Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Şcoala de Vară ”Antipa”, 2012

6 August, 2012 - 17 August, 2012

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa“ aşteptă copiii să pornească într-o nouă aventură alături de reprezentanţii ”popoarelor” de la firul ierbii, la cel de al IV – lea modul al Şcolii de Vară ”Antipa”, 2012.

Vom descoperi împreună cu cei doi specialişti ai Muzeului ”Antipa” microcosmosul dintre bulgării de pământ, din buştenii putrezi şi de printre firele de iarbă; ne vor uimi creaturi fantastice, mari sau foarte mici, cu aspecte ciudate și/ sau obiceiuri curioase.

Vom afla cine locuieşte la nivelul solului; vom merge în Pădurea Comana „înarmaţi” cu filee entomologice, truse de zoologie și caiete, aşa cum îi stă bine unui cercetător zoolog, pentru a descoperi „ cetățenii popoarelor” de la firul ierbii care sunt într-o continuă luptă pentru supravieţuirea speciilor lor.

Cursurile modulului au loc zilnic de luni până vineri (inclusiv) între orele 9 și 11 și se desfășoară din 6 august până în 17 august.

.

Costurile de participare sunt de 200 Ron/copil; participarea unui copil la 2 module diferite din programul Şcoala de Vară Antipa costă 350 Ron; 500 Ron costă participarea aceluiași copil la trei module diferite, iar participarea fraților la un modul al Școlii este 350 Ron pentru ambii copii și 700 Ron dacă acesția aleg să fie prezenți la trei module diferite.

Înscrieri de participare se fac în limita a 15 locuri, pe adresa de email : florentinap@antipa.ro

Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, DaVinci Learning, Nestle, Nesquik

Parteneri media: Unitedmedia, TVR3, Radio România, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, BBC Science Focus, Zile şi Nopţi, Oraşul Meu, Grădinite.com, Parentime, BeWhere!, Salut Bucureşti, SmartFM, Itsy Bitsy, RFI, 7 Pitici, Qbebe, inParc

Informaţii suplimentare: Șef Departament dr. Aurora STĂNESCU, tel. 0723.149.694, e-mail: auroras@antipa.ro

Detalii proiect: http://www.antipa.ro/scoala-de-vacanta-2012

Details

Start:
6 August, 2012
End:
17 August, 2012
Event Categories:
,
Event Tags:

Organizer

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – București
șos. General Kiseleff Pavel nr. 1
București, București 011341 Romania
+ Google Map
View Venue Website

Leave a Reply

Your email address will not be published.