Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: conferință de presă cu prilejul încheierii Festivalului Internațional de Arte EUROPALIA ROMÂNIA

6 martie, 2020

Muzeul Național de Artă al României și Institutul Cultural Român vă invită vineri, 6 martie 2020, de la ora 11.00, în Sufrageria Regală, la o conferință de presă organizată cu prilejul încheierii Festivalului Internațional de Arte EUROPALIA, a cărei ediție 2019-2020 a fost dedicată României.

Tema conferinței de presă este legată de experiențele artiștilor, ale curatorilor și ale managerilor de proiect, povestite chiar de aceștia în fața reprezentanților mass- media. Invitații vor vorbi despre participarea la EUROPALIA ROMÂNIA și își vor exprima opinia în legătură cu efectele acestui program de țară asupra imaginii României în lume.

La conferință vor participa, alături de membri ai echipei EUROPALIA ROMÂNIA, Doina Lemny, Marin Cazacu, Răzvan Popovici, Marius Mihalache, Valentin Răduțiu, Maria Răducanu, Mihai Zgondoiu, Constantin Răileanu, Maria Balabaș, Radu Chișu, Carmen Lidia Vidu, Andreea Căpitănescu, Gabriela Adameșteanu, Dragoș Rusu, Adrian Bojenoiu.

La eveniment vor mai participa Sergiu Nistor, consilier prezidențial, E.S. Philippe Henri Benoit, ambasadorul Regatului Belgiei la București, Ovidiu Șandor, comisar general pentru EUROPALIA ROMÂNIA, Koen Clement, director general EUROPALIA Internațional.

De asemenea, vor fi prezenți Liviu Constantinescu, director interimar MNAR, Mirel Taloș, președinte interimar al ICR, Krizbai Béla Dan, vicepreședinte al ICR, alături de comitetul de lucru interinstituțional format din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii și Secretaratului General al Guvernului, precum și directori ai muzeelor partenere: Ernest Oberländer-Târnoveanu (Muzeul Național de Istorie a României) și Virgil Nițulescu (Muzeul Țăranului Român).

Moderatorul conferinței va fi Horia Barna, director artistic al EUROPALIA ROMÂNIA.

***

În încheierea conferinței va avea loc un tur ghidat în Sala Brâncuși a MNAR, special realizat de curatorul Doina Lemny.

Participarea la conferință se face în baza acreditării și vă rugăm să confirmați prezența până joi, 5 martie 2020, la adresa comunicare@art.museum.ro.

Cu apreciere,
Gabriela Tofan
0727842895
Referent Comunicare

Secția Educație, Comunicare și Proiecte Culturale
Muzeul Național de Artă al României
Calea Victoriei 49-53, Sector 1, București 010063
Telefon: +4 021 314. 81. 19/ +4 021 313. 30. 30 int. 876

Details

Date:
6 martie, 2020
Event Category:

Organizers

Muzeul Național de Artă al României – București
Institutul Cultural Român

Venue

Muzeul Național de Artă al României – București
Calea Victoriei 49-53, București 010063
București, București 010063 Romania
+ Google Map
View Venue Website