Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Copacul emoțiilor – atelier la MARe/Muzeul de Artă Recentă

23 februarie, 2020

Duminică, 23 februarie.
Orele 11:00 – 14:00
Copii de 4-7 ani (11:00 – 12:00)
Copii de 8-12 ani (12:30 – 14:00)
40 de lei/participant.

***Înscrierile se fac doar pe adresa de email: educational@mare.ro cu mesajul: „înscrieri atelier-09 februarie”, unde menționați grupa de vârstă și numărul de copii participanți.

Recomandăm copiilor o îmbrăcăminte care se asortează bine cu pete, stropi și culori 🙂

***
Implicarea celor mici în activitățile creative pe care le propunem la muzeu, le dezvoltă copiilor potențialul creativ și îi stimulează să experimenteze fără să le fie teamă de greșeală. Atelierele MARe de MIC reprezintă pentru micuți un loc sigur și prietenos în care aceștia își pot manifesta trăirile atunci când nu găsesc cuvintele potrivite pentru a le exprima.

Unul dintre rolurile principale ale artei este acela al (auto)exprimării, iar noi vrem să le arătăm cum limbajul vizual poate fi la fel de puternic precum cel verbal. Axându-ne pe comunicarea cu ei, de multe ori dorim să discutăm despre emoții, despre lucrurile pe care ei le simt și asupra cărora au o vaga idee despre cum se manifestă și de ce apar.

Vom explora zona emoțiilor interioare în artă cu ajutorul unor noi tehnici interesante pentru copii, de care ARTventurierii vor fi încântați cu siguranță. Pictăm cu cerneală în loc de acuarelă și transformăm obiecte obișnuite în pensule sau în forme pentru a le stimula creativitatea și dorința de expresie. Sămânța de la care vom pleca este copacul, iar frunzele sau roadele acestuia vor fi propriile emoții.

Fiecare va avea o lucrare diferită asupra unui subiect comun, aflând astfel mai multe despre simbolistica din spatele unui element aparent simplu. Vor descoperi felul în care își pot reprezenta propria fericire, furie, liniște sau agitație prin intermediul unui unui simbol des întâlnit, pe care îl pot folosi acum în felul lor unic.

Știm că cei mici sunt pricepuți în a desena trunchiuri înalte, ale căror crengi se ramifică și formează o impresionantă coroană. Arborele este unul dintre primele forme pe care aleg să o redea în desen, și asupra căreia revin neîncetat în lucrările lor. De data asta vom adăuga un grad de dificultate provocării, dar și de distracție totodată, înlocuind carioca, acuarela sau creionul cu cerneală. Iar în loc de stilou, pentru a trasa liniile crengiilor vom folosi un pai. Suntem nerăbdători să vedem ce iese!

Având în vedere că vom folosi cerneală si paie în care vom sufla în lpc de pensulă, este foarte posibil să ne murdărim pe hăinuțe, așa că vă recomandăm să îi îmbrăcați pe cei mici cu haina de artist! Adică acele haine pe care putem risca să le murdărim în atelier, de dragul artei.

Iar la final, vom adăuga împreună toate aceste sentimente pe structura unei lucrări comune, pentru a putea a vedea multitudinea de sentimente dintr-o singură încăpere. Lucru care ne va da de gândit la cât de diferit putem simți fiecare și cum ne putem conecta unii la alții prin intermediul emoțiilor.

Ana Lăzărescu îi va ghida pe ARTventuriei în această călătorie creativă de cunoaștere.

Cambridge School of Bucharest este partener MARe în programele educaționale.

Details

Date:
23 februarie, 2020
Event Category:

Organizer

MARe/Muzeul de Artă Recentă
View Organizer Website

Venue

MARe/Muzeul de Artă Recentă
Primăverii nr 15
București, București Romania
+ Google Map
View Venue Website