exchange – Tino Sehgal: Schimb neintitulat”, program de colaborare dintre MARe/Muzeul de Artă Recentă și Goethe-Institut. Al doilea moment al programului va avea loc în perioada mai-iunie 2020, la MARe, incluzând și un workshop susținut de artistul Tino Sehgal.

Tino Sehgal este unul dintre starurile artei performative contemporane. Născut în 1976 la Londra, Tino Sehgal s-a afirmat prin stilul său nonconformist în care se folosește de spațiul înconjurător și de spectatorii pe care îi include în actul performativ. Definindu-și practicile drept constructed situations, Tino Sehgal problematizează relația dintre artă și privitor.

În acest sens a ales ca spații favorite pentru lucrările sale galeriile și muzeele de artă. De-a lungul carierei sale (care a debutat în anul 2000), Tino și-a prezentat/executat performance-urile în spațiile unor muzee și ale unor galerii și instituții de artă prestigioase: Museum of Contemporary Art, Chicago (2002), Van Abbemuseum, Eindhoven și Musée des Beaux-Arts, Nantes (2004) Serralves Foundation, Porto (2005) Institute of Contemporary Arts, Londra (în 2005, 2006, 2007), Hirshorn Museum and Sculpture Garden, Washington (2006), Kunsthaus Bregenz, Austria (2006), Kunstverein Hamburg (2006), Museum für Moderne Kunst, Frankfurt (2007); Guggenheim Museum NY (2010), Stedelijk Museum, Amsterdam (2015) și altele.

Ultima sa producție coregrafică, This is Competition, a fost concepută în iarna anului curent și are ca subiect procesul de vânzare, de către doi comercianți de artă, a unei lucrări a artistului în cadrul unui târg de artă. Este de punctat faptul că producțiile coregrafice ale lui Sehgal pot fi achiziționate întocmai precum obiectele de artă, însă până la începutul anului 2019, artistul nu permitea documentarea acestora. Tranziția sa către spațiul digital reproblematizează întreaga sa creație artistică, precum și modul de achiziționare a acesteia. Performance-ul a avut loc la Frize, Los Angeles. In 2018, Sehgal propune un spectacol experimental la The Shed din New York (A Prelude to the Shed), în care combină dansul, artele vizuale, muzica și teatrul, chestionand într-o manieră provocatoare granițele acestor discipline.

MARe/Muzeul de Artă Recentă este primul muzeu din România în care, cu sprijinul Goethe-Institut București, arta lui Tino Sehgal va putea fi văzută de public.

Având la bază studii de coregrafie și de economie, Tino Sehgal a colaborat de-a lungul carierei sale cu teoreticieni ai artei și cu coregrafi. Una dintre colaboratoarele cele mai importante ale artistului (timp de aproape 10 ani!) este Louise Höjer (teoreticiană, coregrafă și dansatoare).

Având studii de teorie și istorie a dansului și a spectacolului, la DOCH University, Stockholm, la UdK (Universitatea de Artă) din Berlin și la Academia de Teatru Norvegiană, Louise Höjer (artistă de origine germană) a jucat un rol semnificativ în actele realizate și interpretate de către Tino Sehgal, timp de aproape un deceniu. Atât la nivel conceptual, cât și la nivel practic, de interpretare, Louise Höjer și-a lăsat amprenta în arta lui Sehgal, fiind la rândul ei decisiv marcată de aceasta.

Rolul ei actual, de prezentare, de decodificare și de explicare a lucrărilor lui Sehgal este, în sine, un performance care se înscrie în filozofia artistului; acesta respingând până în 2019 orice tip de arhivare a muncii sale (înregistrare video, foto, ba nici măcar notițe) a făcut ca arta lui să existe exclusiv în memoria și în emoția participanților ca actanți sau ca spectatori, deși în cazul artei lui Sehgal, granița dintre interpret și spectator este aproape iluzorie. Prin urmare, Louise Höjer este una dintre cele mai relevante și mai remarcabile „depozitare” și, totodată, interprete ale operei unuia dintre cei mai spectaculoși artiști contemporani. La București, Louise Höjer va continua seria ei de prezentări ale lucrărilor lui Sehgal, precum și ale rolului pe care ea însăși le-a avut în elaborarea, realizarea și în execuția acestora.

Vă așteptăm, așadar, la MARe! Alături de și împreună cu Goethe-Institut.

Intrare liberă.

Details

Date:
14 decembrie, 2019
Event Category:

Organizer

MARe/Muzeul de Artă Recentă
View Organizer Website

Venue

MARe/Muzeul de Artă Recentă
Primăverii nr 15
București, București Romania
+ Google Map
View Venue Website